Bucureştiul va găzdui o etapă de Cupă Mondială la gimnastică ritmică, anul viitor

de:
22 aug. 2012
0 Afișari
Bucureştiul va găzdui o etapă de Cupă Mondială la gimnastică ritmică, anul viitor

Potrivit anunţului FIG, la gimnastică ritmică, una dintre etapele Cupei Mondiale din 2013 se va desfăşura la Bucureşti, între 19-21 aprilie, celelalte fiind programate astfel: Tartu (8-10 februarie), Lisabona (3-6 aprilie), Pesaro (25-27 aprilie), Sofia (4-5 mai), Corbeil-Essonnes (10-12 mai), Minsk (17-19 mai) şi St. Petersburg (17-18 august).

Etapele de Cupă Mondială la gimnastică artistică se vor desfăşura astfel: 2012-2013: Stuttgart (1-2 decembrie), Glasgow (8 decembrie), Worcester (2 martie 2013), Tokyo (6-7 aprilie); 2013-2014: Stuttgart (30 noiembrie-1 decembrie), Glasgow (7 decembrie), SUA (oraş nedecis, 1 martie 2014), Tokyo (5-6 aprilie).

Circuitul Challenge Cup, de valoare inferioară cu o treaptă Cupei Mondiale, va avea loc în 2013 în Vendespace (16-17 martie), Cottbus (21-24 martie), Doha (27-29 martie), Maribor (26-28 aprilie), Anadia (21-23 iunie) şi Osijek (13-15 septembrie).

Cupa Mondială la trampolină din 2013 va avea loc la Loule (6-7 septembrie) şi Odense (4-5 octombrie), iar cea la gimnastică acrobatică la Maia (16-17 martie), respectiv Sofia (10-11 mai).

Etapele de Cupă Mondială din 2013 la gimnastică aerobic se vor derula în oraşele Aix les Bains (23-24 martie), Tokyo (6-7 aprilie), Azores (10-12 mai) şi Borovets (18-19 mai).

Sursa: Mediafax

Cookies