BAZAR

Cum e prezentat Bucureştiul în filmele româneşti şi de ce l-ar alege regizorii străini

Criticul de film Sebastian Ceolca spune că imaginea Bucureştiului în filmele româneşti diferă în functie de poveste şi stilistică: „De la Hîrtia va fi albastră, la „O lună în Thailanda”  şi de la Filantropica” la binecunoscutele filme poliţiste ale lui Sergiu Nicolaescu, Capitala, după caz şi după puteri, se relevă diferit, când ca personaj, când ca fundal al desfaşurării naraţiunii.”

Filantropica (2002)
regia: Nae Caranfil 

Adina Chiţu, tot critic de film de profesie, vorbeşte, la rându-i, de două reprezentări ale oraşului în filmele româneşti, dar în funcţie de perioada de timp prezentată: Bucureștiul din perioada comunismului şi Bucureştiul actual.

Conform acesteia, filmele românești care își plasează acțiunea înainte de ’89 prezintă un București gri, melancolic şi stătut, darasta pentru că trebuie să fie în acord cu subiectele abordate. „În filme precum 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile însă, există un București cu tente de verde și multe imagini clarobscure. Oricum am senzația că filmelor românești le e cam teamă de spațiul deschis al Bucureștiului,” completează.

Ea mai adaugă că preferinţa pentru spaţii închise apare şi în filme recente, ca  Poziția copilului, Aurora sau Toată lumea din familia noastră: „Dar există și niște excepții interesante precum Cea mai fericită fată din lume, unde vedem o zonă cât se poate de cunoscută bucureștenilor, dar toată acțiunea stagnează în acel loc. Abia în Bună, ce faci vedem frânturi ale unui București frumos, dar cam prea estetizat. „O lună în Thailanda”  prezintă însă un București suprinzător de tânăr și dinamic. Există câteva aspecte și locuri ale Bucureștiului neexploatate filmic încă.”

Cea mai fericită fată din lume (2009)
regia: Radu Jude 

DE CE E PREZENTAT DESEORI CA UN ORAŞ „GRI”

Imaginea Bucureştiului în filmele româneşti e prepodenrent una tristă, crede Adina Chiţu, dar adaugă că nu e dracul chiar atât de negru și nici Bucureștiul chiar atât de gri: „Cred că senzația de prăfuit e rezultatul unor subiecte deseori dramatice şi a unor expresii ale oamenilor sporite de cele ale actorilor… toate converg către un gri perpetuu. Ceea ce nu-i chiar atât de rău. Generațiile care nu au trecut prin comunism ar trebui să aibă la îndemână o reprezentare cât de cât fidelă a perioadei și ceva mai accesibilă decât o carte de istorie.” 

Aurora (2010)
regia: Cristi Puiu 

Sebastian Ceolca  adaugă, în această privinţă,  că imaginea gri a Bucureştiului reflectă, de fapt, cea a întregii ţări: „Dacă luăm în cosiderare teme grave precum cea din „ 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile sau tripticul Secvente, în care cromatica cartografiază stări de spirit şi imagini înmulţite la nivelul intregii Românii, Bucureştiul doar îşi asumă, sugestiv, o astfel de reflexie.”

4 luni 3 săptămâni 2 zile (2007)
regia: Cristian Mungiu 

Adina Chiţu crede însă că problema vine atunci când subiectele de acest gen suprasaturează filmografia românească, când griul devine omniprezent. Însă adaugă că griul și grimasele specatorilor dispar treptat, pentru că subiectul comunism a fost lăsat ușor în urmă.

DE CE ÎL ALEG REGIZORII STRĂINI, CA LOC DE FILMARE

Tot ea spune că Bucureştiul e un loc tentant pentru regizorii străini pentru că e plin de contraste demne de exploatat, pentru că păstrează memoria trecutului şi e plin de povești. Sebastian Ceolca adaugă însă că un motiv important pentru care regizorii străini aleg Bucureştiul ca loc de filmare este faptul că, aici, costurile de productie sunt mult mai mici. El crede că regizorii nu sunt neapărat interesaţi de Capitală în sine, ci au tendin’a de a adapta locaţiile în care filmeaz[, transformând Bucureştiului într-un alt oraş.

Princess of Thieves (2001)- filmat în Pădurea Băneasa
regia: Peter Hewitt 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button