ARHIVA B365

Bugetul României pe 2013 a fost adoptat

Opoziția a votat împotriva proiectului de buget. De altfel, opoziția a părăsit sala plenului la discutarea bugetului, deoarece puterea a refuzat discutarea în plen a amendamentelor aduse de PDL și PPDD.

La acest proiect de act normativ a fost adoptat un singur amendament, care propune eliminarea prevederii potrivit căreia ordonatorul principal de credite are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posture finanţat prin prezenta lege şi salariul mediu de bază pe funcţii, din anul 2013, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Amendamentul însuşit de plen a fost propus de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, precum şi de deputaţii PP-DD Liliana Mincă, Daniel Catalin Fenechiu şi Radu Popa şi de grupurile parlamentare ale PP-DD.

Comisiile de specialitate au explicat acceptarea acestei modificări „pentru o informaţie juridică completă şi punerea de acord cu normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”.

Celelalte 37 de amendamente la proiect au fost respinse.

Deputaţii şi senatorii au finalizat, joi dimineaţă, în jurul orei 02.20, dezbaterea pe articole şi a anexelor la proiectul bugetului de stat pe anul 2013, cu excepţia anexei 7.

Dezbaterea articolelor şi a anexelor s-a desfăşurat în absenţa parlamentarilor PDL, care părăsiseră sala de şedinţe în jurul orei 0.30.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button