Bursa de Valori București a închis miercuri în scădere pe toți indicii

17 feb. 2021
9 afișări
Bursa de Valori București a închis miercuri în scădere pe toți indicii

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 59,5 milioane de lei (12,2 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,04%, până la 10.426,14 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,99%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,94%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,77%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,73%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus tot cu 0,73%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 13,38 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 5,6 milioane de lei, şi de cele ale Compa (4,7 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab, în creştere cu 13,95%, Societatea de Construcţii Napoca (+13,89%) şi Bermas (+11,11%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Artego (-6,67%), Condmag (-5%) şi STK Emergent (-4,35%).

Cookies