ȘTIRI

Bunurile victimelor din Colectiv vor fi restituite începând de azi rudelor și prietenilor

Cercetarea locului faptei în cauza privind incendiul produs în Clubul „Colectiv” din Bucureşti se apropie de final, anunță Poliția Capitalei. 

Două camioane pline cu lucrurile personale ale celor care vineri noapte s-au aflat în clubul Colectiv. Atât au adunat anchetatorii, iar acum încep să le restituie celor care pot veni să le ridice la poliţie. Sunt peste 700 de saci cu haine, genţi, bani, bijuterii, telefoane, camere video şi foto şi acte de identitate, scrie Digi24. 

„În incinta clubului au fost identificate şi ridicate obiecte personale, de vestimentaţie, chei, telefoane mobile, acte ce aparţin victimelor ce s-au aflat în interior în seara de 30 octombrie 2015. Începând cu data de 5 noiembrie 2015, ora 13. 00, Poliţia Capitalei este în măsură să asigure restituirea acestor bunuri către deţinătorii legali sau aparţinătorii acestora. Pentru aceste persoane, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pune la dispoziţie linia telefonică 021/313.12.26 (cu tarif normal), operabilă de luni până duminică, în intervalul orar 0800 – 2200, până la finalizarea acestei activităţi”, mai precizează reprezentanții Poliției. 

32 de persoane au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv, iar 180 au fost rănite. 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button