Bucureștiul a avut un mic Titanic, numit “Haiducul”. Într-o furtună din vara lui ’67, bacul care traversa Lacul Tei s-a răsturnat. Pentru comuniști, veștile rele nu existau

06 iul. 2024
12369 afișări
Bucureștiul a avut un mic Titanic, numit “Haiducul”. Într-o furtună din vara lui '67, bacul care traversa Lacul Tei s-a răsturnat. Pentru comuniști, veștile rele nu existau
Bucureștiul a avut un mic Titanic numit “Haiducul”. Într-o furtună din vara lui '67, bacul care traversa Lacul Tei s-a răsturnat. Presa străină anunța 100 de înecați

Tragedia de pe Lacul Tei, din ziua de 6 august 1967, a rămas imprimată în memoria bunicilor și a părinților noștri, prima știre despre care vorbea tot Bucureștiul într-o perioadă lipsită de informații oficiale. Dezastrul s-a întâmplat în duminica în care era prăznuită “Schimbarea la față” și a uimit prin amploare, repeziciune, dramatism și neprevăzut. În timp ce presa străină (The Bridgeport Post, nr. 185 din 9 august 1967)) anunța un număr de 100 de persoane înecate, autoritățile statului comunist recunoșteau într-un raport secret doar 24 de decese și 23 de răniți. Cauza naufragiului a fost supraîncărcarea bacului cu nr. 473, numit “Haiducul”. 

Bucureștiul a avut un mic Titanic, numit “Haiducul”. Într-o furtună din vara lui '67, bacul care traversa Lacul Tei s-a răsturnat. Pentru comuniști, veștile rele nu existau
Ștrandul Tei, 1968. Sursa: Caleidoscop.
Bucureștiul a avut un mic Titanic, numit “Haiducul”. Într-o furtună din vara lui '67, bacul care traversa Lacul Tei s-a răsturnat. Pentru comuniști, veștile rele nu existau
Locul unde era înainte era debarcaderul din Parcul Tei către care se îndrepta bacul Haiducul. Diapozitiv, anul 2018. Imaginea face parte din Arhiva Personală Mihnea Mihalache-Fiastru, autorul volumului „Expres” dedicat Bucureștiului anilor 90, 2000.

Ambarcațiunea, cu o capacitate permisă de 120 de persoane, avea la momentul dezastrului peste 200 de bucureșteni la bord. De ce s-a îmbulzit lumea să ia bacul când putea să aștepte să treacă vijelia? Unde se grăbea?

Mai jos, recompunem ziua “Haiducului” care nu a mai ajuns la mal. Interviu cu inginerul Traian Mihalache, unul dintre bucureștenii care a trăit istoria orașului.

Bucureștiul a avut un mic Titanic, numit “Haiducul”. Într-o furtună din vara lui '67, bacul care traversa Lacul Tei s-a răsturnat. Pentru comuniști, veștile rele nu existau
Ștrandul Tei, anii ’70. Foto credit: Arhiva istorică Agerpres.

Stația Ștrandul Tei, punct terminus pentru mii de bucureșteni înainte de 1989

Ștrandul Tei datează din perioada interbelică, este astăzi o ruină, însă înainte de 1989 era unul dintre cele mai populare și mai aglomerate locuri de agrement din București.

În anii ’60, într-o perioadă în care angajații aveau doar duminica liberă, lumea se înghesuia să se scalde în bazine sau în lac, să pescuiască, să joace șah și table, să stea la plajă, să se bucure de o zi de vară. Alei umbroase cu sălcii, plopi sau corcoduși completau idila timpului liber. Pentru că atunci, ca și acum, nu oricine avea cum să ajungă pe Litoralul românesc. Duminica era cea mai mare aglomerație la Tei, tramvaiele liniei 16 și 36 erau suplimentate ca să facă față numărului mare de călători. Toată lumea cobora la stația Ștrandul Tei.

1990. Stația de tramvai Ștrandul Tei. Foto credit: Norihiro Haruta, bucurestiulmeudrag.ro.
1946, inaugurarea Ștrandului Armatei, lucrare efectuată de Casa Oștirii pe un teren de pe Lacul Tei. Foto credit: Arhiva Istorică Agerpres.
1946, inaugurarea Ștrandului Armatei, lucrare efectuată de Casa Oștirii pe un teren de pe Lacul Tei. Foto credit: Arhiva Istorică Agerpres.

ȘI totuși, bacul “Haiducul” nu era pachebotul “Titanic”, ci doar o mică ambarcațiune folosită pentru traversarea lacului

Bacul “Haiducul”, o mică ambarcațiune cu capacitate de 120 de persoane, făcea traversări zilnice de la debarcaderul Parcului Tei, pe atunci Parcul 8 Mai (ziua înființării PCR, anul 1921), până la cel de pe malul Ștrandului Tei. După ora 17.00, surprinși de o furtună puternică, estivalii “îmbrăcați sumar” (cum aveau să fie descriși în raportul autorităților), cu cearșafuri și pături în cap, au dat năvală pe vaporaș ca să ajungă repede în oraș. Supraîncărcat, cu 200 de oameni la bord, adică aproape dublu față de cât putea duce, “Haiducul” s-a răsturnat în mijlocul Lacului Tei, sub privirile îngrozite ale celor care așteptau următoarea cursă.

Autoritățile au trecut sub tăcere dezastrul de pe Lacul Tei

Într-un stat comunist, închis ermetic, știrile negative nu aveau voie să existe, așa că ziarele nu au publicat nimic despre dezastrul din Lacul Tei. Cât despre Bacul Haiducul, acesta era în fapt o construcție simplă, cu două flotoare unite între ele, pe care se afla o punte din scânduri. Ambarcațiunea avea formă dreptunghiulară, iar pe balustradele din exterior erau prinși câțiva colaci de salvare. Cei mai mulți dintre cei alungați de furtună nu știau să înoate.

Ce spune Nota-Raport întocmită de procurorul-șef al Bucureștiului, de șeful Miliției și de cel al Securității: „Total 93 pe care-i știm. Unii s-au salvat și au plecat. S-au găsit buletine cu oameni care erau acasă”

O informare descoperită la Arhivele Naționale (Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond Președinția Consiliului de Miniștri, inv. nr. 3136, dosar nr. 30/1967), de către C. D Mocanu și publicată sub titlul “Jurnalul Realității-Ștrandul Tei”, pe blogul Simply Bucharest, arată cum s-au poziționat autoritățile față de eveniment. Nota-Raport este semnată de procurorul șef al orașului București, de șeful Direcției Miliției Capitalei și de șeful Direcției Anchete din Departamentul Securității Statului și înaintată tovarășului Petre Blajovici, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

Arhivele Naționale (Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond Președinția Consiliului de Miniștri, inv. nr. 3136, dosar nr. 30/1967), apud C. D. Mocanu, Simply Bucharest.
Notă Raport: “Toți pasagerii de pe bac au căzut în apă”

În ziua de 6 august 1967, în jurul orelor 17.00, bacul nr. 473, proprietatea I.C.A.B-Gospodăria Ștranduri și Ambarcațiuni, care făcea curse de pasageri pe Lacul Tei, pornind în cursă de la debarcaderul intern al Ștrandului ICAB-Tei spre debarcaderul extern, s-a scufundat la jumătatea distanței între cele două debarcadere. Toți pasagerii de pe bac au căzut în apă. O parte din pasageri au fost salvați. Catastrofa s-a soldat cu următoarele consecințe cunoscute până în prezent: 24 de persoane au decedat prin înec. 21 de persoane sunt internate la Spitalul de Urgență I.C.Frimu unde primesc îngrijiri medicale. Din acestea, 2 persoane sunt într-o stare gravă. 23 de persoane transportate deasemeni la Spitalul I. C. Frimu după îngrijirile medicale acordate au fost lăsate la domiciliu, fiind în afară de orice pericol.

Majoritatea pasagerilor erau îmbrăcați într-o ținută sumară. Din cele 24 de persoane decedate, au fost identificate 17, restul rămânând neidentificate până în prezent

Între orele 7.30-17.00 transportarea pasagerilor a decurs normal. În jurul orelor 17.00 începând să plouă și să bată un vânt puternic, cetățenii aflați pe Ștrandul I.C.A.B Tei au început să părăsească ștrandul aglomerând debarcaderul. Din primele cercetări a rezultat că pe bacul nr. 473, care este prevăzut cu o capacitate maximă de 120 de persoane, s-a îmbarcat un număr mult mai mare de cetățeni (cca. 200 de persoane).

Sub greutatea încărcăturii, platforma bacului s-a lăsat sub nivelul normal de plutire și valurile formate de vânt au împins apa pe platforma, care, fiind construită din scânduri cu spații între ele, a permis pătrunderea apei în flotoare, ceea ce a determinat în ultimă instanța scufundarea bacului.

Ștrandul Tei, diapozitiv 2018, bazinul din lemn și platforma de pe care se făceau sărituri. Imaginea face parte din Arhiva Personală Mihnea Mihalache-Fiastru, autor al volumului „Expres”, dedicat Bucureștiului anilor 90, 2000.
Contrar îndatoririlor, comandantul O.C, la insistențele pasagerilor, a pornit în cursă cu bacul supraîncărcat”

Bacul era deservit de O.C, mecanic, conducătorul bacului, B. N și M. G, marinari. Comandantului bacului îi revenea atribuțiunea de serviciu de a supraveghea încărcarea cu pasageri numai în limita capacității admise-120 de persoane. Contrar acestei îndatoriri, O. C, la insistențele pasagerilor, a pornit în cursă cu bacul supraîncărcat. În afară de aceasta până la desprinderea bacului de debarcader un alt număr însemnat de persoane a trecut pe bac sporind greutatea încărcăturii și contribuind la instabilitatea și nesiguranța bacului”.

Ștrandul Tei în prezent. Pe malul lui au apărut noi dezvoltări imobiliare. Foto credit: Felix Costin, pagina de facebook.
Apa din Lacul Tei a fost evacuată pentru a se verifica dacă se mai găsesc persoane înecate”

A fost declanșată o mare anchetă, a venit armata, au venit scafandrii și chiar a fost evacuată apa din Lacul Tei „pentru a se verifica dacă se mai găsesc persoane înecate”. Pe de altă parte, tot Simply Bucharest citează ziarul The The Bridgeport Post, (numărul 185 din 9 august 1967), care publica excepționala știre din România pe pagina a șasea.

Viena (AP)- Diplomați occidentali din București au informat că duminică cca 100 de persoane s-ar fi înecat atunci când o ambarcațiune de agrement s-a răsturnat și s-a scufundat în Lacul Tei de la periferia capitalei României. Sursele contactate prin telefon de la Viena spun că au primit informații neconfirmate de la persoane care au văzut vasul răsturnându-se și de la persoane care aveau rude sau prieteni la bordul acestuia. Autoritățile române nu au comentat relatările”.

The Bridgeport Post, (numărul 185 din 9 august 1967), apud C. D. Mocanu, Simply Bucharest.

Traian Mihalache (născut în 1950) a fost inginer constructor în Bucureștiul socialist la jumătatea anilor ’70 și a participat la construirea cartierului Văcărești-Tineretului, la ridicarea cartierului Pantelimon și a Bulevardului Victoria Socialismului. În adolescență era unul dintre cei care se bucura de vară la Ștrandul Tei.

In partea stângă a imaginii, inginerul Traian Mihalache. Foto credit: Arhiva Personală Mihnea Mihalache-Fiastru, fiul lui Traian Mihalache.
Ne bălăceam cu toții, era o atmosferă de oameni cuminți”

B365.ro: Cum era în tinerețea dvs. pe Ștrandul Tei?

Traian Mihalache: Era o plajă foarte căutată unde se adunau fel de fel de găști, că nu avea niciun rost să mergi singur, te duceai cu prietenii din cartier, veneau de la școli, de la facultăți. Familiile își luau copilașii și stăteau la plajă, ne bălăceam cu toții, era o atmosferă de oameni cuminți.

La timpul respectiv nu se permitea consumul de băuturi alcoolice în incinta ștrandului, dar în afara lui erau chioșcuri cu mici și bere”

B365.ro: Erau mici, bere, era ceva amenajat?

Traian Mihalache: Nu era așa ceva. La timpul respectiv nu se permitea consumul de băuturi alcoolice în incinta ștrandului, dar în afara lui erau chioșcuri unde găseai mici și bere. Vorbim de anii ’60, ’70. Lumea venea de obicei cu o gustare de acasă. Se făceau șnițele, se fierbeau niște ouă, brânză, roșii, castraveți, se așezau oamenii la umbră pe iarbă și făceau acolo un mic picnic. Fiecare știa cum se mânca la câmp și după acest obicei mânca și la ștrand. Se puneau pe un cearșaf și asta era distracția, nu vedeai pe nimeni cu sticla de țuică, nici poveste de așa ceva. De aceea spun că era o atmosferă cuminte, pașnică.

Ștrandul Tei în prezent. Pe malul lui au apărut noi dezvoltări imobiliare. Foto credit: Felix Costin, pagina de facebook.
Apa nu avea mai mult de 3 metri. Dacă lumea nu intra în panică, poate că nenorocirea nu ar fi avut această amploare”

Traian Mihalache: Se traversa cu bacul de la un mal la altul. În ziua aceea a început o furtună puternică, lumea a intrat în panică și s-au îngrămădit pe bacul ăla mai mulți decât putea el duce. Căutând să ajungă pe malul de refugiu, spre oraș, s-a produs un balans. Bacul s-a înclinat și cei de pe el, săracii de ei, s-au panicat peste măsură și au căzut în apă. Au fost victime, dar nu atât din cauza vremii, apa nu era foarte adâncă. Lacul avea vreo 5 metri adâncime în mijloc iar unde s-a întâmplat tragedia dacă avea 3 metri. Dacă lumea nu intra în panică, poate că nenorocirea nu ar fi avut dimensiunea aceasta, dar panica a făcut ca omul să se agațe unul de altul, să se ducă după un copil, după un prieten, după o fată. La disperare, oamenii se agățau unii de alții, mai ales cei care nu știau să înoate.

Nu că ar fi fost un naufragiu de dimensiunea Titanicului, dar oricum, modul de manifestare al omului în fața primejdiei a fost același”

B365.ro: Ce se vorbea în oraș despre tragedie? Știu că nu s-a scris nimic, nu a apărut știrea în Scânteia.

Traian Mihalache: Nu s-a scris și era normal să nu se scrie, pentru că ar fi trebuit să se adopte o poziție oficială din partea mai marilor vremii și nu dădea deloc bine. În general, se păstra tăcerea despre toate nenorocirile care se întâmplau. Că se întâmplau și atunci, nu așa de multe ca acum, dar erau accidente, fel de fel de acte antisociale, dar nici pomeneală să se spună ceva despre ele. Exemplele negative nu aveau ce să caute în spațiul public, pentru că nu erau în interesul celor care trebuiau să demonstreze cu orice chip că suntem o societate perfectă, multilateral dezvoltată și că ne ducem toți în zbor spre comunism.

Spaima și dorința oamenilor de a scăpa, fără să gândească, i-a făcut să se manifeste ca o turmă de mioare”

B365.ro: Știți ce nu înțeleg eu? De ce n-au rămas oamenii pe mal să aștepte să treacă furtuna? Nu aveau unde să se adăpostească sau cum? 

Traian Mihalache: Iată o bună întrebare. Bineînțeles că ar fi putut să rămână pe mal chiar pe furtună, ca nu te topea, nu te omora. Dar spaima și dorința de a pleca tu, fără să gândești și să te uiți în urmă, i-a făcut pe oameni să se manifeste ca o turmă de mioare. Într-o ciurdă de oi era un pârleaz peste care treceau oile ca să se ducă la cioban să le mulgă. S-a făcut un experiment, s-a scos pârleazul, însă oile au continuat să sară în gol, deși nu era nevoie. Spiritul de turmă funcționează tot timpul în istorie.

Restaurantul Brotăcelul, cu mese și scaune de tablă, cu fețe de mese întoarse pe dos pentru următoriii clienți

B365.ro: Dar restaurantul Brotăcelul, pe acesta l-ați prins?

Traian Mihalache: Da, Brotăcelul era o cârciumă, deși nici cârciumă nu se putea numi. Erau niște terase cu mese de tablă, cu scaune la fel. Arareori pe mese se întindea o față de masă iar după ce pleca un rând de consumatori, chelnerul o lua, o scutura un pic și o întorcea pe partea cealaltă, pe dos. Serviciile publice, vorbim de terase și restaurante, așa erau. Erau câteva cârciumi bune cu fețe de masă și pahare în București, dar prin centru, Cina, Lido, aici pe la Bucur Obor, în rest nu exista o atenție față de persoană. Era un loc oarecare.

Imagine de Willy Pragher, 1940.
Imagine de Willy Pragher, 1940.
Au apărut imediat multe povești despre naufragiu și s-a exagerat totul. Fiecare venea cu un adaos personal”

B365.ro: Acesta a fost micul nostru Titanic. S-a vorbit mult despre tragedie atunci?

Traian Mihalache: Vă dați seama că lumea era curioasă, avidă de can-can-uri, de nenorociri, cum este și lumea de azi. Toți comentau despre așa ceva. Au apărut imediat multe povești și s-a exagerat totul. Fiecare venea cu un adaos personal.

Panica a fost mare, evenimentul a fost notabil, pentru că așa ceva nu se mai întâmplase și nici nu s-a mai repetat până acum”

B365.ro: Presa străină a dat cifra de 100 de morți, dar nu știm câți au fost.

Traian Mihalache: Au fost câteva zeci, deși s-a exagerat și s-a spus că au fost peste o sută. Panica a fost mare, evenimentul a fost notabil, pentru că așa ceva nu se mai întâmplase, nici nu s-a mai repetat până acum, și aceasta a făcut ca să rămână în memoria colectivă. De exemplu, apropos de lume. Multe povești au apărut după marea nenorocire, cutremurul din 4 martie 1977. Se mai găseau supraviețuitori în acele zile și la un moment dat a apărut un record al unei persoane care ar fi rezistat 11 zile sub dărâmături. Lucru care a înnebunit lumea, cum e posibil să reziste atâta timp? S-a întâmplat la Blocul Colonadelor, unde s-au sfârșit Toma Caragiu și Alexandru Bocăneț. În subsolul blocului era un bar, unul a intrat acolo după cutremur, probabil la furat. În urma lui s-a prăbușit ceva din structură și a rămas acest derbedeu captiv acolo vreo 4 zile. Presa socialistă a scris despre el cu abnegație, că doar nu putea să spună uite că s-a dus unul la furat și a dat necazul peste el. Dar de găsit l-au găsit, că era acolo, dar nu după 11 zile.

Prezent, Lacul Tei. Foto credit: Nick Costandache, bucurestiulmeudrag.ro. In background, Sky Tower, cea mai înaltă clădire din București.
Cookies