Bunici din București sunt poftiți la dans. Sunt cursuri gratuite de bachata pentru seniorii din Sectorul 6. Înscrierile se pot face la Conacul Golescu-Grant

02 nov. 2023
629 afișări
Bunici din București sunt poftiți la dans. Sunt cursuri gratuite de bachata pentru seniorii din Sectorul 6. Înscrierile se pot face la Conacul Golescu-Grant
Bunici din București sunt poftiți la dans. Sunt cursuri gratuite de bachata pentru seniorii din Sectorul 6. Înscrierile se pot face la Conacul Golescu-Grant | Captură video: Facebook - Primăria Sectorului 6

Seniorii din Sectorul 6 se pot înscrie la cursuri gratuite de bachata, anunță Primăria Sectorului 6. Noul proiect vine în sprijinul persoanelor în vârstă care vor să-și păstreze stilul de viață activ.

Cursuri de bachata pentru seniorii din Sectorul 6

Primăria Sectorului 6 anunță, pe Facebook, că de miercuri, 1 noiembrie, un nou proiect a fost implementat pentru seniorii din comunitate. Prin acesta, persoanele în vârstă au ocazia să ia parte la cursuri gratuite de bachat pentru a-și menține stilul de viață activ.

Începând de ieri, am demarat un nou proiect prin care seniorii noștri își păstrează stilul activ, sănătatea fizică și mintală.

Bachata este stilul de dans prin care se îmbunătățesc echilibrul, coordonarea, atenția și mobilitatea. Prin dans se dezvoltă și o stare de spirit pozitivă prin exprimare corporală, socializare și apartenență la grup.

Primăria Sectorului 6 transmite că înscrierile se pot face la Conacul Golescu-Grant, care se află pe Aleea Țibleaș nr. 64.

Persoanele care doresc să participe la cursurile de bachata pot afla mai multe informații la numărul de call center 021/9970.

La Conacul Golescu-Grant bucureștenii sunt așteptați să ia parte la diverse activități până pe 4 noiembrie

PS6 i-a anunțat marți, 31 octombrie, pe bucureșteni că o parte din decorațiunile de Halloween care au fost folosite pentru evenimentul West Side Hallo Fest au fost duse la Conacul Golescu-Grant, iar distracția se mută acolo până vineri, 4 noiembrie.

Oamenii sunt așteptați la Conac pentru a vedea decorațiunile și pentru a participa la diverse activități, precum:

  • Creative Art;
  • EcoPumpkin;
  • Dactilopictură;
  • Colaje din frunze uscate;
  • Pictură pe dovleci;
  • Confecționare decorațiuni și figurine 3D din hârtie;
  • Carnavalul Toamnei (măști, costume din hârtie creponată).

Persoanele care doresc să participe la activități trebuie să știe că acestea se desfășoară în intervalul orar 11:00 – 16:00.

De asemenea, mulți dintre dovlecii care au decorat Insula Îngerilor de pe Lacul Morii au ajuns și la creșele, grădinițele și centrele DGASPC S6. Cei mici îi vor sculpta și vor gândi altfel de decorațiuni de toamnă.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies