Bucureşti, pe locul al doilea la nivel european în privinţa costurilor sociale generate de poluare

29 oct. 2020
23 Afișari
Bucureşti, pe locul al doilea la nivel european în privinţa costurilor sociale generate de poluare

Poluarea aerului costă 166 de miliarde de euro pe an în Europa, potrivit unui raport publicat miercuri care a examinat costurile morţii premature, îngrijirii şi pierderii zilelor lucrătoare în 432 de oraşe europene, informează AFP.

Acest raport, realizat de firma de cercetare şi consultanţă CE Delft cu sediul la Bruxelles pentru Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA), a analizat situaţia din 432 de oraşe din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, dar şi din Marea Britanie, Norvegia şi Elveţia.

Studiul compară cei trei poluanţi principali ai aerului – particule, dioxid de azot şi ozon -, precum şi costurile sociale ale acestora, adică costurile directe legate de îngrijiri şi indirecte, precum reducerea speranţei de viaţă sau boli precum bronşita cronică severă.

Bucureștiul, pe locul 2

Londra ocupă primul loc (11.4 miliarde de euro), urmată de Bucureşti (6.3 miliarde de euro), Berlin (5.2 miliarde de euro) şi Varşovia (4.2 miliarde de euro). Capitala Franţei se situează pe locul al şaptelea (3.5 miliarde de euro).

„Studiul nostru arată că aerul toxic este dăunător pentru sănătate, dar şi inegalităţile semnificative care există între diferitele ţări ale Europei”, a comentat secretarul general al EPHA, Sascha Marschang, citat într-un comunicat de presă al asociaţiei franceze Respire.

„Situaţia poate fi îmbunătăţită prin politici publice în domeniul transportului, iar oraşele pot reduce costurile prin încurajarea mobilităţii nepoluante”, a apreciat Marschang.

Poluarea aerului în oraşe este cauzată de factori multipli: transportul, încălzirea locuinţelor sau activităţile industriale şi agricole. Deşi este dificil să se evalueze cu exactitate ponderea fiecărui factor, raportul a analizat cu precădere influenţa transportului şi a estimat că o creştere cu 1% a numărului de maşini dintr-un oraş creşte costurile sociale cu aproape 0.5%.

Poluarea aerului este responsabilă pentru decesul prematur a 480.000 de persoane în Europa, potrivit Agenţiei Europene de Mediu (AEM), bilanţ care ar putea fi subestimat.

Cookies