Bucureştiul neştiut: Castelul lui Țepeş FOTOGALERIE

Clădirea are intrarea pe strada Candino Popescu(VEZI HARTA) şi cu greu se vede de pe aleile parcului Carol I. Bătrânii copaci, cel mai probabil de-o seamă cu prima cărămidă a clădirii, o ascund cu coroanele chiar şi când frunzele s-au făcut una cu pământul după o toamnă lungă. Puţini ştiu că e vorba despre o clădire cu atribute certe de patrimoniu şi nu o vilă a vreunui milionar excentric.

Este denumită pitoresc „Castelul Ţepeş” şi a fost construită în anul 1906, an în care, în parcul ridicat pe Câmpul Filaretului, avea loc Expoziţia Generală Română. Un eveniment internaţional (prilejuit de jubileul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I), strămoş al Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, prin care autorităţile de la Bucureşti au vrut să arate vizitatorilor modul în care a progresat România în perioada 1866 – 1906. Incinta parcului a fost „populată” atunci de zeci de clădiri reprezentative culturii romaneşti: standuri ale muzeelor, hanuri, case din diferite zone ale ţării, replici ale unor edificii emblematice cum ar fi Mânăstirea Cozia sau pavilioane industriale, ştiinţifice şi agricole.

Cu toate că normele de siguranţă erau încă rudimentare la acea vreme, arhitecţii care s-au ocupat de amenajarea expoziţiei au prevăzut, în partea stângă a parcului, un Turn de Apă pe care pompierii să-l aibă la dispoziţie. „Postul de pompieri a fost construit pentru a asigura intervenţie promptă în caz de incendiu. A fost amplasat în zona dominantă a colinei pentru a asigura: o supraveghere vizuală permanentă ziua şi noaptea, găzduirea pompierilor şi a remizei cu utilaje de intervenţie precum şi marele rezervor de apă”, se arată într-o notă a comisarului general al Expoziţiei transmisă Ministerului de Interne, în 1906. Turnul era ca nuca în perete în comparaţie cu celelalte clădiri, astfel că, prin porunca Regelui Carol I, arhitecţii au venit cu o soluţie năstruşnică pentru a cosmetiza forma inestetică a uriaşului cilindru.

„Actualul traiect al străzii Candino Popescu din zona platoului şi construcţiile actuale la 1906 au fost vatra unei întinse zone unde era amenajată o prosperă cârciumă şi terenul pentru hore, întreceri de trântă, oină şi ţurcă. Era de fapt un loc de atracţie pentru cei cu punga mai uşoară, dar cu multă voinţă de a vieţii un anumit sens” – “Parcul Carol I” – Virgiliu Teodorescu.

Au anexat turnului câteva dependinţe, i-au pus o „coroană” şi l-au îmbrăcat în piatră şi cărămidă. “Prin proiectare s-a împletit utilul cu cele necesare a servi misiunii ce revenea unui asemenea post. Ca atare exteriorul a fost conceput a sugera atât construcţia Turnului Chindiei de la Târgovişte, cât şi cetăţuia fortificată care domina Valea Argeşului la ieşirea din fermecătura munţilor, respectiv cetatea Poenari. În incinta construcţiei-turn a fost instalat un mare rezervor de apă” se menţionează în acelaşi raport adăpostit de Arhivele Naţionale.

Astfel, turnul de apă s-a alături celorlalte construcţii reprezentative, într-o notă dominantă, veghind asupra întregului parc, sub forma Castelului lui Vlad Țepeş. După terminarea expoziţiei multe clădiri au fost demontate, însă turnul lui Țepeş a rămas în picioare alături de Arenele Romane şi Biserica Cuţitul de Argint (replică a bisericii Sf. Nicolae din Iaşi) chiar şi după cutremurul din 1940 care a măturat mai multe clădiri din Capitală şi implicit din parc.

Turnul castelului are 23 de metri înălţime şi un diametru de 9 metri iar înăuntru se află „secretul” longevităţii sale, după cum subliniază Virgiliu Teodorescu în cartea „Parcul Carol I”: „Cutremurările i-au produs multiple crăpături. […] A rămas însă în picioare sprijinindu-se pe imensul cazan metalic din interior”. De jur-împrejurul cazanului de 200 de metri cubi se află o scară, în spirală, ce duce pe o platformă de unde se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor.

„În interior, de jur-împrejurul etajului, se conservă toate steagurile armatei de la 1830 până astăzi. Pe de altă parte, parcul muzeului este împodobit cu guri de foc, capturate de trupele române în timpul războiului” – Ghidul Bucureştiului, 1935

După Primul Război Mondial castelul a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, aflat în apropiere, în faţa fostului Muzeului Militar Naţional. După inaugurarea mausoleului din Sudul parcului Carol în 1963, clădirea a continuat să fie folosită de militarii care asigurau garda. Ulterior, după 1990, castelul a fost utilizat drept Corp de gardă pentru o subunitate de jandarmi, care îndeplinea misiuni de pază la câteva instituţii bancare din Capitală iar din 2004 fostul Turn de Apă a devenit sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

În prezent castelul poate fi considerat o adevărată bijuterie arhitectonică cu un potenţial turistic uriaş, având în vedere brandul lui Dracula care încă aduce profituri consistente. Un lucru de care Ministerul Apărării, în patrimoniul căruia se afla clădirea, pare să nu ţină cont. „Sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se afla încă în renovare şi cu siguranţă nu va fi gata în viitorul apropiat. Nu este permisă fotografierea şi vă sfătuim să vă căutaţi un alt subiect”, au răspuns reprezentanţii biroului de presă al Ministerului Apărării la solicitarea verbală a reporterilor B365.ro de a fotografia din interior clădirea.

De altfel, istoria recentă a demonstrat că imobilul a fost mai degrabă interzis publicului în ultimul timp. Porţile castelului au fost deschise în ultimii ani doar de câteva ori curioşilor, timp de câteva ore, de Ziua Eroilor şi de Ziua Armatei. De trei ani, de când castelul a fost supus lucrărilor de consolidare, restaurare, reabilitare şi refacere, nimeni, în afară de angajaţii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, nu i-a mai trecut pragul. Firma care în august 2009 a câştigat contractul încă mai „lucrează”, potrivit oficialilor MApN. Este vorba despre lucrări care costă 900.000 de euro, bani în care au intrat şi termopanele, „replici fidele” ale cercevelelor de acum 100 de ani.