Bucureștiul intră în scenariul roșu. Rata de incidență a crescut la 3,3 la mie. Ce restricții se aplică începând de astăzi

22 sept. 2021
717 Afișari
Bucureștiul intră în scenariul roșu. Rata de incidență a crescut la 3,3 la mie. Ce restricții se aplică începând de astăzi
Bucureștiul intră în scenariul roșu. Rata de incidență a crescut la 3,3 la mie. Ce restricții se aplică începând de astăzi

Capitala depășește pragul de incidență de 3 la mia de locuitori și trece în scenariul roșu.

Bucureștiul a urcat astăzi la o incidență a cazurilor COVID de 3,3 la mie, după ce ieri a avut o rată de 2,91 la mie. De astăzi intră în vigoare restricțiile privind prezentarea certificatului verde.

Certificatul verde Covid este obligatoriu în localitățile în care incidența este cuprinsă între 3 și la 6 la mia de locuitori. Fără certificatul COVID, care atestă că ai fost vaccinat, ai trecut prin boală și te-ai vindecat sau ai un test negativ, în localitățile cu incidență peste 3 la mie nu poți intra în baruri, restaurante, săli de fitness, nu ai acces la evenimente private ori spectacole.

Obligativitatea prezentării unui certificat verde, măsură valabilă în localitățile cu incidență de infectare cu SARS-CoV2 între 3 și 6 la mie, este o masură valabilă inclusiv pentru copiii ce au mai mult de 6 ani.

Îți recomandăm să citești și: Elevii din București ar putea trece la școala online la jumătatea lunii octombrie, spune ministrul Educației. Sigur, am fi preferat vești mai simpatice

Guvernul a decis că, în aceste localități, activitatea restaurantelor, barurilor, a cinematografelor, sălilor de spectacole nu va fi închisă după ce rata de infectare trece de 3, dar a hotărât că accesul este condiționat de dovada că invitații ori clienții au fost vaccinați, testați (test PVR negativ) sau trecuți prin boală. Iar părinții care au copii de peste 6 ani și vor să-i ia cu ei la film, restaurant ori spectacole trebuie să le descarce și lor un certificat verde.

Cerificatul verde e obligatoriu de azi. Cum este folosit

Certificatul verde dovedește că persoana:

  • a fost vaccinată antiCOVID de mai mult de 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare (doza 1 și rapel);
  • are un rezultat negativ la unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid pentru nu mai vechi de 48 de ore,
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu virusul SARS-CoV-2.
    De la obligativitatea prezentării unui certificat verde ]n localitățile cu incidență între 3 și 6 la mie sunt exceptați doar copiii mai mici de 6 ani.

Măsurile incluse în Hotărârea de Guvern:

 

1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;

2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;

3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;

4. organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății;

5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;

6. în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane;

7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

9. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00;

12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

13. activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, operatorii economici care desfășoară activități cu publicul în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021(nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

 

 

Tags:
Cookies