BUGETUL PE 2015, VOTAT în Parlament. PNL ATACĂ Bugetul pe 2015 la CCR

de:
21 dec. 2014
0 Afișari
BUGETUL PE 2015, VOTAT în Parlament. PNL ATACĂ Bugetul pe 2015 la CCR

UPDATE 10:40 Partidul Național Liberal ATACĂ bugetul pe 2015 la Curtea Constituțională. 

11: 30 Legea BUGETULUI pe 2015, votată cu 339 voturi pentru, 141 împotrivă și nicio abținere. Bugetul asigurărilor sociale a fost votat cu 329 voturi pentru și 148 de voturi împotrivă.

CITEȘTE ȘI: Opoziția a votat ÎMPOTRIVA bugetului pe 2015. PNL ATACĂ BUGETUL LA CCR

BUGET 2015. În doar două zile, vineri şi sâmbătă, parlamentarii au lucrat şi au dezbătut şi votat pe articole cele două bugete. O mobilizare fără precedent, având în vedere că, în anii trecuţi, aleşii aveau nevoie chiar şi de două săptămâni până să ajungă la votul final.

Graba din acest an are însă o explicaţie – bugetul de stat trebuie adoptat înainte ca preşedintele ales, Klaus Iohannis, să depună jurământul în şedinţa plenului comun, ceremonie programată pentru ora 12:00.

BUGET 2015. Plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului va da duminica, incepand cu ora 10.00, votul final la proiectul legii bugetului pe 2015, a declarat sambata secretarul Camerei Deputatilor Niculae Mircovici, potrivit bzi.ro.

Dupa ce va fi votat bugetul, tot duminica, incepand cu ora 12.00 va avea loc sedinta plenului comun de depunere a juramantului de catre presedintele ales, Klaus Iohannis.

BUGET 2015. Camera Deputatilor si Senatul au dezbatut, vineri, in sedinta comuna, proiectul bugetului de stat pe anul 2015, in prezenta premierului Victor Ponta. Partidele au anuntat, in plen, cum vor vota proiectul de buget.

Cele 56 de articole ale proiectului de buget au fost adoptate in doua ore si jumatate, fiind respinse amendamentele opozitiei, care nu fusesera acceptate nici de comisiile parlamentare de specialitate.

Cea mai importanta modificare facuta, la solicitarea Comisiilor de buget-finante, a vizat introducerea in proiectul bugetului de stat pentru anul 2015 a unui nou articol, care reglementeaza sistemul de echilibrare a bugetelor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor.

BUGET 2015. Parlamentarii PSD vor vota proiectul de buget pe 2015. La dezbaterile generale asupra bugetului de stat, deputatul PSD Viorel Stefan a declarat ca proiectul de buget artata ca Guvernul s-a tinut de cuvant si finanteaza toate masurile la care s-a angajat si cuprinde cresteri la toate domeniile cheie: sanatate, educatie, aparare.

„Primul-ministru a venit cu un buget sanatos, sa-l votati cu gandul la cei care ne-au trimis aici si mai putin cu gandul la rafuielile politice”, a afirmat Viorel Stefan.

Grupurile parlamentare ale PNL vor vota impotriva legii bugetului de stat pe 2015, intrucat este vorba de un proiect „nerealist, neprofesionist”, a declarat deputatul liberal Eugen Nicolaescu, vineri, in plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

Cookies