ESENTIALȘTIRI

București în pandemie. De la ciumă la COVID | Episodul 1 e despre context (corupție, hoție, bogăție șamd)

Aferim, să punem mâna pe buric și, cu ajutorul textelor vechi, să ne teleportam în acele timpuri în care ciuma lui Caragea (varianta primitivă a noului coronavirus) secera 300 de bucureșteni pe zi. Ajungem pe vremea în care toți boierii se făleau cu bărbi de hipsteri, frumos aranjate din foarfece, cu anterie lungi ornamentate cu rânduri de benzi, nasturi și găitane din fir de aur, cu giubele, șalvari și fermenele făcute din cele mai scumpe stofe, căptușite cu blană de samur, ornamentate cu fir din aur și din argint, exact ca la Înalta Poartă de la care venea înalta modă. 

Mai întâi, un pont: într-o zi când vă plictisiți în București (și, mai ales, când v-o lăsa pandemia), puteți palpa cu ochii voștri, la Muzeul Municipiului București, o colecție de haine din secolul al 18-lea, să vedeți acolo costume de jupinițe confecționate din brocart și catifea, păpuși, islice, brățări, cercei, paftale cu nestemate,  să vedeți acolo fudulie, opulență și risipă, în cel mai dulce stil oriental, și nu blugi „murdari”, cu urme false de iarbă, de la Gucci, care mai și costă 650 de euro perechea și arată de parcă te-ai fi tăvălit o zi întreagă prin noroi, de parcă ai fi ultimul calic de la Podul Calicilor din Bucureștiul fanariot. Vezi muzeulbucurestiului.ro, colecția „Textile și accesorii vestimentare” cu 2091 de obiecte de o mare diversitate).

Vodă Caragea cu hanger și superbă sa barbă dreptunghiulară

Înapoi la Ciuma lui Caragea: Cum a ajuns pandemia la București și cine-a inventat corupția?

În toamna anului 1812, ciuma a ajuns și în „orașul inimilor ușoare, unde se îndeplinesc visele” în “Strălucitul București, auritul București, dulcele București”, cum declamă cronicarul Constantin Chesarie Dapontes (tipul a fost un grec bogat din Chios care și-a petrecut mulți ani din viață în Moldova și în Țara Românească).

A venit flagelul care l-a făcut celebru pe Vodă Caragea, deoarece fără ciumă ar fi rămas doar un alt domn fanariot din perioada fanariotă (1716-1821), o perioadă în care funcțiile erau cumpărate de sus în jos, exact ca-n ultimii 30 de ani de libertate în România. Vodă își plătea mandatul la Sultan, apoi vindea la rândul lui toate funcțiile. Orice post era o investiție, băgai galbeni că să ai de unde să scoți câți mai mulți.

„Toate slujbele și caftanele se dau pe parale”

Deci, să punem mâna pe buric și să admitem că în ultimii 30 de ani, nu contemporanii noștri au inventat Corupția, nu ciuma roșie, galbenă sau violetă, instituția corupției are markeri adânci în ADN-ul românesc. Viața și avutul locuitorilor se aflau în mâinile fanariotului.

Dregătoriile civile, militare și eclezistice, precum și ocuparea funcțiilor publice depindeau de bunăvoința lui Vodă.  Sub Vodă se aflau Marele ban (adică guvernatorul), Marele Vornic (ministrul de interne, să-i zicem Marcel Vela), marele Logofăt (șeful cancelariei, să-i spunem Dan Mihalache care nu mai este între timp șef, întrucât s-a desființat Cancelaria cu totul), Marele Spătar (ministrul apărării, domnul Ionel Nicolae Ciucă), marele vistiernic sau trezorier (ministrul finanțelor publice, dl Florin Cîțu), marele Clucer (cel care se ocupă de magaziile și de depozitele domnești), marele Postelnic ( ministrul de externe, în timpul regimului fanariot întotdeauna un grec, în ziua de azi, dl Bogdan Lucian Aurescu).

Urmau, apoi, marele paharnic, marele stolnic, marele sluger și marele pitar care se ocupau de aprovizionarea și de distribuirea alimentelor la curte. Ei erau protipendada, adică cei mai însemnați. Sub ei, se plasau domnii cei mici cu neamurile și familiile lor numeroase și toți umblau să prindă un caftan cât mai lung, să se chivernisească, să se boierească. Așa se face că în 105 ani de regim fanariot, puterea s-a schimbat de 50 de ori, pleacă ai noștri, vin ai noștri.

Verb de pandemie: A fura. „Furi, fur, fură”

„În domnia lui Caragea toate slujbele și caftanele se dau pe parale. El a suit birurile într-un mod nemaipomenit, de la 1.500.00 de lei (115.385 galbeni), la suma de 3.700.000 lei (248.848 galbeni), lăsând pe taxidari să rupă cât puteau. Când i se părea că punga nu se umplea destul de repede, avea și arte coarde la arc. Scotea pe aga în târg cu cântarul și cu falanda, acesta prindea cu ocaua mică pe vreun brutar, pe vreun cârciumar, pe vreun măcelar, îi trântea câte o sută de nuiele la tălpi sau îl țintuia de ureche în mijlocul pieței. Pedeapsa înceta îndată ce vinovatul venea la curte cu un „porcoi de mahmudele”. ( „Din vremea lui Caragea, Scrisori”, Ion Ghica)

Mergea vorba în țară că „Belu belește/ Golescu golește/ Manu jupuiește/ Fur, furi, fură”. Cam acesta e contextul în care a venit ciuma peste București.

Va urma


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button