LA MINE-N CARTIER

Buget epuizat în 10 luni de firma de salubritate care face curățenie în Sectorul 2. Despre câte milioane de lei este vorba?

La sfârșitul lunii noiembrie 2020, Consiliul Local Sector 2 a aprobat o rectificare bugetară, în urma căreia s-au tăiat bani din mai multe zone, suplimentându-se bugetul pentru servicii de salubritate cu 12,8 milioane lei, anume către controversata firmă Supercom, care de peste 20 de ani este plătită pentru servicii de salubritate din Sectorul 2, considerat a fi cel mai murdar sector dintre toate cele șase. Pe de altă parte, Supercom, care înghite anual multe milioane de lei din bani publici, nici nu mai are licență de operare.

Alți bani au fost realocați pentru servicii de consultanță (310.000 de lei) și majorarea burselor sociale, în detrimentul celor de merit, întrucât banii au fost luați de la elevii cu medii cuprinse între 9.00 și 9.50, care primeau bursă de merit (4.400 de elevi). Trebuie să le explicăm copiilor ce este aceea solidaritate socială”, a justificat un consilier local de la Sectorul 2 decizia.

Vezi aici rectificarea bugetară Sector 2.

Primarul Radu Mihaiu a explicat, într-o discuție pe Facebook cu locuitorii Sectorului 2, că a trebuit să suplimenteze bugetul pentru Supercom fiindcă acesta a epuizat toți banii în 10 luni și dacă nu ar suplimenta bugetul nu s-ar mai face curățenie în Sectorul 2.

În rectificarea bugetară a Consiliului Local Sector 2 a mai fost trecută o suplimentare de buget de 310 mii lei pentru servicii de consultanță:

  • 155 mii lei pentru consultanță organizațională la nivelul Sectorului 2”;
  • 155 mii lei pentru consultanță în domeniul urbanism și arhitectură prin organizarea unui concurs de soluții.”

Până acum, elevii cu medii între 9.00 și 9.50, primeau 200 de lei, însă Primăria a redus bursa la 155 lei. În schimb, au suplimentat bursele sociale cu 50 de lei, ajungând la 350 lei pentru elevii din familii cu venituri reduse și pentru orfani. A fost suplimentat bugetul pentru burse cu 6 milioane lei, însă nu s-au mai găsit bani și pentru ca acele burse de merit să rămână la nivelul inițial.

A fost un efort destul de mare să găsim banii pentru aceste burse, pentru că în vechiul buget, în bugetul de la începutul anului, aceşti bani nu fuseseră prevăzuţi. (…) Următorul pas după găsirea acestor 6 milioane – care ar fi putut să acopere grilele votate anul trecut – a fost să vedem dacă ele sunt corect aşezate sau dacă putem să le reechilibrăm şi, uitându-ne pe aceste burse, am considerat că noi, ca executiv, ar trebui să sprijinim în primul rând performanţa adevărată, cea atestată de concursurile naţionale, cu precădere faţă de cele care se întâmplă doar la nivelul şcolii şi, în al doilea rând, să sprijinim persoanele care au cu adevărat nevoie, persoanele cu venituri mici, a mai declarat Radu Mihaiu (USR), noul primar al Sectorului 2, potrivit Agerpres.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button