Bunicul ei a făcut zeci de clădiri minunate din București, ea n-a avut voie să trăiască în niciuna. „Patrimoniul e în cădere liberă”, spune nepoata arhitectului Crisfofi Cerchez

15 feb. 2022
18761 Afișari
Bunicul ei a făcut zeci de clădiri minunate din București, ea n-a avut voie să trăiască în niciuna.
Bunicul ei a făcut zeci de clădiri minunate din București, ea n-a avut voie să trăiască în niciuna. "Patrimoniul e în cădere liberă", spune nepoata arhitectului Crisfofi Cerchez

Îmi imaginam că doamna Simona Condurățeanu, nepoata arhitectului armean Crisfofi Cerchez, cel care a dus stilul neoromânesc la perfecțiune, locuiește într-o casă proiectată de bunicul său. Cu foișor, cu pridvor, cu broderii în piatră românești, o casă ca o zi de vară. Nu, nu a avut voie. Traiește într-un bloc comunist din București, înconjurată de cărți, unele scrise de mâna sa “în limbi străine”, și de mici obiecte foarte frumoase, adunate din multele sale călătorii. După anul 1989, Simona Condurățeanu nu a reușit să recupereze nimic din moștenirea familiei Cerchez. De la bunicul său, Cristofi Cerchez, a moștenit însă o veritabilă dragoste pentru învățătură și o pendulă magică. Magică la modul propriu, veți afla și voi mai jos cum se poate una ca asta.

Dr. Simona Condurățeanu: “Toți spuneau că talentul Bunicului se manifestase cu mai mult succes în casele de mici dimensiuni, în stil românesc, cu înflorituri pline de viață, care deseori păreau că te invită să locuiești în ele, să fii fericit, așa cum păreau și ele”. Despre opera arhitectului armean Cristofi Cerchez în București am scris aici. De veți avea răbdare să citiți, veți câștiga un ghid al caselor neoromânești din Micul Paris. Case unicat care, parca te invită să fii fericit.

Ghidul celor mai frumoase case în stil neoromânesc din București. Le datorăm unui singur om pe care comuniștii l-au tratat îngrozitor
Ghidul celor mai frumoase case în stil neoromânesc din București. Le datorăm unui singur om, arhitectului armean Cristofi Cerchez”.

 

Dr. Simona Condurățeanu crede că învățătura și limbile străine în care și-a publicat lucrările au salvat-o în comunism

Este important ca aici să spun și poveștile oamenilor valoroși care s-au născut în București și au cunoscut orașul în mai multe perioade din bogata lui istorie. Să-i fac vizibili. Ei sunt cei care știu orașul cu adevărat, sunt o casetă plină de detalii și de informații valoroase, pe care nu le găsești pe Internet. Cei în vârstă sunt făcuți din alt aluat, unul care cuprinde memoria parinților și a bunicilor lor. Sunt singura fereastră care ne-a rămas deschisă spre trecut. De aceea m-am bucurat să o cunosc pe distinsa nepoata a arhitectului Cristofi Cerchez. Să simt cum pendula de pe peretele său măsoara timpul cel repede. O pendulă care a bătut și în casa bunicului ei, demult, demult.

pendula, arhitectului, cerchez
Un obiect care măsoară timpul trecut, prezent si viitor. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Vestea că revista National Geographic nu va mai fi publicată în România a întristat-o pe doamna Simona Condurățeanu

Doamna dr. Simona Condurățeanu este cercetător geograf, expert în probleme de mediu și nepoata pe linie maternă a arhitectului Cristofi Cerchez. A absolvit Universitatea Babeș-Bolyiai și Universitarea București, Facultatea de Biologie, secția Biologie-Geografie. A scris cărți de artă și de geografie, a întocmit dicționare de specialitate, are 35 de lucrări publicate în reviste de specialitate și prezentate la conferințe naționale și internaționale. Ne-a mai dăruit și trei ghiduri turistice pentru munții noștri. Domeniile sale de cercetare: biogrografie, geoecologie, geografia turismului și toponimie. Nu a avut carnet de partid și, deși familia sa a avut numai de suferit de pe urma comunismului, nu s-a gândit niciodată să plece din țară. Niciodată.

dr, simona, condurățeanu
Dr. Simona Condurațeanu a scris cărți de artă și de geografie, a întocmit dicționare de specialitate, are 35 de lucrări publicate în reviste de specialitate și prezentate la conferințe naționale și internaționale. Foto Antoaneta Dohotariu.

Când am întâlnit-o pe doamna Simona Condurățeanu era supărată, deoarece aflase că revista National Geographic nu va mai fi publicată în România. Revista sa de suflet, dedicată explorărilor, științei și aventurii. Și când mă gândesc că noi suferim dacă nu mai avem Netflix de mâine, sau dacă se închide autoservirea cu sushi.

Era o revistă pe care eu cu foarte multă trudă o obțineam. Înainte de anul 1989 am fost abonată în străinătate, că aici nu puteai”

Dr. Simona Condurățeanu: “Da, sunt foarte îndurerată. Era o revistă pe care eu cu foarte multă trudă o obțineam. Înainte de anul 1989 am fost abonată în străinătate că aici nu puteai, eram abonată în America. Mama era prietenă cu Georgeta Avramescu Anderson și știa cât de mult îmi doresc această revista. Am fost abonată încă din anul 1967, nu chiar tot timpul, pentru un an, doi, trei. În ultimul timp, am făcut făcut trierea colecției mele și și am donat revista la diverse ONG-uri care se ocupă de mediu, mi-am oprit și mie câteva exemplare, am mai și dăruit”.

obiecte, colorate, simona, condurateanu
Lumea toată adunată din calătorii. Foto Antoaneta Dohotariu.
Cui nu-i mai folosesc cărțile ar trebui să le dea la școala unui sat ca să vadă și oamenii aceia cum merge planeta”

Dr. Simona Condurățeanu: “Pe mine mă doare când văd oameni care aruncă reviste și cărți importante, oamenii aceia nu sunt oameni de cultură. Eu am zis așa: dacă nu mai intră în preocupările tale anumite volume, le aduni și le donezi, dar nu le donezi în stradă ca să facă unii cornete de semințe din ele. Dacă nu mai sunt privite corespunzător cărțile în prezent, faci niște pachete cu cărți și reviste de interes, nu orice, că orice se poate găsi oriunde, și le dai la școala unui sat ca să vadă și oamenii aceia cum merge planeta. Poate culeg niște impresii de folos în viitor. Eu am fost la Biblioteca “George Barițiu” din Brașov cu niște cărți ca să le donez. Mi-au spus că nu primesc cărți mai vechi de zece ani. Ori, aceasta era ideea: că erau vechi și valoroase”.

Una dintre cărțile semnate de doamna Condurățeanu. Foto Antoaneta Dohotariu.
Când mă uit la televizor văd niște namile de zgâriie nori care nu-ți oferă nimic, decât o desprindere de pământ la mare distanță, ceea ce este foarte trist”

Dr. Simona Condurățeanu: “Bunicul meu, Cristofi Cerchez, a lucrat mult pentru liberali, liberalii aceia, și pentru toată elita Bucureștiului pentru că era un om cu mult talent și stilul neoromânesc plăcea. Când mă uit la televizor văd niște namile de zgâriie nori care nu-ți oferă nimic, decât o desprindere de pământ la mare distanță, ceea ce este foarte trist. Pentru că omul care stă într-o casă, fiind mai aproape de pământ poate să-și descarce biocurenții, electricitatrea personală, și atunci are mai mult echilibru în viață”.

cristofi, cerchez, arhitect
“Bunicul meu, Cristofi Cerchez, a lucrat mult pentru liberali, liberalii aceia, și pentru toată elita Bucureștiului pentru că era un om cu mult talent și stilul neoromânesc plăcea”.
Comuniștii i-au luat Bunicului totul, mai puțin ce avea în casă”

Dr. Simona Condurățeanu: “Bunicul nu a mai putut lucra în ultimii zece ani din viață. După venirea comuniștilor, el ocupa o cameră, bunica o cameră. I-au confiscat totul. Totul i-au luat, mai puțin ce era în casă. Deci noi am pierdut acolo, în strada V. A. Urechia, colț cu Bulevardul Hașdeu, unde este Parcul Izvor, am pierdut acea locuință. După 1990, m-am dus și am depus hârtii ca să redobândim ce ne-a fost confiscat, nici până în ziua de azi nu mi-au răspuns, mi-au spus să aștept. Ce poți să faci? Nici nu mi-am pus mare nădejde în treaba asta. Asta a fost”.

alfabetul, armean
Alfabetul armean, in care prima literă este si prima cifră. Foto Antoaneta Dohotariu.
Caragiale, Vlahuță și Delavrancea veneau în vizită în casa familiei Cerchez”

Dr. Simona Condurățeanu: “Bunicul a murit când eu aveam 12 ani, deci am puține amintiri. A iubit-o mult pe bunica mea cu care a avut două gemene, pe mama și pe sora ei. Bunicul a avut pensie de arhitect de la Uniunea Arhitecților, la sfatul lui Henriette Gibory Delavrancea.Tatăl bunicului meu se numea Pavel Cerchez și era salariat la Ministerul Domeniilor. Unde locuia tatăl bunicului meu, în apropiere de Alexandria, la el în vizită veneau Caragiale, Vlahuță și cu Delavrancea și, în felul acesta, s-a făcut relația care s-a perpetuat prin copiii lor. În anii ’50, Henriette Delavrancea a sfătuit-o pe mama să-l înscrie pe Bunicul la Uniunea Arhitecților, să plătească o cotizație retroactivă ca să poată să aibă o motivație de cerere de pensie, ceea ce s-a și realizat. A trăit însă numai câteva luni din această pensie, apoi n-a mai trăit”.

cristofi, cerchez, arhitect
” Cristofi Cerchez, Un vechiu arhitect al Bucurestilor”.
Am o amintire stranie legată de bunicii mei, legată de pendula care bate acum pe perete”

Dr. Simona Condurățeanu: “Eram copil, iar bunicul venea și mă lua de la școală, știam că este un mare arhitect, dar un copil de 10 -11 ani nu înțelege prea multe. Era un bunic bun, știu că și-a iubit țara extrem de mult, a fost preocupat de istoria dacilor, iar eu i-am moștenit preocupările. A fost inspirat de România și de Armenia. Am o singură amintire mai stranie. Bunicii mei au murit la distanță de șase luni. Prima a murit bunica mea și ei aveau pendula aceasta căreia îi lipsea o piesă, nu mergea. Și stătea culcată pe dulap, lipsindu-i și o piesă. În noaptea în care a murit bunica, pendula a început să meargă cu piesa lipsă și așezată orizontal. Aceeași pendulă care este acum pe perete, aici. A mers așa timp de șase luni și în noaptea în care a murit bunicul meu funcționa, ceea ce dovedește că în afară de partea tehnico-științifică a preocupărilor noastre moderne, există și o relație mai puțin cunoscută cu spiritele și cu sentimentele oamenilor, cu apropierea lor. Nu se știe niciodată cine este, unde este și cine poate să te ajute”.

simona, condurateanu
În urma bunicului a rămas o arhivă foarte importantă, cu mai multe schițe. Am donat-o Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. Foto Antoaneta Dohotariu.
Patrimoniul Bucureștiului este în cădere liberă; Există foarte multă lăcomie și consumerism”

Dr. Simona Condurățeanu: “Patrimoniul Bucureștiului este în cădere liberă. Există foarte multă lăcomie, consumerism și oamenii sunt preocupați să arate cât mai belicos, cât mai grozav (..) Bunicul era o personalitate multidisciplinară, cânta și la pian, iar fratele său, Nicu Cerchez, cânta la vioară. Bunicul a compus valsul “Camelia”, partitura am donat-o Bibliotecii Muzicale a Academiei Române. În urma bunicului a rămas o arhivă foarte importantă, cu mai multe schițe. Am donat-o Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. Mi-am dat seama că poate fi furată, sau, mai degrabă, putea să fie aruncată la gunoi, așa că eu am făcut tot ce am putut ca să îi lansez opera și să îi păstrez memoria vie”.

Iubesc Bucureștiul și România pentru că am vrut ca această țară să nu mai fie atât de ponegrită”

Dr. Simona Condurățeanu: “Iubesc Bucureștiul și România pentru că am vrut ca această țară să nu mai fie atât de ponegrită. Stăteam undeva în stație la Matache și se așează lângă mine o doamnă care începe să-i bârfeasca pe români într-un stil îngrozitor. După care, se uită lung la mine și mă întreabă ce părere am. Zic: Doamnă, eu au muncit foarte mult pentru țara aceasta, eu nu fac parte din grupul dumitale. Oamenii care nu contribuie cu nimic la țara asta, decât cu bârfe, din punctul de vedere nu au nicio valoare. Întâmplător suntem conaționali. Pentru o țară trebuie să faci orice ca să o promovezi. Pentru București, trebuie să faci orice ca să-l promovezi. Eu m-am implicat foarte mult, am dorit să îmi fac țara cunoscută, cu munții ei, cu frumusețea ei. Teza mea de doctorat se referă la polenizatorii din zonele montane înalte cu paralele la toți munții înconjurători. Am primit solicitări și din Africa de Sud și din amândouă Americile. De ce? Pentru că lucrarea este scrisă în limbi străine. Nu scrii în limbi străine, ești nimeni. Adică ești, dar cineva local”.

„Eu m-am implicat foarte mult, am dorit să îmi fac țara cunoscută, cu munții ei, cu frumusețea ei”.
Iubesc foarte mult această țară și nu mă pot desprinde de ea”

Dr. Simona Condurățeanu: “Am călătorit mult, am luat orașele Europei la rând și am văzut toate muzeele care existau într-o localitate. M-a preocupat și folclorul și asemănările dintre folclorul popoarelor și migrațiile. Inclusiv migrațiile meseriașilor și ale oierilor, că românii erau oieri. Iubesc foarte mult această țară și nu mă pot desprinde de ea. Dacă altul iubește altă țară, atunci drum bun, pa. Dar, dacă îi urăști pe români, pentru România este mai bine să dispari din aprecieri. Au fost foarte mulți care au făcut ceva pentru noi, am avut personalități care au făcut ceva: au salvat România. Pentru că întotdeauna ideea este: poți să invidiezi un om tâmpit sau sărac? Nu. Îl invidiezi pe ăla care are potențial și potențial a existat și există în România”.

carte, simona, condurateanu
„Iubesc foarte mult această țară și nu mă pot desprinde de ea”. Foto Antoaneta Dohotariu.

B365: Cum ar trebui să fie promovată România și Bucureștiul?

Dr. Simona Condurățeanu: “Uite, eu am fost foarte impresionată când ungurii au scos Istoria Ilustrată a Ungariei. Un album de fotografii care însemna fotografii aeriene, la sol, fotografii după tablouri, după manuscrise și obiecte devoționale sau de altă natură. Nu este o carte de mari dimensiuni, dar este foarte bine realizată, nu este mai groasă de un deget. Este ușor accesibilă într-o societate în care lumea nu are timp să se apuce de studiat, îți trezește interes privind-o. Îți faci o idee generală. Eu am dus o sugestie scrisă la Academia Română acum vreo 5 ani, chiar pentru președintele actual al Academiei, să facem și noi ceva asemănator. Nu am primit răspuns nici până în ziua de azi, este posibil să fi fost aruncată de secretara dumnealui”.

simona, condurățeanu
“Am călătorit mult, am luat orașele Europei la rând și am văzut toate muzeele care existau într-o localitate”. Foto Antoaneta Dohotariu.

Apoi, pendula a bătut ora exactă și am plecat ca să reintru în timpul prezent al orașului București. Cu gândul ca ea va continua să masoare timpul și după ce noi (eu, ea, tu, noi, voi, sau chiar și casele lui Cristofi Cerchez din București) nu vom mai fi. Va măsura și ceea ce lăsam în urma noastră, fapta, vorba, așa cred.

Cookies