Bursa locurilor în cămine a început: cu cât se vând locurile anul acesta

de:
21 sept. 2013
33 Afișari
Bursa locurilor în cămine a început: cu cât se vând locurile anul acesta

Studenții care prezintă un caz social sau care au note mari au primit loc în cămin. Dar pentru mulți dintre ei acest loc nu este decât o ocazie bună de a face o afacere. Ei stau în chirie sau la rude, așa că vând celor mai puțin norocoși locul în căminele facultăților din București. Studenții care sunt prinși că ocupă un loc ilegal în cămin sunt dați afară și primesc interdicția de a mai solicita un loc pe perioada studenției.

În Capitală, prețul unui loc în cămin se încadrează între 150 de euro – un cămin departe de centru, cu condiții proaste de cazare- și ajunge până la 750 de euro pentru cele mai râvnite cămine. Iar studenții sunt dispuși să plătească acești bani, având în vedere faptul că regia la cămin este, în medie, 120 de lei pe lună. 

Academia de Studii Economice din București a facut repartiția locurilor deja, iar site-urile de anunțuri sunt pline de oferte.

Astfel, un loc în căminele cele mai râvnite ale ASE-ului, din complexul Belvedere Nou – căminele A6, A7 și A8, se vinde chiar și cu 750 de euro. 

„Vand loc camin baiat Belvedere nou (A6-A8). Pret: 750 EUR negociabil”

Dar prețul „pieței” este, în medie, de 550 de euro: „VAND LOC CAMIN BELVEDERE NOU – A8. PRET 550 EURO. NEGOCIABIL” , aceasta este suma cerută de majoritatea studenților.

„Vand loc fata camin Belvedere nou. Detalii la tel. 0769886998. Pret 550 euro, negociabil”, este un alt anunț.

Alții, mai generoși, vând un loc în acest cămin cu 500 sau 450 de euro. Vand loc camin baiat Belvedere A6 pentru anul universitar 2013-2014sau schimb cu loc in Loc baiat in Tei+diferenta. Pret negociabil, 450 de euro”.

În complex Belvedere Nou, camerele sunt de trei sau patru persoane, există baie în cameră, paturi supraetajate, camera este spaţioasă, au balcon şi lift. La acest cămin ajungi cu metroul ( Statia Crangasi + 15 min de mers pe jos; statia Grozavesti + 15 min de mers pe jos) sau RATB-ul ( 133 – statia Piata Romana + 15 min mers pe jos).

Căminele din complexul Belvedere Vechi – A1 – A4- nu sunt la fel de bine văzute de studenți, de aceea și sumele pe care le cer pentru un loc sunt mai mici. Acestea pornesc de la 250 de euro ( „Vand loc camin fata belvedere vechi, zona Crangasi, pret 250 de euro”, spune un anunț), 300 de euro (anunț: „Vând loc pentru baiat in belvedere a1 pentru anul 2013-2014, preferabil student ase, 300 de euro”), până la 350 de euro ( anunț:  „Vand loc cazare camin Belvedere Vechi, in Crangasi,foarte aproape de metrou. Sunt trei locuri in camera, cu baia pe hol. Rog si ofer seriozitate. 350 de euro”) .

În complexul Belvedere Vechi, camerele sunt de 3 persoane, nu există baie în cameră, nu există bucătărie sau balcon. La aceste cămine ajungi cu metroul ( Statia Crangasi + 15 min de mers pe jos; statia Grozavesti + 15 min de mers pe jos) sau RATB-ul ( 133 – statia Piata Romana + 15 min mers pe jos). 

Și complexul Moxa este foarte căutat de studenți. Un loc se vinde cu prețuri începând de la 400 de euro. „Vand loc camin fata moxa d, fara plata regiei, parinti in invatamant. 400 e. baie proprie”, anunță o studentă care are un avantaj în fața celorlalți cumpărători: având părinții în învățământ, viitorul locatar nu va mai plăti chirie. Locuri în căminul Moxa găsești și cu 450 de euro – „Vand loc la caminul Moxa D, caminul se afla la 10 minute de Piata Romana, cantina se afla langa camin, baie in camera,recent renovat, internet,etc.”, dar ajung și la 600 de euro – anunț:Vand loc camin (baiat) Moxa D pentru anul univarsitar 2013-2014. Pret fix: 600 euro”.

În complexul Moxa, căminele au camere de câte 4 locuri, căminul D are baie proprie, iar B și C baie comună. Alte facilități ar fi o spălătorie, bucătărie comună, sală de lectură și sală de sport – toate în căminul D. În plus, studenții au cantina Moxa, cea mai ieftină cantină studențească, foarte aproape. Căminul este situat în apropierea clădirilor unde se desfășoară cursurile la ASE, pe strada Mihail Moxa nr. 11 (in apropierea intersectiei Calea Victoriei – B-dul Dacia). La aceste cămine se poate ajute cu metroul (Statia Piata Victoriei + 10 min de mers pe jos; statia Piata Romana + 10 min de mers pe jos) sau RATB-ul ( 79, 86 – statia Calea Victoriei; 97 – statia Piata Sfintii Voievozi; 133 – statia Calea Victoriei).

În Agronomie, prețurile sunt mai mici. Astfel, pentru un loc în căminul C2 din Agronomie prețul cerut este de aproximativ 1000 lei (Vand loc camin agronomie c2, camin reamenajat vara asta, zona buna, piata presei-ion mihalache-expozitie, 4 locuri / camera – 1050 RON”, „Vand loc camin Agronomie C2 – camin al ASE-ului – . Rog seriozitate. 1100 ron”), pentru căminul C1 sumele cerute pornesc de la 200 de euro  (Vand loc in camin de fete, camin renovat. Oferta foarte avantajoasa, pentru mai multe detalii contactati-ma – 200 euroși ajung la 350 euro ( „Vand loc camin Baiat Agronomie C1 ( camin ASE ) – 350 de euro”).

Campusul „Agronomie-Herăstrău” are o suprafaţă de 38 de hectare şi este situat în apropierea parcului Herăstrău. Complexul are nouă cămine în care locuiesc 4.000 de studenţi. Căminele au centrale termice proprii, iar camerele sunt dotate cu cablu TV şi cu prize de acces gratuit la internet. Fiecare palier are bucătării dotate cu plite electrice, cuptoare cu microunde şi cu maşini de spălat.

În complexul alimentar „Agronomie” din interiorul campusului, studenţii au o sală de mese şi două resturante („Rustic” şi „Salonul Albastru”). În incinta campusului sunt şi magazine cu produse alimentare. 

Campusul dispune de o bibliotecă şi de o biserica studenţească unde se desfăşoară servicii religioase şi activităţi educative cu tinerii.

Complexul sportiv din Agronomie este compus dintr-o sală de sport polivalentă de dimensiuni olimpice, o sală de fitness, un teren de fotbal cu gazon, un teren de fotbal cu iarbă sintetică, un teren de tenis cu piciorul. În campus, sunt organizate competiţii sportive, dar şi spectacole cultural-artistice de diverse genuri.

Și în cel mai mare campus studențesc din România, în Regie, locuri în cămine au fost scoase la vânzare de către studenți. Aici, un loc poate ajunge chiar și 500 de euro ( „Vand loc camin Regie pentru fata.Statie RATB chiar in fata caminului.Foarte aproape de metrou sau Carrefour doar 3 minute. Camera de 4 persoane.Baie proprie + modul. Pret 500 Euro”), dar coboară până la 300 de euro (Vand loc de fata in Regie, Camin P8. Baie proprie si modul. 300 de euro) și chiar 200 de euro (VAND LOC IN CAMIN PENTRU BAIETI. INCA NU STIU IN CE CAMIN ESTE PENTRU CA NU S-A FACUT REPARTIZAREA. FACULTATEA IMST ANUL, 200 de euro). O altă persoană vinde un loc în Regie cu taxă 300 de lei, dar cere şi o taxă lunară de 350 de lei.

Complexul Studenţesc Regie este cel mai mare complex de cămine din Bucureşti. Este compus din 27 cămine studenţeşti (26 aparţinând Universităţii Politehnica din Bucureşti şi unul – P20- aparţinând Universităţii de Medicină), o spălătorie, un dispensar medical, un birou de poliţie, mai multe magazine alimentare, restaurante şi cluburi.

Studenții din Regie sunt mulțumiți de atmosfera studențească din zona în care locuiesc, care este faimoasă pentru terasele, cluburile și prețurile numai bune pentru un buget limitat. În schimb, dezavantajul este că trebuie să împarți cu multe persoane camera, nu ai parte de intimitate, iar în unele cămine băile sunt la comun. În plus, dacă vrei liniște sau să înveți, ar trebui să schimbi zona, pentru că nu te vor lăsa chefurile din cămin sau muzica de la cluburile din jur.

Cookies