București, în cumplita și umilitoarea iarnă din timpul ocupației germane, 1916. Bucureștenilor le-au fost confiscate și plăpumile iar cine protesta risca să fie împușcat

Nicio “urgie” ca iarna de acum, comentată pe Facebook și Instagram, nu se poate compara cu ce au trăit bucureștenii în iarna 1916-1917, și nici să mai trăiască vreodată.

Păstrând proporțiile, imaginează-ți că Ro-Alert te trezește la 4.20 dimineața nu ca să-ți zică că afară ninge și pierzi bulgăritul, ci ca să te anunțe că trupele unei armate străine au intrat în București.

Ocupanții nu sunt turiști străini veniți să bea bere în Centrul Vechi, nu poartă coronițe din ramuri de măslin pe frunte, sunt înfometați, obosiți și puși pe jaf.

Imaginează-ți o zi din februarie 1917: frig, foamete și lipsuri crunte, cenzura strictă a presei și a corespondenței, clădiri publice și case particulare rechiziționate de ocupanți. Mulți bărbați sunt pe front sau prizonieri

Bucureștenii vorbesc în șoaptă despre război, cu speranța că armata română va rezista în Moldova. Regele Ferdinand, Regina Maria și membrii guvernului s-au refugiat la Iași, să mai rămână măcar ceva din inima statului român. Tu însă, bucureșteanul simplu, dacă nu ai fugit până atunci, nu mai ai unde să fugi. Dacă ai rămas, pregătește-te pentru cel mai sumbru scenariu.

Povestea cu “hai să facem stocuri masive de hârtie igienică” din pandemie e o glumă, pe atunci acest produs oricum era folosit de prea puțini. Mai importante erau alimentele de bază: lemnele de foc, blana, cojocul, plapuma, salteaua și perna.

Bucureștiul intră sub administrația “Comandamentului Imperiului German”, care își instalează cartierul general în Ministerul Lucrărilor Publice, azi sediul P.M.B

Pe 6 decembrie (23 noiembrie) 1916, de Sfântul Dumitru, protectorul Bucureștiului ale cărui moaște aveau să fie furate de soldații bulgari, Bucureștiul era invadat de armata germană. Mareșalul Mackensen intră în Capitală într-un automobil condus de unul dintre numeroșii germani care locuiau în oraș, iar armata biruitoare defilează prin centrul orașului.

Spre surprinderea multora, avea să ne spună Constantin Bacalbașa, martor la eveniment, foarte, foarte mulți bucureșteni aplaudă.

Starea de spirit a bucureștenilor este semnalată într-un articol apărut în iunie 1917, în “Berliner Tageblatt”, scris de un cunoscut om de litere german, Bernhard Kellermann.

“Văzuți din fugă, Bucureștii fac astăzi impresia unei văduve frumoase, pe care o prinde bine o tristețe ușoară și un zâmbet de resemnare”

Viorile lăutarilor cântă ca și mai-nainte, dinaintea cinematografelor e gălăgie, se ia masa la restaurante, teatre, varieteuri, operete, în parcuri deschise. Dar toate acestea înșeală. Este zgomotoasă doar suprafața pestriță a Bucureștilor. Totul în orașul acesta a fost odinioară viață curgătoare și elegantă. Sutele de trăsuri repezi au dispărut, tot astfel caii superbi care băteau din copite.

Faimoasa Șosea este pustie. Au dispărut doamnele din societate și automobilele. Bucureștii suportă soarta cea grea cu hotărâre și demnitate. Până și amicii germanilor și ai aliaților lor nu uită situația și păstrează o rezervă plină de tact. Cercurile aristocratice ale societății trăiesc complet retrase și nu sunt văzute pe stradă niciodată. Cu totul altul decât la suprafață este aspectul din inima Bucureștilor.

Constantin Bacalbașa, jurnalist, a documentat peste 50 de ordonanțe militare prin care bucureștenii erau jefuiți de tot avutul. De la petrol, cereale, lemn și până la clopotele bisericilor, sifoane, blănuri, saltele și perne, totul a fost rechiziționat de Guvernământul Imperial al Cetății București. Casele oamenilor politici refugiați la Iași (Take Ionescu, Emil Costinescu, Victor Antonescu, Dinu Brătianu, ș.a), au fost devastate.

Crăciunul a fost interzis și s-a introdus calendarul gregorian în locul celui iulian. Ora Bucureștiului a fost schimbată după cea a Europei Centrale. Trupele germane au tăiat parte din copacii din Grădina Cișmigiu iar vara cultivau acolo varză roșie

Proclamația Generalului Mustață, Prefectul Poliției Capitalei, compusă parcă de un ofițer inamic, anunță:

Noi, general Mustață, prefectul Capitalei, ordonăm cele ce urmează:

La intrarea în Capitală a armatelor imperiale germane, toți locuitorii bărbați și femei, vor avea o purtare cuviincioasă, oferind cu bunăvoință găzduirea de care vor avea trebuință. Porțile și ușile caselor vor fi deschise.

Oricine, bărbat sau femeie, tânăr ori bătrân care se va deda la acte ce ar aduce o insultă armatelor imperiale, precum: împușcături, cu vreo armă de foc ascunsă, aruncare de orice fel de lucruri, cum și amenințare cu vorba ori cu gestul, va fi imediat pedepsit cu împușcarea.

Mai jos, amintirile lui Constantin Bacalbașa, publicate în volumul “Capitala sub ocupația dușmanului. 1916-1918”.

Constantin Bacalbașa: Carevasăzică s-a sfârșit! Generalul Mustață, ofițer al armatei române, amenință cu împușcarea pe oricare ar îndrăzni să facă măcar un semn de revoltă la intrarea dușmanului. Un val de răscoală se ridică în mine, mă întreb dacă voi avea puterea să mă stăpânesc sub ocupația biruitorului. În aceste zile dureroase, am avut în față spectacolul cel mai întristător.

“Am văzut multe zecimi de mii de bucureșteni ieșiți în stradă, aclamând pe soldații care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera”

Constantin Bacalbașa: Am văzut în aceste zile, ca și în multe zile următoare, câți dușmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător și câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim și îmbogățim.

Germanii au avut mare dreptate să fotografieze străzile bucureștene în zilele când armatele aliate au intrat în Capitală. Ei aveau un document de preț în ajutor: “Populația Bucureștiului întreagă a ieșit cu flori înaintea armatelor germane aclamându-le ca pe niște liberatoare”.

Dar umilita populație românească stă ascunsă și zăvorâtă, pe când în stradă ieșise toată populația dușmană atât de multă, din nenorocire.

Un automobil se oprește la Primăria Capitalei. Este delegațiunea germană compusă din mai mulți ofițeri, însărcinată să asigure aprovizionarea trupelor. Comisiunea cere primarului ca în interval de 24 de ore să-i prea cantități de alimente, precum cartofi, orez, ceapă, varză, zahăr, ceai, vin, tutun, etc.

“Intrarea germanilor în București se aseamănă cu intrarea unei haite de lupi flămânzi”

Constantin Bacalbașa: Cea dintâi mișcare a lor a fost să se repeadă asupra alimentelor. De pe urma denunțătorilor și a trădătorilor, cantități însemnate de alimente ascunse ies la suprafață. Unii băieți de la băcănia d-lui Demetrescu-Militari denunță că stăpânul lor are un mare depozit de mărfuri ascunse într-o mare groapă, săpată în curte și pavată pe deasupra. Săpăturile descoperă cantități mari de zahăr, orez, macaroane, etc.

Cu acest prilej se constată că, pe când bucureștenii duceau lipsă de toate, iar prețurile creșteau zilnic, unii negustori ascundeau mărfurile și făceau depozite ca să poată specula publicul. Toate mărfurile sunt ridicate de germani, iar drept plata se dau bonuri de rechiziție. În câteva zile, toate băcăniile se golesc.

La ferestrele tuturor băcăniilor, birturilor, bodegilor, unde sunt expuse fructe, mezeluri, cărnuri, etc, soldații germani staționează grupuri, privesc, comentează, își ling buzele. Casa Capșa este dată pradă bulgarilor. Mărfuri de mai multe sute de mii de lei, băuturi de o calitate rară, specialități ce nu mai pot fi înlocuite, au fost luate, ori vândute la prețuri derizorii în oraș.

“Toate miile de trăsuri și cupeuri elegante au fost luate de ofițeri, altele au fost trimise prin Bulgaria, Austro-Ungaria și Germania. Dacă germanii n-au ucis și au torturat, în schimb au sleit populația pe unde au trecut”

Constantin Bacalbașa: Iată o parte mică din măsurile cuprinse în ordonanțele militare care au bombardat bucureștenii: predarea trăsurilor, cailor, bicicletelor, telefoanelor, declarația alimentelor, predarea sticlelor goale, cauciucurilor, saltelelor, blănurilor, declararea păsărilor de curte, câinilor, arămurilor, băuturilor, sârmelor, stocurilor de lână, a lemnelor de foc, a albiturilor, sifoanelor, interdicția de a se fabrica săpun, prăjituri, cozonaci, bomboane, cornuri și covrigi, interdicția de a se tăia păsările de curte, vaci, viței, miei, porci, interdicția de a se mai întrebuința prin birturi fete de mese și șervete de pânză, ordonanța privitoare la consumul gazului, ordonanța pentru consumul de electricitate, încetarea circulației tramvaielor, rechiziționarea tramvaielor, a cerealelor, instituirea cartelelor de pâine, carne, petrol, combustibil, ordonanța pentru închiderea cluburilor, ș.a.

“Rechiziționarea aramei și a clopotelor de la biserici, a provocat agitațiune, mai ales femeile s-au răsculat, s-au postat în fața bisericilor, pe când se scoborau clopotele, se închinau și blestemau”

Constantin Bacalbașa: Multe femei cred astăzi că înfrângerea germanilor e datorită faptului că au luat clopotele de la bisericile noastre și că bulgarii au fost bătuți pentru că l-au furat pe Sfântul Dumitru.

Sub cuvânt că arama le este trebuincioasă, ofițerii și unterii germani luau ce găseau prin case, chiar obiecte de artă, așa au fost rechiziționate călimare, chibritelnițe, vase.

“Germanii jefuiau cum și cât puteau sub forma amenzilor polițienești”

Constantin Bacalbașa: În zilele Crăciunului și Anului Nou germanii și austro-ungarii au petrecut vârtos, au băut și au mâncat, muzicile le-au cântat iar femeile nu le-au lipsit. E dureros să spunem că multe, foarte multe femei române, din toate categoriile sociale s-au aruncat în brațele cuceritorilor. Timp de doi ani a fost un desfrâu fără perdea, căci viciul are această caracteristică în mediile imorale: este franc și îndrăzneț.

“O iarnă fără milă, demult n-am mai apucat o iarnă atât de grea”

Constantin Bacalbașa: Evenimentele s-au desfășurat cu atâta repeziciune încât Primăria n-a avut vreme să se gândească la nicio aprovizionare, în special la faptul că nu sunt lemne de foc. După o dimineață caldă și însorită, un vânt înghețat începe să sufle. Peste un ceas este furtună, peste două începe să ningă, a doua zi pământul e acoperit de zăpadă și se lasă un ger înspăimîntător. Lumea tremură în case, oamenii săraci aleargă prin oraș după surcele și uscături. Este o jale generală.

“Iarna anului 1916-1917 este fără iertare. Germanii plănuiesc tăierea copacilor din grădina Cișmigiu, de pe bulevarde și din grădinile particulare”

Constantin Bacalbașa: Mai pe urmă se răzgândesc și încep devastarea ulucilor, a schelelor de pe casele în construcție precum și rechiziționarea lemnelor de foc de pe la casele particulare. Prețul lemnelor de foc crește înspăimântător. Dărâmarea schelelor începe cu marile clădiri ce se ridicau atunci: aripa Arsenalului din strada Mihai-Vodă, Vama Poștei, Universitatea, Școala de Arhitectură, Palatul Sindicatului Ziariștilor.

Sărăcimea s-a repezit cu lăcomie asupra schelelor și dărâmarea a început furioasă. Cât e ziua de lungă trec oamenii, femeile, copiii, cu sarcini de lemne, cu buturugi târâte, cu surcele, cu crăci, cu tot ce se poate arde pe foc. La Arsenal e o dărâmare furioasă, grinzile încep să cadă, un copil este omorât și alți doi răniți, și cu toate acestea nimeni nu fuge.

“Lipsa de combustibil este atât de mare, cum n-a mai fost vreodată la București”

Constantin Bacalbașa: Pe strada 13 Septembrie văd două doamne îmbrăcate în jachetă de astrahan, cu manșoane de astrahan, cu pălării elegante târând cu două sfori o grindă lungă de 3 metri. Mai departe un domn cărunt și bine îmbrăcat are la subțioara o grindă lungă de cel puțin 2 metri și, gâfâind, urcă stradă.

Spectacole de acest fel întâlnești zilnic. Pe stradă te opresc oameni în toată firea, care cer de pomană. Bărbați în putere, pe care i-a prins în București ocupațiunea fără bani de rezervă și fără funcțiune, cerșesc pe străzi la rând cu cerșetorii de profesie. Priveliștea e dureroasă.

În toate casele oamenii se retrag în câte una sau două odăi. Luxul de confort a dispărut, oamenii stau claie peste grămadă așteptând să lucească soarele de primăvară. Iarna e grea, zăpada cade în grămezi mari, pe la răspântii nu mai întâlnești mangale cu castane coapte și nici tradiționalul salep nu se mai vinde.

Numai femeile care au Neamțul obligator în cuartir nu suferă de frig. Căci Neamțul scoate lemnul și din piatră seacă și-l aduce acasă. 

“Iarna se întețește și germanii încep să tremure. Se dau ordine strașnice ca să se rechizitioneze toate blănurile și toate cojoacele care se vor găsi. Jaful începe din casă în casă”

Constantin Bacalbașa: Sărăcimea, mai ales, nu este cruțată. Poliția intră prin toate casele și adună. Pe bulevardul Elisabeta trece o lăptăreasă mânându-și calul. Sergentul de oraș o oprește și-i scoate cojocul din spinare. Afară e ger cumplit. Biata femeie se roagă cu lacrămi în ochi, spune că e răcită și că va muri dacă rămâne dezbrăcată. Dar sergentul execută ordinul.

Lăptăreasa rămâne în cămașă pe un ger de crapă pietrele. Prin birturi apar ofițeri germani îmbrăcați în blănuri jefuite. Oamenii aceștia nu și-au dat nici măcar osteneala de a militariza aceste haine. Așa cum sunt, blăni țivile, acoperă uniformele militare.

Magazinele de blănuri Alter David și “Blănăria Rusească” sunt jefuite

Constantin Bacalbașa: În câteva săptămâni, germanii ridică contra bonuri de achiziție blănuri în valoare de milioane. Blănurile de lux sunt pentru ofițerime, pentru soțiile sau pentru metresele lor. O parte este trimisă în Germania, altă parte îmbracă pe germanele și austro-ungarele din România. Cojoacele sunt trimise trupelor de pe front.

După blăni și cojoace, vine rândul plapumelor, saltelelor și pernelor. Polițiști însoțiți de unteri și soldați germani, spoliază lumea. Bineînțeles, cartierele sărace suferă cel mai mult. Începutul se face cu casele ai căror locatari sunt în Moldova, în aceste case jaful nu cunoștea nicio măsură.

“Toată ziua vedem pe străzi căruțe ori sănii încărcate cu saltele de paie ori de lână, cu perne, plăpumi, luând calea cazărmilor”

Constantin Bacalbașa: Pe strada Mihai-Vodă, în dreptul Arhivelor Statului, trece un lung convou cu căruțe pline de saltele și perne. Pe trotuar câteva femei privesc cu ochii încremeniți. Una din ele izbucnește: “Da’r-ar toate junghiurile în capetele care s-or culca pe pernele astea!”.

Invazia își arată zilnic colții.Tot felul de zvonuri sinistre circulă. Se spune că Nemții vor lua toate saltelele de lână, hainele, albiturile. Îngrijorarea este pe toate fețele. Fiecare ia măsuri că să-și pitească avutul. Mai ales rechiziționarea hainelor și albiturilor, ar lovi greu pe toată lumea. Aceste zvonuri, de cele mai multe ori, sunt răspândite de speculatorii care profită de ocazie pentru a cumpăra lucrurile pe prețuri derizorii.

Iarna fiind foarte geroasă, germanii au adus mai multe sobe de tranșee. Soldații pot rezistă mai bine, dar bieții turci o duc foarte greu. Camioanele automobile germane aduc zilnic sute de turci degerați de pe frontul Brăilei, pe care îi internează prin spitalele bucureștene.

Mersul tramvaielor e suspendat complet, birje sunt foarte puține, conduse de copii și nu pot fi întrebuințate decât de militarii străini și de cocotele lor, toată lumea este silită să meargă pe jos.

“Bucureștiul este plin de militari. Pe străzi, prin birturi și bodegi, nu întâlnești decât ofițerime și soldați germani, austro-ungari, turci, bulgari”

Constantin Bacalbașa: Cinematografele sunt pline, femeile mișună pe străzi, o lumea nouă, cu totul necunoscută, ieșită nu se știe de unde, e la suprafață.

Germanii urmează cu golirea prăvăliilor. De la Casa Prager au luat toate blănurile, de la Casa Filip Hans toate covoarele de preț, toate perdelele. De la prăvăliile de pânzării au luat toate pânzeturile. Atât de mare abuz s-a făcut cu acest sistem, încât Comandamentul German a dat ofițerimii ordin să înceteze. Astfel am petrecut iarna lui 1916-1917.