Bucureștiul nu mai are serviciu de deratizare și dezinsecție. Există riscul izbucnirii unei epidemii

de:
23 feb. 2016
0 Afișari
Bucureștiul nu mai are serviciu de deratizare și dezinsecție. Există riscul izbucnirii unei epidemii

Contractul pentru asigurarea serviciului public de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, încheiat de Primăria Capitalei cu SC 3D România, a expirat pe 11 decembrie 2015, după aproape 20 de ani și mai multe acte adiționale ulterioare.

Astfel, în acest moment, în București, acest serviciu nu este asigurat prin contract de niciun operator. Primăria Capitalei a demarat în urmă cu mai mult timp o procedură pentru delegarea gestiunii acestui serviciu public, numai că aceasta presupune parcurgerea a 8 etape, din care până acum  primăria nu finalizat decât una. Astfel, prima etapă, care presupune adoptarea strategiei și a programului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, prin hotârarea Consiliului General, a fost încheiată  în februarie 2015. 

Cea de-a doua etapă – elaborarea și aprobarea prin hotărâre CGMB a studiului de oportunitate pentru fundamentarea deciziei privind organizarea serviciului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare – nu este încă terminată. În acest moment, studiul de oportunitate este în dezbatere publică și urmează a fi supus aprobării Consilierilor generali. 

Reprezentanții Primăriei Capitalei susțin că mai au nevoie de cel puțin 6 luni pentru a obține toate documentele necesare pentru declanșarea procedurii de delegare a serviciului public de dezinsecție, dezifecție și deratizare. De asemenea, se estimează că de la declanșarea procedurii și până la încheierea contractului va mai trece cel puțin un an și jumătate. Prin urmare, va mai dura cel puțin doi ani până când Bucureștiul va finaliza procedura de delegare a acestui serviciu. 

„Avand in vedere ca in data de 11.12.2015 a fost finalizat Contractul Incheiat cu SC 3D Romania SA, iar aprobarea si parcurgerea procedurii de delegare a gestiunii pana la finalizarea acesteia cu incheierea Contractului de delegare a gestiunii, poate necesita o perioada mai mare de un an si jumatate neefectuarea serviciului pe o perioada lunga, ameninta grav starea de sanatate a populatiei riscand astfel izbucnirea unor epidemii asa cum s-a precizat anterior. Vorbind de epidemie, putem mentiona ca Municipiul Bucuresti este considerat teritoriul de risc privind infestarea cu virusul West Nile transmis de tantari. Nu trebuie omis nici faptul ca in data de 3 februarie 2016 mass-media a semnalat existenta unui caz de infestare cu virusul Zika in Romania, virus transmis de tantar. De asemenea, trebuie avut in vedere ca prin activitatile de deratizare, dezinsectie, dezinfectie sunt combatuti vectori (sobolani, tantari) care migreaza de la un obiectiv la altul, inmultindu-se foarte rapid, neexistand nici un control asupra evolutiei acestora. Tratamentele pentru combaterea acestor vectori trebuie sa se aplice in mod continuu, intreruperea acestora ar conduce la compromiterea rezultatelor realizate pana in prezent”, se precizează în raportul de specialitate al Primăriei Capitalei atașat proiectului privind atribuirea în regim de urgență a acestui contract.

Proiectul de hotărâre privind demararea unei proceduri de atribuire în regim de urgență va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului București în ședința din 29 februarie.

Cookies