Bucureștioara – povestea pârâului îngropat în inima Bucureștiului. A fost acoperit, în timp, de clădiri și era poreclit în culori foarte maro

Cândva, în vremuri pe care nu le-au apucat nici străbunicii noștri, din balta Icoanei (Grădina Icoanei de azi) izvora cel mai important afluent al Dâmboviței, Bucureștioara, un pârâu care parcurgea o bună parte din centrul Bucureștiului, care a fost pictat în acuarelă de Amadeo Preziosi și care îi teroriza pe locuitorii mahalalelor cu mirosul său. În cele din urmă a fost acoperit de noile drumuri și clădiri, astfel că în ziua de azi mai există doar în arhive și pe hărți.

Întâi cea mai importantă sursă de apă potabilă din Bucureștiul vechi și de demult, apoi Căcăina și în cele din urmă a sfârșit astupat. Așa poate fi rezumată existența pârâului Bucureștioara într-un singur rând, un fir de apă cu o istorie prea puțin știută, care dovedește că în București nu doar clădirile și străzile au dispărut odată cu trecerea timpului, ci și cursurile de apă.

Bucureștioara – povestea pârâului îngropat în inima Bucureștiului. A fost acoperit, în timp, de clădiri și era poreclit în culori foarte maro

Cum spuneam, Bucureștioara izvora din balta Icoanei (dispărută în 1873, amenajată), Grădina Icoanei de azi, parcurgea mahalaua Scaunelor (denumită și a Săpunarilor), Târgul Cucului, Șoseaua Vergului și în cele din urmă se vărsa în Dâmbovița la Piața Unirii, în zona grajdurilor domnești (cam pe unde e Bibilioteca Națională în prezent). Dacă la început era „apă dulce”, cum era cântată și Dâmbovița odinioară, odată cu creșterea populației Bucureștiului, Bucureștioara a devenit canalizarea naturală a locuitorilor din mahalalele din centru, fapt care i-a adus după sine o nouă poreclă, maro și mirositoare.

Mai precis, din Bucureștioara s-a ajuns la Căcăina sau Căcata, două denumiri care au prins la bucureșteni acum mai bine de-un secol și jumătate din motive lesne de înțeles. Istoricul George Potra a oferit și o explicație simplă pentru originea acestei denumiri mai puțin academice: „În apele ei greu mirositoare se scurgea sau se deșerta murdalâcul curților și conținutul umblătorilor care, la acea dată nu erau vidanjate și duse departe, spre a nu se infecta aerul curat al orașului, lipsit de industrie la acea dată. Și tot în ea își aruncau măcelarii, tabacii, săpunarii și pescarii resturile îndeletnicirii lor care infectau atmosfera, mai ales în călduroasele luni de vară.”.

Ce traseu urma Bucureștioara până la vărsarea în Dâmbovița

După ce izvora din balta Icoanei, Bucureștioara parcurgea un traseu anevoios, șerpuit și plin de bălți, și parcurgea mahalale dar și zone cu o importanță istorică în viața Bucureștilor, după cum prezintă Dimitrie Papazoglu în „Istoria fondărei orașului București”.

„Vorbind despre oraşul Bucureşti, voiesc a arăta şi o apă ce mergea în acea vechime prin mijlocul acestui oraş şi adăpa o parte considerabilă din el. Acea apă îşi avea izvoarele ei dimpotriva bălţii Icoanei, unde astăzi e grădina publică şi unde până în zilele noastre era baltă mare.
Acea apă pleca de la balta menţionată şi trecea prin suburbia Oţetari, Batiştea şi Scaunele şi forma o baltă pe locul unde a fost vechea Carvasara, fierăriile vechi, şi unde se vindeau rogojinile şi lemnăriile, adică în coasta grădinii de astăzi a lui Sf. Gheorghe. Acea baltă era înconjurată cu trestie, cu sălcii şi aproape de dânsa se făcea târgul sau piaţă, căci acolo erau scaunele de pescării, măcelării, manufacturile brute, şi se numea Târgul Cucului, unde, în toate primăverile, acolo, în sălcii, bucureştenii auzeau cântecul cucului.

Aceasta au apucat-o şi cei ce au trăit până la 1800. Din acea baltă se scurgeam două gârliţe, cea dintâi îşi lua cursul pe dinaintea locului astăzi al Bărăţiei şi ieşind în Calea Târgului de Afară, în răspântie, unde era şi moara, pleca drept în apa Dâmboviţei, la gura de astăzi a Pieţei celei Mici, sau atunci a colţului cetăţuii Curtea Veche, despre care voi vorbi mai înainte. Cealaltă ramură de gârliţă, ca şi cea dintâi, pleca tot din acea baltă a Târgului Cucului, pornea drept pe Calea Târgului de Afară şi, trecând de-a curmeziş acea cale, pe la colţul „Hotelului de Londra”, astăzi, trecea pe lângă proprietatea cunoscută nouă a lui Băltăreţu (acelea au fost casele lui Dan vistierul la anul 1594, unde au tras ienicerul turc cu cei 2000 spahii când veni a prinde pe Mihai Viteazul, şi care case fură arse de Mihai cu tunurile, când prăpădi pe turci), de acolo trecând prin curtea caselor astăzi zise ale lui Mareş, unde este Capela Bulgară, pe marginea fostului Cimitir Catolic, se strecura prin răspântiile Lucaci şi, trecând pe la spatele grădinii lui banul Udrişte, unde astăzi este uliţa Udricani, ieşea la răspântiile suburbiii Olteni, trecând la vale prin acea suburbie, astăzi uliţa Labirint, se vărsa pe lângă poarta proprietăţii căpitanului Obedenaru.

Această ramură de apă se numea apă spurcată, căci toate necurăţeniile oraşului se azvârleau pe dânsa, fiind repede.
Pe marginea acestei ape a fost aşezată tabăra lui Ştefan Bathori la anul 1476, adică pe tărâmul cel spaţios şi înalt unde este astăzi suburbia şi biserica Lucaci, de unde scrise sibienilor (vezi: Şincai, vol. II, p. 96) şi unde mai în urmă aveau Văcăreştii palatele lor, iar mai târziu casele lui Zerlendi.”

Cursul Bucureștioarei a fost urmat și de istoricul George Potra, pârâul parcurgând o mulțime de repere din Bucureștiul modern, cum ar fi intersecţia str. Maria Rosetti cu str. Dionisie Lupu, Uliţa Scaune, spatele Bisericii Batiştei, str. Alexandru Sahia (actuala Polonă), Bulevardul Republicii (actualul Carol I), str. Sfinţilor, Uliţa Pescăria Veche, spatele bisericii Răzvan, Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor de azi), ulicioara Radu Calomfirescu (unde se spunea că strada se surpa la mijloc, deoarece apa ploilor puternice se infiltra și curgea în vechiul șanț al Bucureștioarei), pentru ca mai apoi pârâul să parcurgă mahalalele Lucaci, Udricani și Tabaci înainte să se verse în Dâmbovița.

Când și de ce a fost astupată Bucureștioara

Din cauza gunoaielor care erau aruncate de bucureșteni, Bucureștioara își schimba deseori cursul, se revărsa și ajungea în curțile oamenilor. Uneori, pârâul chiar „mușca” din curțile oamenilor, acesta fiind motiv de judecată, mai ales în centru, unde terenurile erau cele mai scumpe. În cele din urmă, acest lucru a și dus la astuparea Bucureștioarei la începutul secolului al XIX-lea.

Astuparea nu a rezolvat problemele decât parțial, aducând altele după sine. Apa ploilor nu mai avea unde să se scurgă și ajungea tot în curțile localnicilor. O plângere a locuitorilor din Mahalaua Scaunelor Vechi din 17 iulie 1814 cerea destuparea canalului deoarece li se inundau curțile și casele. Această plângere l-a făcut pe Caragea Vodă să înceapă controlarea și salubrizarea pârăului, însă eforturile sale au fost oprite după marele incendiu din 1847, când au fost ridicate mai multe străzi și case noi.

În planurile Bucureștiului din 1853, pârâul Bucureștioara nu mai apărea, acesta figurând ca un teren mlăștinos. Oficial, în 1873, Primăria Capitalei a secat balta Icoanei, și implicit, a dus la secarea Bucureștioarei.

CITEȘTE ȘI

Bunici din București sunt poftiți la dans. Sunt cursuri gratuite de bachata pentru seniorii din Sectorul 6. Înscrierile se pot face la Conacul Golescu-Grant

Trafic ALERT | Restricții de circulație pe Calea Victoriei și pe alte 5 străzi din centru, plus 8 linii STB deviate. TPBI: E Campionatul Național de Super Rally | HARTĂ

Să fie Vortex! Acum, că pune lumini disco și pe Pasajul Ikea Pallady, Negoiță anunță că e nevoie iar de teste de rezistență. Și se fac (traficul e tot închis)