ARHIVA B365

Bucureştiul turistic: Turul oraşului cu autocarul din mai 2011

Circuitul turistic al Capitalei va fi implementat de Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti (ATMB). Autocarul va opri în staţii amenajate la Teatrul Naţional Bucureşti, în Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Muzeul Satului, Piaţa Palatului, Opera Română, Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului şi Patriarhie. Aceste staţii vor fi amenajate, cel mai probabil, de Primăria Capitalei.

„Preţul biletului pentru turul Bucureştiului va fi de 50 de lei, cu reducere de 50% pentru copiii de sub 12 ani. Vor fi trei autocare care vor transporta turiştii. Un tur de oraş va dura două ore şi jumătate şi se va efectua între orele 10.00 şi 16.00, când traficul nu este aşa de intens. Totodată, staţia de plecare/sosire a turului oraşului pe modelul „Hop On-Hop Off”, va fi amenajată în Piaţa Timpului de lângă magazinul Cocor din Bucureşti”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă vicepreşedintele ATMB, Carmen Pavel, potrivit NewsIn.

„În cadrul acestui program, Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti îşi propune să organizeze tururi de Bucureşti regulate, tururi de oraş tematice (gastronomie, cultural, istorice), precum şi tururi cu bicicleta”, a mai spus reprezentantul ATMB.

Totodată, anul viitor, ATBM îşi propune să organizeze evenimentul „Luna Mai, Luna Bucureştiului”, după modelul evenimentului organizat pe aceeaşi temă în 1934 de către primarul general al Capitalei de atunci, Al.G. Donescu. Proiectul „Luna Mai, Luna Bucureştiului” va începe pe 1 mai cu o paradă a florilor şi o bătaie cu flori în Piaţa Timpului din centrul Capitalei şi se va încheia pe 1 iulie cu o paradă similară. În luna mai a anului viitor se vor desfăşura diverse evenimente turistice, culturale, artistice, potrivit oficialilor ATMB.

Proiectul „Bucureşti City Plus” va fi gata în luna mai 2011, odată cu evenimentul „Luna Mai, Luna Bucureştiului”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button