Bucureștiul avea ridesharing încă de pe vremea când nu se inventase. Povestea unui bucureștean fericit la volan: Nea Gică face Uber clandestin ca să scape de nevastă

Azi ni se pare ceva banal să avem trei, patru aplicații de ridesharing instalate pe telefon și să avem la dispoziție mașini și șoferi care să ne ducă dintr-un loc în altul, cu tot confortul (pe vremuri ne ademeneau cu bombonele și apă plată, ca să nu mai folosim taxiurile). Vorba ceea, cum zicea Micuțzu într-un show, la început, șoferii de ridesharing erau atât de prietenoși că mai aveau un pic și își schimbau mașina dacă nu îți plăcea în ea.

Dar nu a fost dintotdeauna așa. Multe din lucrurile care astăzi par o banalitate, ceva de care ar trebui să beneficiem per se, înainte erau doar luxul văzut prin filme. Dar, cu toate acestea, ne adaptam și noi după cum puteam. Iar unul din exemple este reprezentat de nea Gică, un vecin de cartier care ar putea fi considerat un fel de precursor al Uber și Bolt în tumultoasa perioadă a anilor ’90 – 2000 într-un București care încerca să descopere ce înseamnă un oraș cosmopolit.

Nea Gică „s-a născut cu volanul în mână”, după cum singur mărturisește. Nu știe să facă nimic altceva decât să conducă, iar asta a făcut-o de la excepțional în sus. Categoria B de peste 50 de ani, categoriile C, D și toate pentru remorci de mai bine de 45 de ani. Șofer pe orice tip de automobil, dubă, microbuz și apoi camioane. Bine că la trotinetă încă nu-ți trebuie permis, că ar fi avut și d-ăla. Bine că se rezumă, momentan, la Uber clandestin prin București.

L-am găsit și azi, ca de obicei, în aceeași intersecție unde se așază strategic. Adică fix lângă blocul în care locuiește. Stă cuminte în mașina lui, indiferent de vreme, și-și așteaptă primii clienți. De fapt, clienții să fideli. Duce copii la școală de când aceștia erau mici, iar acum se pregătesc să meargă să dea examenele maturității. Sunt convinsă că are câteva „comenzi” ca să ducă pe cineva să dea bacu’. Sau merge cu doamnele mai în vârstă la cumpărături, la medici și pe unde mai au ele nevoie.

Știi, cu doamna care stă sub tine, la etajul 2, am mers și când a descoperit că are cancer, dar și când s-a vindecat. Acum, săraca, a căzut prin casă și face kinetoterapie aici în cartier, iar eu o duc, o aștept și o aduc. Mă știu toți vecinii de pe aici, sunt un fel de șoferul personal al blocului și împrejurimilor. Și îmi place, mereu mi-a plăcut șofatul și să stau înconjurat de oameni, zice nea Gică.

Nea Gică, dar faci bani din treaba asta?

Nu banii sunt aici scopul, aș zice că mai degrabă faptul că mai scap și eu de cicălitoarea de nevastă-mea, îmi răspunde omul „șugubăț”.

Una peste alta, nea Gică, șoferul personal al blocului, este o poveste despre alte timpuri, alți oameni, un alt ritm al vieții. Unde nu ne grăbeam așa tare, unde aveam timp să ne cunoaștem unii pe alții, unde ideea de comunitate chiar însemna ceva. Acum trăim unii lângă alții și nici nu ne știm pe nume, nu ne mai permitem să împrumutăm o cană de făină, o ceașcă de ulei, pentru că dacă bați la ușa cuiva din senin e posibil să facă o criză de anxietate teribilă.

Așa că, nea Gică, să ne trăiești mulți ani, poate mai facem câte o cursă așa, „de dragul vremurilor apuse”. Sau poate mă duci și pe mine la muncă mâine, când e codul ăla nenorocit de cald. Știu că nu ai aer condiționat, dar e bine și cu varianta ventilație anii ’70. Asta dacă nu te trage curentul și îmi oferi saună moca.

Sursa foto simbol: Dreamstime

Te-ar mai putea interesa și:

• Bucureșteanul din Obor care a dat apă caldă la toată scara, fără să își propună așa mărinimie. Și tot nu pricepea de ce boilerul lui consumă în asemenea hal 😱