„Bună seara, ați sunat la DSP București. Sunt Liana, cu ce vă pot ajuta?” Jurnalista și scriitoarea Liana Alexandru face voluntariat în pandemie

„Sunt câteva sute de minute deja de discuții pe care le-am avut ca voluntar DSP cu oamenii afectați de Covid și aș putea să trag niște concluzii. De la o zi la alta, numărul solicitărilor se mărește pe toate fronturile.  La Ambulanță, la DSP, la medicii de familie. Fie că sunt contacți, fie că au simptome ori sunt deja confirmați, oamenii afectați de Covid într-un fel sau altul sunt din ce în ce mai mulți.

Sistemul computerizat de preluare a datelor se îmbunătățește constant, dar la capătul lui nu sunt roboți. N-ar avea cum. Sunt oameni. De la cei din DSP care preiau solicitările de testare, ambulanțieri care vin și prelevează probe, laboranți la stat sau la privat care prelucrează testele, personal care înregistrează și trimite rezultatele către pacienți, medici sau rezidenți care fac apoi anchetele epidemiologice, medici de familie care monitorizează starea de sănătate a bolnavilor, angajați DSP care analizează și emit decizii de izolare ori de carantinare, până la polițiști locali care chiar verifică respectarea izolării ori a carantinării, funcționalitatea întregului circuit al datelor computerizate depinde doar de oameni.

Nu e doar statul pe care dăm vina, de multe ori întemeiat. E un ansamblu în care statul face acum front comun cu laboratoarele private și cu voluntari din toate domeniile: studenți la medicină, oengiști, jurnaliști, corporatiști, antreprenori, free-lanceri, pentru a face față acestei crize sanitare fără precedent. #GeeksforDemocracy

Când cetățenii sună la DSP impacientați că ar putea fi contacți, nemulțumiți că nu a ajuns ambulanța, îngrijorați că nu le-a venit rezultatul testului, iritați că n-au primit încă decizia de izolare etc., puțini conștientizează amplitutindea acestui lanț uman, strâns ca să protejeze în aceste zile mai mult ca oricând sănătatea oamenilor.

„Cum vă simțiti?”, îl întrebi pe omul de la celălalt capăt al firului care, în primul minut de convorbire e atât de agitat, că amestecă piesele de puzzle ale poveștii lui de nu-nțelegi mai nimic. „Bine, zice el, dar…” „Păi, asta e foarte bine, asta e cel mai bine…’”, îi spui omului, încercând să-i liniștești angoasele, ca să poți lua povestea de la capăt și să i-o duci spre o rezolvare.

De cele mai multe ori, oamenii își rezolvă chiar ei solicitările, pentru că sistemul online computerizat le permite asta. Doar că, atunci când Covidul nu mai e doar o știre la televizor, ci a bătut la ușă ori a intrat deja în casă, și cei mai rezonabili oameni, și cei mai raționali încep să reverse anxietăți și se îngrijorează din te miri ce.

De când fac voluntariat la DSP, mai mult decât preiau și rezolv solicitări, ascult. Oamenii au o mare nevoie să se facă auziți. Să simtă că e cineva la celălalt capăt care îi ascultă, îi îndrumă, îi liniștește. Căruia îi pasă. Astăzi, o tânără care mi-a spus povestea ei și mi-a pus întrebări vreo 10 minute legate de proceduri, mi-a zis la final: “Vă mulțumesc pentru informare și pentru empatie.”

Știu că a devenit un loc comun să invoci empatia, dar e așa nevoie de ea, zilele astea. Trebuie să avem răbdare să ne ascultăm și să ne alinăm unii pe alții, pentru că roata oricum se învârte la un moment dat. Așa că, dacă aveți o fereastră de timp, nu ezitați să fiți #voluntarDSP.”