Bună ziua, sunt Sanda din Obor, „s-a luat” apa când eram la duș (caldă + rece) și m-am clătit cu apă minerală. Și-am și rămas cu murăturile pe uscat, puse în borcane

De fiecare dată când văd câte-o știre că se oprește apa, mă gândesc la medicul meu preferat. Acum vreo 10 ani îi recitam eu ingredientele de pe eticheta unei napolitane și mă arătam extrem de indignată de ce scrie pe ea. S-a uitat cu un iz de milă la mine și mi-a zis că ar trebui să-mi fac griji pentru ce NU scrie pe etichetă. Mare dreptate a avut.

Cam așa pățesc și cu apa în Obor. Deja sunt imună la știri despre lucrări, defecțiuni, avarii, reparații. Dar știi ce mă îngrijorează cu adevărat? Nu când vine știrea despre avarie. Nu când vecinii încep să se isterizeze prin scară. Nu când apare la televizor vreun reportaj dramatic despre lipsa apei în Sectorul 2. Nu. Pe mine mă apucă fiorii când NU sunt anunțuri, când nimeni nu zice nimic, nici măcar o virgulă despre apă.

Știi cum e? Apa din Obor devine atunci ca pisica lui Schrödinger. Există? Nu există? E rece? E caldă? E o legendă urbană? Și începi să-ți faci scenarii. Oare vine vreo avarie secretă, d-aia conspiraționistă, pe care o cunosc doar cei inițiați în teorii despre cum ne omoară cu vaccin? E apa în altă dimensiune, una în care curge ceva la robinet doar dacă rostești cuvintele magice (despre primar sau furnizorul de apă, fiecare după posibilități)?

Când pe țeavă nu mai curge nimic, și apa de la flori e mană cerească

Cel mai tare e că treaba asta cu apa și gândurile că rămâi fără nu se termină nici după ce intri la duș. Adică tu ești acolo fizic, te speli, apa curge pe țeavă, dar cumva nu ești sigur dacă e aievea. Citisem la un moment dat că oamenii care suferă de depresie au tendința de a face dușuri lungi și fierbinți. Explica un psiholog că acela ar fi cumva un prilej de a-și liniști puțin gândurile. Acum nu știu dacă e adevărat sau nu, dar clar nu se aplică la Obor. Aici n-ai timp să ai alte gânduri când ești la duș. În momentul în care îți dai cu șampon prin păr, tu nu știi ce te așteaptă. Tu nu știi dacă apa aia caldă care curge mai are viață lungă.

Într-o seară am fost inconștientă și am intrat la duș așa, pe nepregătite. Fără scenarii despre ce poate să meargă prost. Fără plan de rezervă – în fundul gol, și la propriu, și la figurat. Și inevitabilul s-a produs. Mască de păr aplicată, bifat. Gel de curățare pe față, bifat. Pastă de dinți, bifat. Spumă peste tot, bifat. Deschid robinetul. Robinetul zice pas. Nici caldă, nici rece. Nimic.

Involuntar, deschid ochii mari, cât să-mi intre spumă în ei și să adaug o belea pe listă. M-am clătit cu ultima sticlă de apă cu bule pe care o aveam prin casă, ca prințesele care se bălăcesc în prosecco. De la prinț la cerșetor știm cu toții că nu e cale lungă, așa că după ce am terminat sticla am trecut la apa din cana filtrantă. Și, în cele din urmă, la apa de la flori.

La un moment dat, mi-a trecut prin cap să cobor la cișmeaua din fața Primăriei – la magazin îmi era rușine. „Ce mare lucru? Cobor, afară s-a înserat, iau două sticle, nu mă vede nimeni”. Doar că mi-a dat Bunuțul gândul cel bun și mi-am dat seama că șansele să curgă apă acolo erau practic zero.

În altă seară am rămas cu murăturile pe uscat

Într-o altă seară gloriosă, m-am apucat să pun niște murături. Borcanele erau pregătite ca la carte. Castraveții așezați frumos, împănați artistic cu bețe de mărar uscat, garnisiți cu usturoi zdravăn, boabe de muștar și piper. Singurul lucru care mai lipsea era saramura. Banală, dar esențială. Așa cum lipsește cireașa de pe tort, ketchupul de pe pizza, smântâna de la ciorbă sau muștarul de la sarmale (pentru unii). De voie, de nevoie, m-am dus la somn și m-am trezit a doua zi dis-de-dimineață să fac saramura. Ca sfat, mulți oameni pricepuți în ale bucătăriei mi-au zis că nu e o idee bună să pun murături cu apă plată. M-am gândit eu deja la asta, cum s-ar spune.

Cum mi-am pus instant de baie și am făcut duș tot cu apă rece

Am o baie mică, de doi pe trei, din care am scos și cada, ca să economisesc spațiu. După primul an în care am făcut dușuri ca nordicii nebuni care se scaldă la minus câte grade-or fi pe-acolo, m-am hotărât să-mi pun un boiler. Am cerut sfaturi peste sfaturi, păreri, am citit review-uri pe net, tot tacâmul. Până la urmă am ajuns la concluzia că îmi iau un boiler mic. Doar îmi ajung câțiva litri de apă pentru câte-un duș.

Toată documentarea asta minuțioasă, gândeala și răzgândeala, a durat cam două luni, până în sfârșit am zis „Gata! Ăsta e, îl comand”. Vorbesc a zecea oară cu instalatorul, îi trimit link cu produsul, aproape că mă felicită și el că în sfârșit m-am hotărât, când, ce să vezi? Aflu că durează 25 de minute să se încălzească apa din boiler. Am simțit că mi se prăbușește Universul. Trăisem în minciună două luni în care nu citisem descrierile produselor, doar review-uri și povești. Ba chiar am măsurat de câteva ori spațiul din baie, am pus două cutii de carton de formă pe perete, să văd cam cât spațiu ar ocupa boilerul, și tot așa.

Am renunțat brusc la ideea de a-mi pune boiler. În cinci minute mi-am comandat primul instant de baie care mi s-a părut mai acătării. A doua zi a venit instalatorul și mi l-a montat. Toate bune și frumoase, nu durează mult până vine prima zi în care se oprește apa în Obor. Kafka. Instantul meu de baie fusese conectat la conducta de apă caldă.

Ce am mai scris, tot din Obor:

• Locurile puține și secrete din Obor unde e deschis toată noaptea. Pe harta non-stopurilor, multe, muuulte păcănele și belșug de amanet
• FOTO | Ghidul murăturilor bizare din Obor, care sfidează tradițiile culinare. Prune, mere și dovlecei murați cu scorțișoară și cuișoare 🔥
• Blănița la control! 🐩 Cum să ieși divă chic și cuțu cool chiar și dintr-un salon de cartier din Obor – cu stil și eleganță, evident 🤪