ȘTIRI

Bucureştiul lui Stephen Orlesky, canadianul care s-a mutat în „bătrâna țară” a tatălui său

Canadianul (și românul) Stephen Orlesky a lucrat în sisteme bancare din peste 10 state ale lumii. De anul trecut, este directorul Idea Bank, însă nu e prima dată când lucrează în ţara noastră.  Pe lângă legătura profesională cu România, are şi una sentimentală: tatăl lui s-a născut la Cernăuţi. Nu vorbeşte perfect limba română, dar rosteşte „ţ-urile” şi „ş-urile” perfect. Pe de altă parte, cuvântul „împuternicire” îi dă cele mai mari bătăi de cap.

Bucureştiul însă nu-l supără prea tare. Se prezintă drept un „small town boy”, aşa că oraşul nostru nu-l încântă neapărat, însă laudă multe aspecte de care noi ne plângem zilnic.

Vă prezentăm mai jos un nou interviu din seria Bucureştiul Meu.

foto: Dan Moruzan

Care a fost prima impresie despre Bucureşti?

Prima impresie…. prima dată când am venit aici am lovit un soldat român în faţă (râde). Să spun mai multe?

Vă rog!

Era aprilie 1986, acum mult timp, acum 29 de ani. Călătoream cu un prieten prin Europa şi, din moment ce am o relaţie cu România, tatăl meu s-a născut aici, am vrut să văd România. Aşa că am călătorit prin Franţa, Germania, Austria, Ungaria şi România. Ne-am oprit de fapt la Sibiu şi acolo am întâlnit o familie drăguţă, oamenii ne-au invitat în casa lor, ceea ce cred că era foarte periculos pentru anul 1986.

Ne-au spus de catastrofă din Cernobîl, aşa că am mers în Bucureşti şi am încercat să găsim Ambasada Canadei. În Bucureşti, am întâlnit nişte soldaţi români care stăteau în colţul străzii, unul era în dreapta mea, celălalt în stânga şi unul dintre ei îmi dădea indicaţii, îmi spunea, gesticulând, unde e Ambasada. Şi, când mi-a arătat să merg în direcţia asta, eu am repetat gestul lui: „Încolo?”. Şi l-am lovit pe celălat drept în faţă. Dar a fost foarte drăguţ, şi-a dat seama că a fost un accident.

foto: Mihai Petre

Ce s-a întâmplat după ce l-aţi lovit?

Mi-a dat indicaţiile bune (râde). Deci era foarte amabil. Am fost la Ambasada Canadei, era în timpul lui Ceauşescu, trebuia să arătăm paşapoartele înainte să intrăm. Dar uşa se deschide şi canadianul care ne întâmpină spune: „Ce faceţi aici? N-aţi auzit ce se întâmplă?” Ne-a dus înăuntru şi ne-a recomandat să mergem cât mai la sud. Ne-a dat Coca Cola, pentru că nu puteai face rost de aşa ceva în România, aveam vreo şase doze, suficiente cât să ne ajungă până în Salonic.

Aşa că prima impresie despre Bucureşti… care va rămâne mereu cu mine este că, chiar şi în acele timpuri, era un oraş foarte primitor. Era destul de primitor în 1986.

Când v-aţi întors vi s-a părut la fel? Aţi mai lovit pe cineva?

Mi-ar fi plăcut, nişte şefi poate… (râde). A doua oară când m-am întors, a fost pentru afaceri, în 2000, pentru câteva zile. A treia oară când am venit aici… a fost o trecere în drum spre Cluj Napoca, pentru că am lucrat trei luni de zile în Cluj Napoca, în anii 2000. A patra oară am venit în noiembrie 2001 şi am stat pentru 18 luni, atunci am lucrat în Bucureşti. Şi acum, a cincea oară, am venit în decembrie 2013.

foto: Dan Moruzan

V-a plăcut oraşul?

Să fiu sincer, prefer oraşele mici. Îmi plac Sibiu, Turda, Cluj, Suceava, Rădăuţi… Bucureşti e prea aglomerat pentru mine. Dar asta nu înseamnă că e un oraş rău, eu am crescut într-un oraş mic şi sunt obişnuit cu un oraş mic.

Ce nu vă place la Bucureşti?

Ce nu-mi place… prea multe maşini, prea mult trafic. E mereu aglomerat. În afară de asta… e ok. Dacă ar fi mai puţini oameni… adică mai puţin aglomerat, ar fi ok.

Ce aspecte v-au atras?

Arhitectura. Dar nu doar cea veche, şi cea nouă e foarte interesantă. Sunt multe clădiri construite în ultimii 10 ani, cu un design modern. Sediul Marfin Bank chiar are un design deosebit. Şi sunt multe clădiri în Bucureşti care sunt interesante. Asta cred că arată cât de curioşi şi deschişi sunt românii în multe domenii. Experimentează cu arhitectura, cu arta, cu muzica, cu banking-ul.

foto: Mihai Petre

Constrastul dintre vechi şi nou cum vi se pare? Clădirile vechi lângă cele noi?

Îmi place, chiar îmi place. Pentru că arată … poţi numi asta progres, progres uman, cum am evoluat cu timpul. Personal, îmi place.

Aveţi vreun loc preferat în Bucureşti?

Lipscani-ul e mereu drăguţ. Îmi aduc aminte din 2001, când era o zonă complet diferită. Îmi plac şi câteva muzee şi galerii de artă, foarte frumoase galeriile și vorbesc aici în calitate de iubitor de artă. Centrul… nu doar centrul istoric, dar şi zona Ateneului, vechiul Palat Regal, toată zona e foarte frumoasă. Sunt şi multe zone rezidenţiale frumoase.

Am înţeles că aţi primit recent cetăţenia română. Care a fost cea mai grea parte din „a deveni român”?

Sunt român, nu a trebuit să dau testul. N-a trebuit să dau testul, pentru că am fost considerat român, pentru că tatăl meu a fost născut în Cernăuţi. Am început procesul (n.r. de dobândire a cetăţeniei) de când am venit acum 11 ani aici, aveam toate documentele legalizate, dar nu am avut timpul să le depun. Am continuat acum şi sunt cetăţean român… unul care nu vorbeşte foarte bine limba română, aşa că va trebui să rezolvăm asta.

E grea limba română?

Crescând în Canada, am învăţat franceza la şcoală, sau am încercat să o învăţ. Şi, cum franceza e o limbă latină, iar tatăl meu vorbea română… Chiar dacă nu avea cu cine să vorbească, îmi spunea câteva cuvinte în română: „Bună ziua”, „Bună dimineaţa”, să număr până la zece. Nu am ştiut de „La naiba” până când am ajuns aici (râde).

E o limbă interesantă, pentru mulţi e o limbă obscură, mulţi ştiu franceză, germană, engleză, italiană… dar nu prea mulţi ştiu română. Şi cred că mulţi sunt surprinşi că e o limbă latină.

foto: Dan Moruzan

Mulţi spun că sună a ruseşte.

Colegul meu din biroul alaturat, armean de origine, mi-a spus că, atunci când românii vorbesc engleză, vorbesc engleză cu un accent rusesc. Dar mie nu mi se pare că sună rusește deloc. Am petrecut 12 ani într-un mediu rusesc şi, când aud români vorbind engleza… vorbesc diferit.

Referitor la mediu, aţi lucrat şi în Canada, şi în Ucraina. Care sunt diferenţele dintre sistemul lor bancar şi al nostru?

Ei bine, ce pot să spun despre sistemul canadian… E privit probabil ca cel mai bun sistem bancar din lume, cel mai sigur şi, când canadienii vorbesc de sistemul bancar, vorbesc cu mândrie. Deci e un pic cam diferit faţă de aici. Dar oamenii tot se plâng când nu primesc împrumuturi. În general, sistemul bancar e un sistem foarte transparent.

În Ucraina am lucrat demult şi sistemul era în formare pe atunci, era probabil ca cel românesc din anii ’90. Lucrurile nu erau aşezate, dar se mişcau.
În România, cred că multe bănci au intrat pe piaţă foarte agresiv, fără să înţeleagă piaţa. Avem o situaţie în care sistemul bancar e controlat de străini aici şi poate mulţi directori străini nu sunt familiarizați cu România, aşa că au făcut nişte greşeli- din care vom învăţa, poate.

foto: Dan Moruzan

Credeţi că va fi greu să câştigaţi încrederea românilor cu o bancă nouă?

Încrederea nu e ceva care se întâmplă peste noapte, se câştigă cu timp, răbdare, aşa câștigi încrederea. Cum o construieşti? Fiind transparent, sincer, cu actiuni clare și concrete. Toată lumea face greşeli şi cred că felul în care construieşti încrederea te ajută să te confrunţi cu greşelile. Dacă te confrunţi cu ele cum trebuie, atunci încet-încet câştigi încrederea oamenilor.

Care este relaţia pe care o au românii cu banii? Ştim să-i cheltuim, ştim să-i facem?

Oh, ştiţi să cheltuiţi banii! Cred că asta vine din trecutul recent, sfârşitul anilor ’90, începutul anilor 2000. Când a fost marea inflaţie şi oamenii se gândeau: „De ce să-i economisim? Hai să-i cheltuim, pentru că mâine nu vor mai valora atât”.

Deci nu prea ştim să-i cheltuim.

Nu, nu, ştiţi cum să-i cheltuiţi şi învăţaţi cum să-i economisiţi. De fapt, nu ar trebui să spun asta. Aţi învăţat să-i economisiţi pentru că, dacă te uiţi la banii depuşi în sistemul bancar începând cu 2008, depozitele au explodat. Românii au devenit cumpătaţi, cred. Nu ştiu, tu eşti cumpătată?

Nu chiar...

Ok (râde). O să înveţi. Deschide un cont cu noi, un cont de economii.

foto: Mihai Petre

Cum aţi caracteriza muncitorul român?

E la fel ca cel canadian, ca cel din Belarus, ca cel polonez… sunt de toate felurile. Dacă te uiţi la muncitorul român… mari companii de IT angajează români. Sunt foarte calificaţi. Şeful de la IT mi-a zis ieri că la Oracle, sau o altă companie din Seattle, auzi mai multă română decât engleză. Asta pentru că lucratorii români sunt foarte buni.

Nu vreau să generalizez, pentru că oameni buni şi răi sunt peste tot. Dar unde excelează românii? În IT, orice legat de computer, orice domeniu în care ai nevoie de curiozitate. În ceea ce priveşte noua generaţie, cei până în 35 – 40 de ani cunosc limbi străine, folosesc cu usurință computer-ul. În afară de Olanda, cine în Europa vorbeşte mai multă engleză decât românii?

Noi trebuie să vorbim engleză.

De ce trebuie?

Pentru că de-aici e posibil să dorim să ne mutăm.

Eu fac contrariul, mă mut în România (râde).

Familiei dumneavoastră îi place Bucureştiul?

Da. Suntem deja de un an, permanent, e un oraş bun. Restaurantele sunt bune, shopping-ul e bun, priveliştea, arhitectura e frumoasă. Dar, oricât de bun ar fi Bucureştiul…

foto: Mihai Petre

Ta-na-na-na!

Ta-na-na-na! Pentru mine personal, cele mai bune părţi din România sunt în afara Bucureştiului. Munţii, marea, Delta Dunării, oraşele din Transilvania, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, frumoase oraşe. Deşi Bucureştiul e un loc interesant, sunt atât de multe locuri în România care sunt chiar şi mai frumoase si mai interesante din punct de vedere turistic.

Tatăl dumneavoastră a trăit în Bucureşti?

Nu, a crescut în Cernăuţi, de fapt în apropierea Cernăuţiului, a petrecut doi ani în armată, la Piteşti, a petrecut ceva timp și în Bucureşti iar în 1930 a emigrat în Canada.

De ce?

De ce… Bună întrebare, mi-ar plăcea să ştiu de ce a plecat. Nu l-am întrebat niciodată, a murit în 1989… aşa că nu mai am oportunitatea să-l întreb. Dar a făcut o alegere interesantă. Era singur. A venit în Canada complet singur, nu ştia pe nimeni şi trebuie să fi fost o luptă grea pentru el.

Aveţi familie aici, în România, din partea tatălui?

Nu, din câte ştiu. Cred că sunt încă în Cernăuţi, ştiu că primea scrisori, dar legătura e pierdută acum. Am familia mea aici, copiii mei, soţia mea e din Belarus. Și în Belarus am petrecut şapte ani…

Cum a fost să fiţi „The new kid on the block” atât de des?

Ştii ce? E grozav prima dată, minunat a doua oară, interesant a treia oară, a patra oară e ok… dar când o să se termine?

foto: Dan Moruzan

Deci trebuie să rămâneţi aici.

Cred că da. Nu cred că mă voi muta. Dacă mă mai mut, o să mă mut înapoi în Canada.

Vă este des dor de casă?

Mult. Şi cred că nu e o problemă de cât de bun sau rău e locul în care eşti, cred că lucrurile se formează în minţile oamenilor foarte devreme. Când m-am mutat prima dată, primii zece ani, chiar şi în Toronto, nu mi-a fost dor de casă, dar, după un timp, nostalgia crește și apare dorul. Chiar şi tatălui meu, după 50 de ani în Canada… se gândea mereu la „bătrâna ţară”, cum îi spunea el. Oamenii se mută departe şi au un tip de nostalgie a locului de unde provin.

Tatăl meu spunea: „Eram aşa de sărac în timpul copilăriei, încât eu şi fratele meu aveam o singură pereche de pantofi, pe care ne băteam când mergeam la dans”. Nu ştiu dacă aşa era, dar el aşa spunea. Chiar şi cu sărăcia asta, îi era dor de casă.

E un loc aici în care vă simţiţi aproape de casă?

Aproape de casă… am fost în atâtea locuri încât acasă… Acasă e acolo unde e familia mea. Sunt acasă în fiecare seară, după ce vin de la serviciu.

foto: Mihai Petre

Românii ce impresie v-au lăsat?

Cred că românii sunt foarte ospitalieri. În general, având în vedere traficul bucureştean, majoritatea şoferilor sunt politicoşi. În Sibiu sunt şi mai politicoşi, dar, în Bucureşti, având în vedere problemele de infrastructură, sunt politicoşi.

Unii spun că şoferii din Bucureşti sunt cei mai răi.

Nu au fost la Kiev sau la Bangladesh!

Ce nu-mi place în Bucureşti… urăsc mirosul de fum de ţigară, nu îmi place să merg la restaurante aici, pentru că nu sunt zone pentru nefumători, sau restaurante pentru nefumători. Asta chiar nu-mi place.

Infrastructura cred că trebuie îmbunătăţită. Dacă te uiţi la zona asta (n.r. Pipera), cu clădiri moderne… ce ruşine este să fii într-o zonă atât de modernă, dar să faci 20 de minute cu maşina pe o bucată de drum, la o oră de vârf. Ce-i cu asta? Poate oamenii o să se plângă, poate mai mulţi responsabili o să fie puşi sub acuzare.

Ne descurcăm cu asta în ultima vreme.

Da, da, am observat!

foto: Dan Moruzan 

Interviuri din seria Bucureștiul Meu:

Bucureștiul lui Victor Rebengiuc    Bucureștiul lui Ioan Lascăr

                

Bucureștiul lui Șerban Sturdza      Bucureștiul lui Tiberiu Soare

                tib

Bucureștiul lui Horațiu Mălăele     Bucureștiul Maiei Morgenstern

malaele                 

Bucureştiul lui Nelu Ploieşteanu     Bucureștiul lui Nicușor Dan

                

Bucureştiul lui Andrei Pandele      Bucureștiul lui Lucian Boia

                

Bucureștiul Feliciei Filip                Bucureştiul lui Andrei Gheorghe

               

Bucureştiul lui Teodor Frolu      Bucureştiul Irinei Margareta Nistor

              

Bucureştiul lui Constantin Bălăceanu-Stolnici


 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button