București -Teheran, “Women. Life. Freedom”. “Între Revoluții”, un film despre prietenie, captivitate și libertate. Interviu cu regizorul Vlad Petri

Două studente inspirate de două mari poete. Două orașe: București-Teheran. Două țări. Două dictaturi. Două Arhive de Stat. Toate legate de marea pasiune pentru cinema a regizorului Vlad Petri, cel care unește două povești reprezentative pentru România comunistă și Iranul islamic într-un singur film. “Între Revoluții”, o co-producție România-Croația-Iran-Qatar, a fost selectat la Berlinale, Secțiunea Forum, și va avea premiera în cinematografele din România anul acesta. Mai jos, interviu cu regizorul Vlad Petri despre puterea filmelor, a femeilor, despre revoluții, protestele din Iran, poezie, viață, dictatură și libertate.

Încadrate între două revoluții, cuvintele personajelor descriu lupta femeilor pentru a se face auzite

“Între Revoluții” are o poveste emblematică pentru revoluția din România (1989) și cea din Iran (1979). “Zahra și Maria s-au întâlnit la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. Când Revoluția din Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei. Comunică timp de zece ani prin scrisori. Încadrate între două revoluții, cuvintele lor descriu lupta femeilor pentru a se face auzite, pentru a avea Voce: “Women. Life. Freedom”’, anunță regizorul Vlad Petri în prezentarea filmului.

Scenariul “Între Revoluții” a fost inspirat de scrisori din Arhivele secrete ale Securității, de poeziile Ninei Cassian și ale poetei-cineast Forugh Farroukhzad

În chip foarte frumos, până acum, cineastul Vlad Petri a făcut un scurt metraj despre bunica sa, iar cel de-al doilea, “Același vis”, este povestea unui soldat român în Afganistan. Tot Vlad Petri a semnat documentarul „București, unde ești?”. Textul filmului “Între Revoluții” este semnat de scriitoarea Lavinia Braniște, iar vocile celor două femei-prietene sunt redate de actrițele Victoria Stoiciu și Ilinca Hărnuț. Scenariul “Între Revoluții” a fost inspirat de scrisori din Arhivele secrete ale Securității, de poeziile Ninei Cassian și ale poetei-cineast Forugh Farroukhzad (1935-1967), prima femeie din spațiul persan care a vorbit despre inegalitatea dintre bărbați și femei. O cineastă de prim-plan care a detonat asprele coduri sociale din Iran, înainte ca țara să devină republică islamică. În limba română i-au fost publicate volumele “Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere” și “Să dăm crezare începutului de anotimp rece”, ambele volume în traducerea lui Gheorghe Iorga.

“M-au pasionat revoluțiile dintotdeauna; sunt născut în anul 1979, când a fost Revoluția Islamică din Iran, și aveam zece ani la Revoluția din România”

B365.ro: Vlad, ai fost în Irak, în Afganistan, iar acum filmul tău, “Între Revoluții”, atinge și Iranul. Cum s-a întâmplat?

Vlad Petri, regizor: “Aceasta este o întâmplare, cu filmele despre Afganistan și Iran, deși cele două țări au graniță comună. În Afganistan se vorbește “dari”, o limbă de origine persană în proporție de 80%; adică un iranian înțelege foarte bine un vorbitor de dari. Mă pasionează Orientul Mijlociu de mai mult timp. Am călătorit în mai multe țări din Orientul Mijlociu, inclusiv în Afganistan în urmă cu 12 ani. Am fost în Iran de mai multe ori, în Siria și Iordania. M-a interesat întotdeauna cum este văzut Orientul de către Occident, dar și de est-europeni; cumva, în timp, s-au născut niște paralele cu România. Au mai fost discuțiile mele cu mama despre anii ei de facultate. Mama a studiat Medicina și sunt câteva elemente din viața ei în acest film. În plus, m-au pasionat revoluțiile dintotdeauna. Sunt născut în anul 1979, când a izbucnit Revoluția Islamică din Iran, și aveam zece ani la revoluția din 1989; sunt două dintre cele mai importante revoluții din secolul trecut. Am găsit destule paralele între poveștile oamenilor din cele două țări”.

“Între Revoluții” conține scrisori și imagini prinse între două țări”

B365.ro: Mama ta avea colegi din Iran la Facultatea de Medicină?

Vlad Petri, regizor: “Nu din Iran, dar avea colegi și prieteni din alte țări din Orient, din Egipt, din Iordania, îmi arăta fotografii din studenție. M-au pasionat foarte mult aceste istorii, cum vede un student din Orient România comunistă? Cum s-a adaptat aici? În anii ’70, ’80 erau o mulțime de programe de schimburi culturale și economice, tinerii din Orient studiau în Români iar inginerii români mergeau să construiască infrastructura țărilor orientale. Eram curios de schimbul acesta de experiențe și, cumva, filmul a venit ca o prelungire a acestor idei. “Între Revoluții” conține scrisori și imagini prinse între două țări”.

“Între Revoluții” se află la granița dintre documentar și ficțiune; îmi place să mă joc cu aceste noțiuni”

B365.ro: “Între Revoluții” spune două povești personale susținute de arhive. Cât este ficțiune, cât este documentar?

Vlad Petri, regizor: “Este greu de apreciat lucrul acesta. Și în scurt-metrajul despre Afganistan, “Același Vis”, am îmbinat elemente de documentar cu ficțiune. Este greu de trasat o graniță clară și îmi place să mă joc cu aceste noțiuni. Într-adevăr sunt mulți cei care vor delimitări foarte radicale: unde este ficțiune, unde este documentar? Chiar și mulți dintre cei care organizează festivaluri de film vor să știe asta, ca dovadă că există festivaluri de ficțiune și de documentar. “Între Revoluții” se află la granița dintre cele două categorii, are lucruri foarte reale dar și elemente ficționale”.

“În arhivele Securității am găsit fotografii, scrisori, fișe, dosare, scanări după scrisori, note de informare operativă despre studenții iranieni”

B365.ro: Personajele sunt reale?

Vlad Petri, regizor: “Sunt inspirate din realitate, dar nu sunt reale. Textul este scris de Lavinia Braniște, una dintre cele mai talentate scriitoare de la noi, cu care am lucrat împreună pe scenariu și ne-am uitat pe documentele obținute de la CNSAS, arhivele Securității. Însă, scrisorile sunt ficționale, o să aflați mai multe la cinematograf”.

B365.ro: A fost greu să intri în arhiva CNSAS? Ce dosare le-ai cerut în mod special?

Vlad Petri, regizor: “L-am avut pe Mihai Burcea care a cercetat dosarele studenților străini veniți la studii în România, în special ale celor iranieni. A găsit fotografii, scrisori, fișe, dosare, scanări după scrisori, note de informare operativă. Am așteptat mult timp, a fost un proces laborios”.

“Am început cercetarea în arhive în urmă cu trei ani. În România am avut parte de susținere, în Iran a fost foarte dificil, dar am avut noroc”

B365.ro: Cum ai ajuns la arhivele din Iran? Mai ales că Republica Islamică este un sistem închis, autoritățile sunt foarte suspicioase cu străinii, cu jurnaliștii, cu toți curioșii, în general.

Vlad Petri, regizor: “A fost foarte dificil. Să intri în Arhive este greu peste tot în lume, este complicat și în România, darmite în alte țări. Am început cercetarea în arhive în urmă cu trei ani. În România am avut parte, totuși, de susținere, am găsit arhive din mai multe surse, dar în Iran a fost greu. Am încercat să ajung la mai multe surse, la început am găsit unele extrem de scumpe, care ar fi dat orice buget peste cap. Printr-o întâmplare fericită am ajuns la un producător de film din Iran care a reușit să ne obțină imagini de arhivă. Este o persoană care dorește să-și păstreze anonimatul. S-a bucurat mult când l-am anunțat că filmul a fost selectat la Berlinale. Ne-a spus că ar fi dorit să vină cu noi, pentru că a crezut în proiect și crede în film, dar din motive de securitate nu a putut să facă lucrul acesta. Din cauza suspiciunilor, din cauza protestelor care se întâmplă acum în Iran”.

B365.ro: Protestele de acum din Iran seamănă cu situația de la Timișoara din 1989. Iran este o țară închisă, în care regimul islamic arestează protestatarii pe străzi și îi spânzură ca să fie de exemplu. 

Vlad Petri, regizor: “Sunt locuri unde se întâmplă arestări, proteste și locuri unde oamenii își văd de viața de zi cu zi. Nimeni nu știe încotro se vor duce lucrurile. Am văzut ce s-a întâmplat la finalul anului trecut, după moartea tinerei Mahsa Amini, ce proteste au fost, cele mai mari de la Revoluția islamică încoace, cu foarte multe arestări. Dar, în continuare, viața continuă în Iran. Oamenii au felul lor de a trăi, dar toți speră în ceva mai bun, într-o schimbare”.

“Dacă aș fi început filmul acum, în anul 2023, nu aș fi putut obține din Iran ce am obținut începând cu 2020”

B365.ro: Viața continuă, dar într-o mare frică, teroarea fiind arma tuturor regimurilor totalitare. Ai simțit frica în Iran?

Vlad Petri, regizor: “Acum există o frică mult mai mare decât cea din anii în care am fost eu în Iran, în care puteai să intri ca turist, să te plimbi, să vizitezi, să vorbești cu oamenii. Cred că dacă aș fi început filmul în anul 2023 sau la final de 2022, nu aș fi putut obține ce am obținut începând cu 2020, când era totuși un alt regim la putere. Între timp, s-a schimbat președintele Iranului, a venit Ebrahim Raisi în locul lui Hassan Rouhani, un conducător mult mai conservator iar situația s-a înrăutățit mult”.

“Maria și Zahra sunt două femei care nu-și găsesc locul în societățile în care trăiesc”

B365.ro: Tu ai în filmul “Între Revoluții” versiunea oficială a revoluțiilor? Sunt imagini oficiale de propagandă?

Vlad Petri, regizor: “Între RevoluțIi” îmbină imagini intime, poetice cu imagini de propagandă și imagini observaționale, documentare. Toate sunt trecute prin filtrul poveștilor celor două personaje. M-a preocupat să nu fie doar imagini de propagandă, să existe adevăr. Filmul acoperă o perioadă lungă de timp, sunt momente în care personajele trăiesc poate în sincron cu propaganda oficială, mă refer aici la ambele țări. Însă, de cele mai multe ori, intră în contradicție cu regimul. Sunt două femei care nu-și găsesc locul în societățile în care trăiesc. Maria și Zarha trăiesc în două sisteme paternaliste, Iranul dominat de mollahi și România lui Ceaușescu. Deși se vorbește despre egalitate în drepturi a femeilor, tu cel care vezi filmul, știi că nu este așa. De altfel, și în societatea românească de astăzi există lucruri care nu stau bine la acest capitol”.

“S-a speculat mult despe Iran, s-a spus că teroriștii din decembrie 1989 erau iranieni”

Vlad Petri, regizor: “S-a speculat mult despe Iran, s-a spus că teroriștii erau iranieni în decembrie 1989. Dar, asta este o idee foarte îndepărtată. N-aș vrea să spun eu care sunt asemănările și deosebirile dintre cele două regimuri, sper ca spectatorii să le înțeleagă atunci când vor vedea filmul”.

“Mă gândeam de mult timp la poeta iraniană Forugh Farroukhzad, o artistă care a scris o poezie foarte curajoasă”

B365.ro: Filmul “Între Revoluții” are și poezie, sunt versuri de Nina Casssian și Forugh Farroukhzad. Cum ai ajuns la poezie?

Vlad Petri, regizor: “Ne-am uitat în multe materiale de arhivă și am descoperit prezența poeziei în scrisori, în documente. Treptat, am adăugat straturi în film. Mă gândeam de mult timp la poeta iraniană Forugh Farroukhzad, care a scris o poezie foarte curajoasă. Este o poetă feministă care a avut mare curaj să scrie într-un Iran paternalist. Ca un arc peste timp, au apărut și versurile Ninei Cassian în film. La Forugh Farroukhzad a fost și o legătură personală, unul dintre filmele mele preferate este “The Wind Will Carry Us”, (tradus la noi “Vântul ne va duce departe”), de Abbas Kiarostami. Filmul lui Kiarostami începe cu o poezie semnată de Forugh Farroukhzad. Lucrurile s-au amestecat, apoi s-au așezat și au dus la forma actuală a filmului”.

“Zan. Zendegi. Azadi. Woman, Life, Freedom. Femeie, Viață, Libertate”

B365.ro: Care este mesajul filmului, la ce să se aștepte oamenii să vadă la cinematograf?

Vlad Petri, regizor: “Nu știu; când încep un film nu mă gândesc neapărat la mesaj, vreau mai întâi să spun o poveste, să întorc lucrurile pe mai multe părți. Am vrut să arăt ce înseamnă să trăiești într-o țară fără libertate, să crezi în ceva, să ai anumite dezamăgiri. Lupta trebuie să continuie și este important ca femeile să aibă o voce. Inclusiv femeile ca mama mea, care m-a inspirat pentru acest film. Trăim acum un moment important, legat de ceea ce se întâmplă în Iran, deci aș spune că mesajul este: Zan. Zendegi. Azadi. Woman, Life, Freedom. Femeie, Viață, Libertate”.

„Noi am fost naivi în 1989. Ne-am spus: Gata a căzut comunismul, va fi lapte și miere peste tot”

B365.ro: Imnul protestarilor din Iran este un cântec care a devenit viral pe internet, “Baraye”, în traducere “Pentru”, o melodie care a adunat toate dorințele celor care protestează. De ce continuă să iasă în stradă, deși știu că riscă să fie spânzurați? Versurile sunt: “Pentru rușinea de a nu avea bani, pentru dreptul de a te săruta pe stradă, ș.a.m.d”. Crezi că libertatea de care ne bucurăm acum în România ar trebui să o prețuim mai mult?

Vlad Petri, regizor: “Trebuie să fim atenți la ceea ce se întâmplă cu libertatea, după ce o obținem, și ideea aceasta există în filmul meu. Să fim atenți, nu naivi. Noi am fost naivi în 1989, ne-am spus: Gata a căzut comunismul, va fi lapte și miere peste tot. Dar a venit capitalismul cu alte probleme și am primit lovituri în plex mai departe. Cred că trebuie să fim conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să fim atenți la ceea ce punem în locul unui regim atunci când el cade”.

Vlad Petri, regizor: “Există mai multe tipuri de libertăți. Există libertatea de a spune tot ce vrei și de a-ți face viața după cum hotărăști tu. Există și libertatea economică și avem mulți oameni care nu mai au această libertate, pentru că sunt săraci”.

„Noul Val românesc, prin realismul lui, se aseamănă cu filmele iraniene, cu Abbas Kiarostami, Jafar Panahi”

B365.ro: Cum sunt iranienii pentru tine? Cum i-ai cunoscut?

Vlad Petri, regizor: “Pe partea de film, mi se pare că există multe legături între cinematograful nostru și cel iranian. Noul Val românesc, prin realismul lui, se aseamănă cu filmele iraniene, cu Abbas Kiarostami, Jafar Panahi, Mohsen Makhmalbaf. Avem multe în comun cu iranienii. Mă refer la deschiderea lor, la curiozitatea lor de a privi lumea. Tocmai pentru că, atât ei acum, cât și noi înainte de 1989, am fost închiși într-un fel de bulă. Noi, undeva la marginea Europei, ei mereu arătați cu degetul pentru politica țării, judecați că ar fi hipereligioși, că i-au ținut ostatici pe americani la ambasadă, etc. De fapt, când vorbești cu oamenii simpli din Iran, îți spun: Stop, noi nu suntem așa, da suntem musulmani, dar hai să bem un ceai. Iranienii nu vor să fie confundați cu politica celor care îi conduc, așa cum nici noi nu doream asta înainte de 1989”.