Bucureștiul neparticipativ. Bugete sărace la preluarea inițiativelor ce aparțin cetățenilor, din partea autorităților Capitalei și de sectoare, în 2022

21 nov. 2022
171 afișări
Bucureștiul neparticipativ. Bugete sărace la preluarea inițiativelor ce aparțin cetățenilor, din partea autorităților Capitalei și de sectoare, în 2022
FOTO: Trei din cele 6 proiecte câștigătoare la Primăria Sectorului 6 în programul ”Bugetare participativă”

Proiectele transmise și votate de cetățeni, adică programul inovativ de bugetare participativă la nivelul administrației locale, prin care oamenii au libertatea să se asocieze și să propună proiecte, sunt în 2022 la un nivel minimal în București. Numai 2 primării de sector și Primăria Generală au avut program de bugetare participativă, cu fonduri de 0,1% de la buget, restul celor 4 sectoare lipsind total din acest program.

Bilanțul aparține Centrului Român de Politici Europene (CRPE) care a publicat luni, 21 noiembrie, un raport comparativ al programului de bugetare participativă din București în ultimii trei ani.

„Ne-am uitat la ce a presupus programul de bugetare participativă în București în ultimii trei ani. Și comparăm cu ce se întâmplă în celelalte orașe din țară, dar și la nivel european. Primul lucru care iese în evidență este desconsiderarea programului de către Primăria Capitalei și primăriile de sector. În 2022, numai Primăria Sector 1, Primăria Sector 6 și Primăria Capitalei au desfășurat programe de bugetare participativă”, arată un raportul Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și publicat de G4media.

„Bugetul total alocat a fost de 7,2 milioane RON, adică 0.1% din bugetul total al celor trei primării. Menționăm și că programul de bugetare participativă al Primăriei Sector 1 (cu un buget record de 5 milioane RON) este de facto suspendat, administrația local nereușind să respecte calendarul adoptat și nu a mai comunicat informații despre etapele programului de la lansarea sa. Fără programul eșuat de la nivelul Primăriei Sector 1, alocarea reală la nivelul Bucureștiului este de numai 2,2 milioane RON”, mai arată sursa citată.

De ce este importantă bugetarea participativă?

Așa cum explică raportul, bugetarea participativă este unul din multele instrumente posibile prin care decizia privind proiectele de investiții este luată de cetățeni. Administrațiile locale pot aloca o parte a bugetului de investiții pentru proiecte propuse și votate direct de cetățeni, la nivel de oraș, cartier sau școală. În România, majoritatea programelor de bugetare participativă sunt la nivelul întregului oraș, în baza unor tematici preselectate de administrația locală și, de obicei, cu alocări financiare (foarte) scăzute.

Patru primării de sector (2, 3, 4 și 5) nu au organizat programe de bugetare participativă în 2022, se arată în documentul publicat de CRPE. „Primăria Sector 3 a organizat un program de bugetare participativă numai în 2021, cu o valoare de 4 milioane RON, cu un progres limitat al proiectelor, ceea a dus la anularea lansării programului și în 2022, deși alocarea financiară este anuală conform hotărârii de consiliu local.”

Primăriile Sector 2 și Sector 5, deși au hotărâri de consiliu local privind organizarea programului începând cu anul 2021, nu au reușit încă să îl lanseze. La Primăria Sector 4, unde consilierii locali au înaintat spre aprobare un proiect de bugetare participativă de la începutul anului 2021, crearea și implementarea unei platforme de bugetare participativă a fost adoptată abia în februarie 2022, nefiind clar când va fi și lansat programul.

Care sunt rezultatele în 2022 în București față de alți ani?

Numai 30 de proiecte au fost depuse la Primăria Generală (față de 60 în 2021), arată raportul, 67 la Primăria Sector 6 și 4 la Primăria Sector 1 (comparativ cu 104 în 2020).

Selectate au fost numai 8 (2 la Primăria Capitalei și 6 la Primăria Sector 6). „Numărul de voturi valide a fost și el scăzut. 1,655 pentru cel mai votat proiect la nivelul Primăriei Capitalei și 329 la nivelul Primăriei Sector 6. În cazul Primăriei Sector 1, din cauza modului deficitar de organizare a programului, perioada de votare nici nu a mai fost lansată”.

Proiectele câștigătoare de la Sectorul 6 pot fi consultate aici: Lista proiectelor de la sectorul 6.

La Primăria Capitalei, au fost declarate câștigătoare 2 proiecte: Coroană verde pentru Bd. Regina Elisabeta și 3.600 de sterilizări gratuite pentru pisicile hoinare ale Bucureștiului.

Ce se întâmplă în alte țări

În Uniunea Europeană a apărut pentru prima dată în anul 2001 în municipalități de dimensiuni medii din Franța, Italia, sau Spania. Conceptul s-a popularizat rapid: dacă în 2005, doar 55 de municipalități europene implementează proiecte de bugetare participativă, în 2012, numărul lor crescuse la 1300. Recent, într-o rezoluție aprobată de
Parlamentul European în iulie 2021, a fost propusă introducerea bugetării participative la nivel european.

„Varșovia a avut un buget total destinat inițiativelor civice de peste 21 milioane euro în 2022, Parisul a alocat peste 82 milioane euro doar în cadrul „Budget participatif de Paris”, iar Budapesta va aloca 2,5 milioane euro în 2023. Chiar și în România întâlnim exemple de alocări ceva mai generoase. În 2022, Timișoara a alocat un buget de 3 milioane de RON (0.26% din bugetul local) pentru bugetare participativă”, mai arată raportul CRPE.

Raportul integral poate fi consultat AICI: Bugetarea-participativa-in-Bucuresti_CRPE-Noiembrie-2022.pdf

Îți mai recomandăm și:

Cookies