Cât va cheltui în 2015 primăria condusă de Rareș Mănescu pe studii de fezabilitate și consultanță

de:
16 feb. 2015
0 Afișari
Cât va cheltui în 2015 primăria condusă de Rareș Mănescu pe studii de fezabilitate și consultanță

BUGET 2015 SECTORUL 6. Primăria Sectorului 6, condusă de Rareş Mănescu, vrea să cheltuiască în acest an 961 milioane de lei, având venituri estimate de 952 milioane lei.

Potrivit proiectului de buget aprobat în ședința Consiliului Local al Sectorului 6 din 16 februarie, cu 25 de voturi „pentru” și două abțineri, Primăria Sectorului 6 preconizează că va înregistra în 2015 venituri totale de 952.761.000 lei din care 72.632.000 lei provin din subvenții de la bugetul de stat și cheltuieli în valoare de 961.225.000 lei, din care 48.282.000 lei constituie credite bugetare destinate stingerii plăţilor restante.

BUGET 2015 SECTORUL 6. Cheltuielile pentru servicii publice generale ajung la 171.832.000 lei, conform proiectului de buget pe anul 2015. Primăria a alocat 21.374.000 lei pentru Apărare, ordine publică și siguranță națională și preconizează să cheltuiască cu activitățile social-culturale 471.789.000 lei, din care 198.269.000 lei pentru Învățământ; 124.196.000 lei pentru Cultură, recreere și religie; 149.324.000 pentru Asigurări și asistență socială.

Capitolul Locuințe, servicii și dezvoltare publică beneficiază de suma de 116.117.000 lei. Pentru Protecția mediului au fost alocați 92.545.000 lei, din care 83.000.000 lei pentru salubritate și 9.545.000 lei pentru canalizarea și tratarea apelor reziduale. Cheltuieli în valoare de 87.568.000 lei se preconizează în 2015 pentru străzi.

BUGET 2015 SECTORUL 6. Primăria Sectorului 6 înregistrează în acest an un deficit la secţiunea de dezvoltare de 27.485.000 lei. În ceea ce privește situația creditelor, Primăria Sectorului 6 estimează un buget de 56.500.000 lei pentru credite interne și 24.800.000 lei pentru credite externe. Și în bugetul pentru anul 2015 s-a alocat suma de 2.000.000 lei pentru „Consolidare, extindere și modernizare cinematograf Favorit, inclusiv consultanță”. Detalii aici

Pentru obiectivele de investiții finanțate din bugetul local pentru anul 2015, Primăria Sectorului 6 a alocat suma de 117 milioane de lei. Pentru extinderea spațiului tehnic al clădirii Primăriei Sectorului 6 se vor cheltui 250 mii lei. Primăria intenționează să achiziționeze cladirea Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Ghe. Airinei”, pentru acest obiectiv fiind alocate 800 mii de lei.

La „dotări independente” pentru Primărie se dorește construcția unui lift în valoare de 160 mii lei, realizarea unui „Drapel România 426 mp” pentru 31 mii de lei. Suprafața steagului e dublă față de cea a unui teren de tenis de câmp la simplu, care are dimensiunea de 23,78 m/8,23 m, respectiv 195,7 mp.

Tot la dotările independente Primăria va cheltui 600 mii de lei pentru „Furnizarea și implementarea unui pachet integrat de servicii suport destinat formării, educării și promovării identității și sentimentului de apartenență a comunităților locale ce există în cartierele Sectorului 6”.

Consultanță pentru proiectele de investiții

Primăria condusă de Rareș Mănescu va cheltui 2,4 milioane de lei „pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, proiectelor și altor studii aferente obiectivelor de investiții”. Aici intră „optimizarea lichidităților financiare” – în valoare de 2,1 milioane de lei; realizarea unui „Studiu de oportunitate în vederea concesionării serviciilor de salubritate” în valoare de 150 mii de lei.

Pentru „consultanță” Primăria Sectorului 6 va plăti în 2015 suma deloc neglijabilă de 150 mii de lei. Seria proiectelor de consultanță cuprinde: consultanță în domeniul achizițiilor publice pentru derularea procedurii de concesionare a serviciilor de salubritate; consultanță privind managementul proiectelor de „Modernizare urbanistică străzi, trotuare, parcări în cartierele Militari și Drumul Taberei, zona I” și „Modernizare urbanistică spații verzi în cartierele Drumul Taberei și Militari, zona I”; consultanță pentru „Asigurarea siguranței publice în cartierele Drumul Taberei și Militari”; consultanță pentru „Modernizare arhitecturală și peisagistică a parcului Drumul Taberei” și „Achiziționarea și instalarea sistemului de supraveghere video pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în Parcul Drumul Taberei”.

Lista completă a investițiilor poate fi consultată aici.

BUGET 2015 SECTORUL 6. Potrivit listei obiectivelor de investiții finanțate integral sau parțial din venituri proprii pentru anul 2015 în valoare de 5 milioane de lei, Primăria Sectorului 6 intenționează să aloce aproape 2,8 milioane de lei pentru un „Sistem integrat de comandă și control” al Poliției Comunitare, tot aici se alocă 424 mii de lei pentru achiziționarea a 8 autospeciale. Primăria intenționează să achiziționeze 100 de calculatoare pentru dotarea școlilor din sector și să instaleze sisteme informatice. De asemenea, se preconizează achiziționarea și instalarea a 31 de aparate de aer condiționat la unitățile școlare. Alte cheltuieli presupun elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, proiectelor și altor studii aferente obiectivelor de investiții.

 

Cookies