ESENTIAL

Bucureştiul neştiut: linia forturilor care a păcălit spionajul german FOTOGALERIE

Forturile din jurul Capitalei trebuiau să transforme oraşul lui Bucur în “Cetatea Bucureştiului”. Un plan ambiţios al unui rege neamţ, care s-a trezit conducând dintr-o Capitală fără apărare, aflată în mijlocul unui câmp deschis, la o aruncatură de băţ de Imperiul Otoman. Soluţia a fost simplă, însă doar pe hârtie. Planul celor 18 fortificaţii, plus alte 18 subunităţi de artilerie între acestea, s-a dovedit a fi încă de la bun început şubred. În primul rând din cauza costurilor enorme, pentru o ţară precum România.

Unele calcule arată o cifră de peste 100 de milioane lei, adică de trei ori bugetul anual alocat armatei române la vremea respectivă. Tradus… în jur de 620 milioane de euro în zilele noastre. Din punct de vedere strategic, banii s-au dus pe apa sâmbetei. Cu puţin timp înainte de finalizarea lucrărilor, tehnica militară a făcut un pas uriaş în materie de artilerie, iar noile tipuri de obuze (obuze-torpilă sau obuze-mină), care au şi intrat imediat în dotarea mai multor armate europene, puteau spulbera orice fortificaţie din carămidă, aşa cum se costruise peste tot în lume până atunci. S-a încercat la un moment dat îmbrăcarea forturilor în cămăşi de beton, însă contextul socio-politic a făcut ca acest „plan B” să rămână la stadiu de idee mai ales că, la un moment dat, forturile au devenit o problemă nu numai din punct de vedere militar. “Finanţarea lucrărilor de fortificaţii s-a transformat la un moment dat într-o problema majoră a bugetului Romaniei”, explică pentru B365.ro, profesorul Ioan Scafeş de la Muzeul Militar Naţional.

Mai mult, terenul, al cărui perimetrul de 72 de kilometri trebuia păzit de forturi, s-a dovedit a fi prea “moale” pentru astfel de costrucţii masive. Mărturie stă testul timpului care a demonstrat că la mai bine de 100 de ani multe din fortificatii “s-au lăsat în pământ” sau au fost “înghiţite de apă” din cauza solului mocirlos, cum este cazul Fortului 3 Otopeni care este în prezent inundat.

Căderea Cetăţii Bucureşti”

Forturile din jurul Capitalei au suscitat încă de la prima caramidă un interes major pentru serviciile de spionaj străine. Astfel că doar numele pompos de “Cetate a Bucureştiului” a dus la umplerea mapelor generalilor nemţi care au invadat România în Primul Război Mondial. Aşa se face că în 1916, dupa ce trupele române au încercat o ultimă rezistenţă pe Neajlov şi Argeş şi s-au retras în cele din urmă în Moldova, s-a pus problema invadării Bucurestiului, de tabăra germana.

Feldmareşalul von Mackensen a cerut predarea Capitalei însă comandanţii trupelor române au susţinut că Bucureştiul era un oraş deschis, deci nu avea fortificaţii operative. „Mi-am imaginat cucerirea capitalei române ceva mai războinică decât a fost în realitate. Noi ştiam că Bucureştii sunt o cetate puternică şi adusesem pentru a o reduce material de artilerie de cel mai mare calibru […] Cupolele sale blindate se transformaseră în cupole de lemn. Spionajul nostru, aşa de lăudat de inamicii noştri, nici nu parvenise să constate că Bucureştii au fost dezarmaţi înainte de intrarea în razboi”, nota în jurnalul său militarul german. Chiar şi la aproape 100 de ani de la invazia germana situaţia, ilară de altfel, rămâne de neînţeles. „Dacă e să ne uităm în alte ţări la ce s-a întâmplat cu forturile similare celor de la noi, chiar dacă au fost depăşite tehnic de evoluţia armatei, ele au avut un rol important. Ideea nu era să apere la nesfârşit Capitala ci să dea un răgaz(n.r. – forturile) în care armata să se poată reorganiza şi să ia anumite decizii”, explică arhitectul Ștefan Cristescu, care şi-a susţinut lucrarea de licenţă în urmă cu câţiva ani pe tema arhitecturii forturilor Capitalei.

„Centura” forturilor

Dincolo de inutilitatea lor din punct de vedere militar, forturile totusi au avut un aport la capitoul infrastructură. Specialiştii în fortificaţii ai acelor vremuri au prevăzut, pe lângă o reţea de telefonie între acestea, şi un drum dar şi o linie ferată. Datorită acestui fapt Bucureştiul are în prezent o Șosea de Centură şi o cale ferată în forma circulară, paralelă.

Mai mult, din cauza costurilor ridicate, ideea vehiculată în zilele noastre de edilii Capitalei cu privire la aşa-numita „Centură Verde a Bucureştiului”, n-a mai prins contur. Planurile de-atunci prevedeau ca de jur-împrejurul Bucureştiului să fie plantaţi arbori specifici zonei care să mascheze forturile, bateriile intermediare, şoseaua şi calea ferată.

Forturile uitate de timp

După încheierea Primului Război Modial, forturile şi bateriile „Cetăţii Bucureşti” au rămas pe mai departe în cadrul domeniului militar. În general, fortificaţiile au fost utilizate pentru cazarea trupelor sau ca depozite de armament şi muniţii ale armatei. Câteva dintre acestea, din cauza neglijenţei, au sărit în aer producând şi multe victime. Ani mai tarziu, după Al Doilea Război Mondial, când armata română a fost obligată să cedeze materiale de razboi, între care şi costrucţii, o parte din forturi au ajuns la autorităţile locale şi la Ministerul de Interne. Între acestea şi fortul 13 Jilava, care spre deosebire de celelalte 17 fortificaţii aflate în anonimat, este prezent în constiinţa publică nu datorită destinaţiei iniţiale, ci din cauza atrocităţilor la care au fost supuşi acolo deţinuţii politici.

“Fortul Treişpe”

Cu toate că fosta închisoare a devenit loc de pelerinaj în memoria victimelor comunismului, şi nu de puţine ori acolo au avut loc expoziţii tematice ale unor diverşi artişti, până astăzi, la mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, autorităţile n-au reuşit să o transforme în muzeu. „Au fost la un moment dat câteva proiecte pentru a transforma fosta puşcărie într-un muzeu, însă nu s-a materializat nimic până în prezent. Au mai fost şi proiecte nu neapărat legate de Fortul Jilava ci de întreaga reţea de fortificaţii. Se voia să se facă exact ca în Belgia, spre exemplu. Acolo sunt forturi proiectate de acelasi arhitect care însă fac parte dintr-un traseu turistic ”, spune pentru B365.ro, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, subcomisarul Cristian Micu.

Nu doar autoritatile au planuri cu privire la aceste forturi. Oameni pasionaţi de trecutul recent şi cu o viziune clară asupra potenţialului fortului Jilava, au deja proiecte puse pe hârtie. Între aceştia şi arhitectul Vlad Mitric. “Eu am făcut un proiect de muzeu memorial. Vorbim aici de două viziuni. Una ar fi reabilitatea fortului şi amenajarea unor spaţii cu fotografii şi mărturii iar a doua ar fi reabilitarea fortului în sensul aducerii acestuia la aspectul din anii ’50. A doua viziune mai presupune şi ridicarea unei clădiri noi în imediata vecinatate a fortului unde să funcţioneze muzeul în sine”, explică Vlad Mitric, care adaugă că în acest caz costurile s-ar ridica undeva la suma de 15 milioane de euro. “E o suma infimă pentru un muzeu atât de important în condiţiile în care se cheltuiesc bani mult mai mulţi pentru săli de sport”, conchide arhitectul.

Potenţialul turistic, la stadiul de proiect

Dacă la nivelul societăţii civile lucrurile sunt cât se poate de limpezi cu privire potenţialul turistic, la nivelul ministerului turismului totul este ambiguu. În urma solicitării B365.ro, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului susţine că în acest moment „se lucrează la un studiu de cercetare-dezvoltare pentru valorificarea prin turism a reţelei de fortificaţii din arealul periurban al municipiului Bucureşti”. Mai mult, este vorba şi despre un proiect ce va presupune o selecţie a celor 18 forturi şi 18 baterii din centura de fortificaţii a Capitalei. „Vor fi selectate acele obiective la care se pot realiza investiţii pentru a fi amenajate din punct de vedere turistic”, se arată în document.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button