ESENTIAL

Bucureştiul neştiut: Oraşul subteran de la Piaţa Unirii – de la catastrofă la Magistrala 7

Ansamblul ingineresc a ajuns la această formă dupa ani de muncă şi modificări. Iniţial, prin zonă trecea doar magistrala 1 de metrou, de-a dreapta Dâmboviţei. Era un proiect ambiţios pentru vremea respectivă care, după multe dezbateri şi planuri, a ajuns să devină realitate datorită unei echipe de ingineri şi arhitecţi recrutaţi din toate companiile statului de profil ale acelei perioade. Între aceştia şi arhitectul Gheorghe Beznilă, considerat în prezent părintele staţiilor Unirii 1 şi Unirii 2. Cu 44 de ani de activitate, arhitectul a prins toate etapele posibile ale „Oraşului subteran”. „Ce vedeţi în prezent ca bucureştean aflat în tranzit este doar 50-60 la sută din întreaga structură”, spune acesta cu ochii într-o foaie albă pe care începuse să schiţeze structura de sub pământ.

Demolările lui Ceaşescu

Cu toate că inginerii şi arhitecţii au gândit magistrala M1 să ocolească, în zona Unirii, spitalul Brâncovenesc şi Hala Unirii, cele doua construcţii nu au scăpat de buldozerelor comuniştilor. „Noi am venit cu magistrala printre spital şi Hala Unirii, prin dreapta Dâmboviţei. L-am convins pe Ceauşescu că e mai bine pe partea dreapta şi-am şi proiectat iniţial guri de acces acolo. A fost dărâmat tot şi s-au ridicat blocurile unde a fost ulterior Banca Internatională a Religiilor”, explică arhitectul. Lucrările au fost în toi ani de zile pentru că şi structura a fost pe măsură. Șantierul era printre cele mai importante din Capitală şi era cap de listă la fel ca cel de la Casa Poporului în privinţa furnizării materialelor necesare, însă lucrarea a fost încetinită şi de faptul că era inedită. „Mulţi dintre noi, cu toate că lucram la galeriile şi la staţiile de metrou, habar n-aveam cum trebuia să arate pentru că nu văzusem în viaţa noastră un metrou”, îşi aduce aminte arhitectul.

Cum întreaga structură se află la o aruncatură de băţ de actualul Centru Istoric, la săpături s-au descoperit şi rămăşite din vechiul Bucureşti. Însă nici acest lucru n-a contat pentru conducerea partidului care voia doar „progres”. „S-a mers pe blat. Am descoperit ceva vestigii însă s-a trecut peste. Oricum, cred că şi la noi s-ar fi pus problema protejarii lor, ca la bulgari, dacă am fi descoperit ceva cu adevărat important”, continuă acesta.

Catastrofa din ’83 care a mirosit a brad

Lucrările la ansamblul ingineresc nu au fost lipsite de incidente. Unul dintre acestea era sa trimită întreaga echipa de ingineri şi arhitecti dupa gratii. Motivul? O eroare tehnică care a ţinut mai mult de condiţiile meteo. „Am inundat metroul! Dacă nebunul se punea, putea să ne aresteze pe toţi. Norocul nostru a fost că Ceauşescu nu ne-a dat indicaţii în scris. El dădea doar din gura. Pe noi tehnicienii ne-a forţat doar din gură. Acolo a fost o lucrare deosebit de grea, sub Dâmboviţa”, îşi aduce aminte arhitectul.

Episodul mai că i-a costat cariera pe cei implicaţi. În timpul unor lucrări ce aveau loc în dreapta magazinului Unirea a fost demolat un dig al Dâmboviţei pentru aproape 48 de ore. Nenorocul a fost că a plouat exact în acest interval timp: “S-a umflat râul şi a sărit în lucrare. S-a inundat direct Unirii 1 şi printr-o gaura de corespondenţă s-a inundat şi Unirii 2. Prima era deja funcţională şi a fost distrusă. La fel şi Unirii 2 care era aproape gata. După, mi-a fost dată o pereche de cizme şi am fost invitat să vad catastrofa. Eram şef de lucrări în ambele parţi”, continua părintele celor două staţii de metrou.

N-a făcut nimeni puşcarie. I-a chemat pe toţi miniştri(n.r – Ceauşescu) şi le-a spus să-i prezinte lui ce le trebuie să îndrepte situaţia. Dupa asta le-a dat termen şi le-a spus să miroasă a brad. Și miros de brad au băgat la sfârşit”, continuă acesta.


„Oraşul subteran” cu arbori în loc de nori

În unele locuri, mai ales în zona staţiei Unirii 2, la câţiva metri de magazinul Unirea, lucrările au ajuns şi la 23 de metri sub pământ. Mai ales că pentru a aduce zona la stadiu la care este astăzi s-a cărat pământ şi s-a ridicat solul cu 1,5 metri. „Înainte trebuia să urci nişte trepte până în magazin. Acum totul este la acelaşi nivel”, arată, pe schiţa desenată de mână, arhitectul. „A trebuit să găsim această soluţie pentru că a vrut parc deasupra(n.r. – Ceauşescu). Peste planşeul Dâmboviţei erau înainte doar 50 de cm de pământ. Acum sunt doi metri. L-am consolidat ca să reziste”.

Citeşte şi Care este secretul celei mai grandioase staţii de metrou din Bucureşti

Centrul Capitalei stă pe mlaştină

Câmpia Bucureştiului are altitudini de pana la 115 m, în partea nord-vestică, şi 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviţei, arată manualele de geografie. Tocmai din aceasta cauză a fost ridicat în peretele drept al Dâmbovitei un aşa-numit „dren orăşenesc” menit să preia apele subterane care se scurg din dealurile din jur. Punctul zero: subsolul parcului de la Unirii,  unde se adună aproape toată apa, şi unde inginerii şi arhitectii au făcut imposibilul – au făcut să dispară Dâmboviţa de pe hartă. „Toata zona este o mlaştină. Se numeşte Valea Dâmboviţei şi este foarte întinsă. Singurul loc în care se ridică este Casa Centrala a Armatei, la Capşa şi Știrbei Voda. Restul, inclusiv parcul Cişmigiu este pe namol. În faţa liceului Gheorghe Lazăr, spre exemplu, tremură şoseaua la trecerea unui autobuz. E nămol, nu-i pământ. De-aia toate construcţiile metroului “plâng”. Și la Izvor şi la Unirii. Totul este sub presiune”, explică arhitectul.

Totuşi inginerii au reuşit să împânzească subsolul de galerii şi spaţii tehnice, prize de telecomunicaţii sau racorduri. Mai mult, inginerii au prevăzut întreaga zonă cu aşa-numita Grinda 31, o caseta cu un diametru de trei metri, subterană, pe relaţia Nord-Sud, plină cu conducte de apă, de gaze şi cabluri electrice.

Pe dedesubt va mai trece o magistrală. Magistrala 7, Rahova-Colentina, care va trebui să treacă pe sub Magistrala 1 şi parţial pe deasupra Magistralei 2 şi pe sub pasajul rutier. Loc încă mai este”, conchide zâmbind cu subînţeles părintele staţiilor Unirii 1 si Unirii 2, arhitectul Gheorghe Beznilă.

Istoric

Prin demolarea spitalului Brâncovenesc şi a halei Unirii, în anul 1986 a fost înfiinţat parcul Unirii, cu o suprafaţă de 6,1 hectare. Un an mai târziu, parcul a fost divizat de realizarea fântânilor arteziene şi de modernizarea străzilor. În anul 2006, acesta a fost reabilitat prin plantări masive de material dendro-floricol.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button