ASCUNSE ÎN BUCUREȘTI

Bucureștiul văzut de sus, din turla Catedralei Mântuirii Neamului. Cele mai spectaculoase imagini dintr-un loc cu circuit închis

Ca să vezi Bucureștiul de sus, urci 127 de metri, atât cât este înălțimea Catedralei Mântuirii Neamului din Bucuresti, cam cât un bloc cu 40 de etaje. Urci cu două lifturi și apoi cu picioarele pe niște scări gigantice. Când ajungi sus, în turla principală, înțelegi de ce a meritat tot efortul. Bucureștiul ți se întinde în fața ochilor ca-n palmă, o mare pădure formată din blocuri din beton, cu puține parcuri. Vă invităm să descoperiți Bucureștiul din câteva unghiuri cu totul inedite, așa cum nu-l vedeți în fiecare zi, în premieră, la B365.

Fiecare oraș european are un loc de mare top. Cel mai înalt. Cu cea mai bună priveliște. Cu cea mai perfectă panoramă. La Londra te așteaptă London Eye. La Paris, Turnul Eiffel. La New-York, Empire State Building. La Bruxelles te urci în Atomium. La București, cel mai înalt punct de belvedere l-a câștigat Catedrala Mântuirii Neamului. Măsoară cât un bloc cu 40 de etaje, iar Casa Poporului a rămas mic copil pe lângă impresionantul edificiu bisericesc.

scara, turla, catedralei, neamului
Scara uriasa pe care ajungi in turla Catedralei. Foto credit pictor Daniel Codrescu.

Catedrala Mânturii Neamului, pe locul 1 în topul celor mai înalte din spațiul ortodox

Catedrala Mântuirii Neamului din București este astăzi cea mai înalta din toată lumea ortodoxă. Cu o înălțime de 127 de metri, este urmată în top de Catedrala “Petru și Pavel” din Saint Petersburg, care are 122,5 metri.

vedere, aeriana, din, turla, catedralei, mintuirii, neamului
Undeva, in fundal se vede Opera Romană. Foto credit pictor Daniel Codrescu.

Urmează Catedrala “Isus Salvatorul” din Moscova cu 103,4 de metri și Catedrala “Sfîntul Isaac” din Saint Petersburg cu 101,5 metri și “Khabarovsk Catedrala Metropolitan” din Rusia, cu o înălțime de 96 de metri înălțime. Urmează “Catedrala Armatei Roșii” cu 95 de metri înălțime, “Smolnyi Cathedral of The Resurection”, cu 95 de metri și Catedrala Ortodoxă din Timișoara cu 93,7. Pe ultimele locuri se află Catedrala din Tbilisi cu 87 de metri și Catedrala “Alexander Nevsky” din Moscova, cu 85 de metri.

imagine, din, turla, catredralei, mintuirii, neamului
Cit vezi cu ochii, o mare de beton. Foto credit pictor Daniel Codrescu.

Zona Belvedere din turla Catedralei ar putea să fie deschisă pentru turiști

La Catedrala Mântuirii Neamului din București totul a fost proiectat să fie urias. Cu 120 de metri înălțime și o suprafață de peste 7000 de metri pătrați, altarul este mai mare decât un teren de tenis. După ce va fi instalată și Crucea pe turla principala, Catedrala va avea o înălțime de 135 de metri pentru care constructorii au deja avizul Autorității Aeronautice.

imagine, aeriana, din turla, catredralei mintuirii, neamului
Catedrala Mintuirii Neamului din Bucuresti domina Casa Poporului.

Catapeteasma este construită din beton armat și nu din lemn, și este unică în România. Catedrala va avea șase clopote, cel mai mare a fost făcut în Austria și cântărește 25 de tone.

vedere, aeriana, catedrala, mintuirii, neamului
Foto credit Daniel Codrescu.

Vor fi patru lifturi care vor asigura circulația de la subsolurile catedralei, de la cota -16 pînă la cota 36. Zona de belvedere de la cota 51 se află în jurul turlei principale, iar cota 91 va fi cu circuit restrâns.

vedere, aeriana, din catedrala, mintuirii, neamului
Foto credit pictor Daniel Codrescu.

În anul 2016, a fost turnat la Innsbruck primul clopot pentru Catedrala Mântuirii Neamului din București. Cântărește peste 25 de tone și are un diametru de 3,35 de metri, fiind cel mai mare clopot în mișcare din lume situat într-un edificiu de biserică. Pentru bronzul destinat turnării clopotului s-a folosit 78% cupru electrolitic și 22% staniu electrolitic. Pe clopotul cel mare se regăseste basorelieful Patriarhului Daniel.

Catedrala Mintuirii Neamului se afla pe dealul Arsenalului. Cartierul Uranus si ansamblul Mihai Vodă au fost demolate de Ceausescu in anii 80. Foto credit Daniel Codrescu.
După 400 de ani de istorie, Mănăstirea Mihai Vodă a fost demolată

Pe terenul pe care se află astăzi Catedrala și Casa Poporului exista până în anii 80, Mănăstirea Mihai Vodă, de pe dealul Arsenalului. Complexul Mănăstirii era așezat în centrul unei incinte, înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți. Biserica a fost translată și se află astăzi ascunsă pe strada Sapienței, în spatele blocurilor de pe Splai. Cartierul Uranus-Izvor cu străzi în pantă, unice în București, cu case cu arhitectură de sfîrșit de secol al 19-lea a fost ras de pe fața orașului de buldozerele comuniste.

vedere, aeriiana, catedrala mintuirii neamului
Locul de Belvedere se află in Turla principală si ar putea să fie deschisă publicului. Foto credit Daniel Codrescu.

Până în primăvara anului 1984, în zona unde se află acum Parcul Izvor, Casa Poporului, Casa Academiei, Piața Constitutiei și o parte din cartierul 13 septembrie s-a aflat Cartierul Uranus, frumos așezat în vârful Dealului Spirii, lângă vechiul Arsenal al Armatei.

Cind va fi terminată catedrala va avea 137 de metri năltime, cu tot cu cruce. Preotii au aprobarea Autoritatii Aeronautice. Foto credit Daniel Codrescu.
Cele mai înalte puncte din București de unde puteți surprinde vederi aeriene

Când aveți timp, mai ales că este fără taxe, puteți să ajungeți la Oservatorul Parcului Natural Văcărești, la etajul al 17-lea ( 60 de metri deasupra solului) al turnului 4 din complexul imobiliar Asmita Gardens. Va veți simți la înălțime și la etajul 18 al ansamblului City Gate din Piața Presei Libere, care măsoară 75 de metri deasupra solului. Ar mai fi și Restaurantul LaTeral, la etajul 8 al unui bloc de pe Splaiul Unirii și restaurantul Silk Panoramic, amplasat la etajul 9 al hotelului Z Boutique, în spatele Muzeului de Istorie.

CASA, POPORU
Foto credit Daniel Codrescu.

Nota B365.ro: S-ar putea să îți placă să vezi și să citești și:

 

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button