ȘTIRI

Câți bani dă Bucureştiul pe florile din parcuri

La sfârşit de august, oficialii Administraţiei „Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti” (ALPAB) nu sunt siguri pe bugetul său de achiziţii pe anul în curs, ci spun doar că acesta „este comparativ cu cel din anul 2012″.

Anul trecut, „pentru programul floricol s-a achiziţionat doar sămânţa de flori anuale, bienale, bulbi de flori în valoare de 130.000 lei”, potrivit economica.net.

Pentru a evita costurile ridicate din anii trecuţi, ALPAB a cumpărat doar seminţe şi bulbi, începând cu anul 2012, iar „necesarul de răsaduri de flori a fost realizat în serele administrate de ALPAB, pe o suprafaţă totală de 126.300 mp”.

„Pentru achiziţionarea a 2.000.000 de plante floricole, bugetul alocat ar fi în valoare de 600.000 lei, la un preţ unitar de 3,00 lei / bucată”, conform ALPAB.

ALPAB are în grijă doar celebrele parcuri Herăstrău, Cişmigiu, Carol, Parcul Circului, Tineretului, Bordei, Izvor, Floreasca şi Parcul Unirii. Bugetul ALPAB a fost de circa 113 milioane de lei anul trecut, potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, conform economica.net. Zonele înflorite din unele parcuri sunt adeseori greu de întâlnit în unele din aceste parcuri.

Îngrijirea spaţiilor verzi ale întregului Bucureşti (inclusiv cele administrate de primăriile de sector) a înghiţit în total  670 de milioane de lei anul trecut şi ar fi pe cale să consume peste 400 de milioane în acest an.

Ce şi cât plantează ALPAB?
Planul Admistraţiei marilor parcuri bucureştene include plantarea unor specii care înfloresc o dată pe an (crăiţă, petunie, gura-leului, begonie, salvie, dalia, gazania, etc.): „tagetes – 200.000 buc., petunie  – 200.000 buc., gazania – 200.000 buc., salvia – 200.000 buc, dahlia – 200.000 buc.

Dintre speciile de plante bienale care înfloresc de doud ori pe an (panseluţe, părăluţe, „nu mă uita”), ALPAB aminteşte florile viola – 300.000 buc. şi myosotis albastru – 300.000 buc.

Feecare dintre acestea ar costa, pe piaţă, în medie 3 lei.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button