„Bucureștiul ei e formidabil!” Dana Ștefănescu, tipa care vede la tot pasul magie, o fotografiază și te îndrăgostește de oraș

16 nov. 2020
986 Afișari

Sunt două lucruri impresionante pe care la face Dana Ștefănescu în relația cu "Bucureștiul ei": pe de-o parte, știe locuri neștiute. Străduțe, unghere, clădiri, pasaje și cotloane ale orașului. Pe de alta, se uită la București cu încântare. Privește Bucureștiul cu drag, îl fotografiază și îi face pe oamenii care îi văd pozele să se îndrăgostească, la rându-le, de oraș.

Cu Dana Ștefănescu poți vorbi ore întregi. Trei sferturi din timp – pe puțin 🙂 – îți va vorbi cu pasiune despre bucuria de a face ce îți place. Așa, într-o zi, după ce ai făcut cu totul altceva toată viața, descoperi cât te mult te bucură fotografia și Bucureștiul. Și te apuci să fotografiezi orașul.

Într-o zi, a făcut o fotografie. „Carul cu Bere”, iarna, o imagine ca un tablou incredibil. A postat-o pe rețelele de socializare și s-a dus în toate colțurile lumii. Oameni necunoscuți îi scriau cu surprindere și cu încântare să descopere un loc de care habar n-aveau că există și în care voiau să ajungă.

Altora, români plecați pe te miri unde în lume, li se făcea dor de casă. Dar li se și mai și ducea din dor când se uitau la imagini. Și așa s-a născut „Prin Bucureștiul meu” – proiectul foto al Danei.

„Carul cu Bere”, Dana Ștefănescu

Acum, că-i toamnă, Dana Ștefănescu ne plimbă prin Bucureștiul ei în acest anotimp. Nouă ni se pare că se vede bestial.

„Prin Bucureștiul ei”: parcul Alexandru Ioan Cuza

„Prin Bucureștiul ei”: Stavropoleos

„Prin Bucureștiul ei”: Strada Belgrad

„Prin Bucureștiul ei”: Strada Londra

„Prin Bucureștiul ei”:  casa memorială Ion Mincu

O să mai trecem prin „Bucureștiul ei”. E cool!

Cookies