ESENTIAL

Bucureştiul poate cheltui 2,3 miliarde de euro din FONDURI EUROPENE în perioada 2014 – 2020

Corina Creţu a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a discutat cu Gabriela Firea despre pregătirea şi implementarea în Bucureşti a proiectelor finanţate prin fondurile europene structurale şi de investiţii.

Capitala României are alocate aproape 2,3 miliarde de euro în perioada 2014 – 2020. De aceea, am încurajat-o pe doamna Firea să depună toate eforturile pentru a asigura o bună coordonare cu autorităţile centrale din România. Am încredere că noua echipă de la Primăria Generală a municipiului Bucureşti va maximiza absorbţia fondurilor europene, în beneficiul locuitorilor Capitalei„, a sustinut Creţu.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că a plecat, miercuri, într-o vizită de lucru la Bruxelles cu scopul de a identifica posibilităţi de finanţare din fonduri europene pentru proiectele prioritare ale Capitalei printre care se numără extinderea reţelelor de apă potabilă şi canalizare, refacerea şi modernizarea reţelelor de transport şi a reţelelor de termoficare, distribuire a energiei termice (în beneficiul RADET) şi finalizarea staţiei de epurare Glina.

De asemenea, în cadrul vizitei de lucru, care se va încheia vineri, o delegaţie a Primăriei Municipiului Bucureşti se va întâlni cu directorul Direcţiei Generale de Mediu a Comisiei Europene, Aurel Ciobanu-Dordea, cu care se va discuta despre impactul ecologic al staţiei de epurare Glina, al instalaţiei de tratare şi valorificare a deşeurilor municipale, precum şi alte aspecte privind aplicarea dreptului mediului în România.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button