Repede au mai zburat zilele primei luni de toamnă și, în curând, se apropie ultimul weekend al lunii septembrie. Ca de fiecare dată, se anunță multe evenimente. Orașul nu doarme nici de această dată.
Printre evenimentele din București din acest sfârșit de săptămână se numără Lavanda Fest, BeActive Night, petreceri, târguri de tot felul, piese de teatru, filme și multe altele.
Bucureștenii pot participa pe 26 septembrie la BeActive Night 2026, o seară dedicată sporturilor pe gheață, organizată la Berceni Arena – Patinoarul „Doru Tureanu”. Evenimentul începe la ora 19:50, iar intrarea este liberă. Bucureștenii vor putea urmări demonstrații de patinaj artistic, hochei și multe altele. Se va desfășura în intervalul 19:50 – 23:00.
Lavanda Fest are loc în IOR în perioada 25-27 septembrie. Iubitorii de lavandă și nu numai sunt așteptați în IOR la finalul acestei săptămâni, începând de vineri. La eveniment vor fi prezenți peste 50 de expozanți din toate colțurile țării. Aceștia vor aduce produse de toate felurile, precum cosmetice, alimente, jucării și chiar bere, toate cu lavandă.
Intrarea este gratuită.
La Lavanda Fest, fiecare stand vine cu ceva special cu lavandă: înghețată, kürtös (unic în România), macarons, cosmetice, haine pictate, uleiuri esențiale și accesorii inedite, anunță organizatorii pe site-ul oficial.
Fiecare zi a evenimentului va fi marcată de ritmuri diferite, de la jazz, la muzică ușoară și operă:
Înainte, după sau între momentele muzicale… vă așteaptă, ca de obicei, producători de lavandă, branduri creative, creații inedite, bunătăți și multe lucruri pe care sigur o să vreți să le luați acasă, promit organizatorii pe Facebook.
Cei mai mici iubitori de lavandă vor putea participa la ateliere gratuite de lucru manual.
Uber și Ambasada SUA vor organiza evenimentul „Route 250”, duminică, 27 septembrie, cu ocazia a 250 de ani de la Declarația de Independență, un moment istoric care a pus bazele Statelor Unite ale Americii. La finalul săptămânii, cei interesați se vor putea plimba cu cinci mașini americane vintage prin Cotroceni, au transmis organizatorii printr-un comunicat de presă.
Punctul de întâlnire va fi în fața JW Marriott Bucharest Grand Hotel, în intervalul 12:00 – 22:00.
Pentru o zi, cinci mașini americane vintage vor deveni parte dintr-o experiență specială Uber, oferindu-le celor interesați ocazia de a descoperi orașul dintr-o perspectivă diferită și de a sărbători un moment important din istoria americană, se arată în comunicat.
Vor fi aduse mașini emblematice care au marcat generații și au devenit parte din cultura Statelor Unite și Uber, o companie fondată în SUA. Aceasta a devenit parte din mobilitatea urbană de zi cu zi în orașe din întreaga lume, inclusiv din România.
Vehiculele care vor plimba participanții de la eveniment sunt următoarele: Cadillac Blue Pearl, Buick GS, Cadillac 70, Ford LTD și Ford Galaxy 2.
Uber s-a născut în Statele Unite, iar în ultimul deceniu a devenit parte și din modul în care oamenii se deplasează în România. Această activare ne oferă ocazia de a celebra această legătură, aducând împreună două capitole foarte diferite ale mobilității americane: mașinile de epocă emblematice și experiența de mobilitate urbană pe care oamenii o cunosc astăzi. Ne bucurăm să marcăm această aniversare împreună cu Ambasada SUA și cu bucureștenii, a declarat Iwona Kruk, Communications Manager CEE.
Cei interesați să participe trebuie să știe că cele cinci mașini vintage vor efectua curse speciale în timpul activării (cu durate cuprinse între 20 – 25 de minute), iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile și nu necesită înscriere.
A 5-a ediție a Târgului Pâinii se va desfășura pe 26 septembrie la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, între orele 10:00-13:00. Târgul face parte din seria de evenimente dedicate Zilei Satului Românesc, iar simultan, ziua va cuprinde și prima ediție a Festivalului Național de Folclor ”Victoria Darvai”, organizat de Fundația pentru cultură și artă „Maria Tănase Marin”.
Evenimentul face parte din seria dedicată Zilei Satului Românesc și își propune să aducă în atenția bucureștenilor diversele semnificații pe care pâinea le-a dobândit de-a lungul anilor, fiind mai mult decât un aliment de bază, întrucât pâinea ocupă un loc important în cultura oricărei civilizații, anunță organizatorii.
Intrarea se va face pe bază de bilet: 40 lei/adult, 20 lei/pensionar, 10 lei/elev, student.
Lumea pâinii vi se deschide în curtea Muzeului Satului, de Ziua Satului Românesc, spre a-i cunoaște tainele și puterile nebănuite, bucurându-vă de nenumăratele arome și forme pe care le îmbracă, de la cea tradițională, ce amintește de copilăria din curtea bunicilor, până la cele mai surprinzătoare creații, au mai spus organizatorii.
Programul zilei de 26 septembrie mai cuprinde:
Muzeul Satului a anunțat prezența la eveniment a brutarilor artizani din București și din țară, dar și a mai multor ambasade prezente în România, precum: Algeria, Lituania, Malaezia, Macedonia, Mexic, Nigeria, Slovenia, Turcia.
De asemenea, vor participa, prin parteneriatul strategic cu Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și: Uniunea Elenă din România, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., Uniunea Democrata a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Sârbilor din România și Institutul Cultural Turc ”Yunus Emre” din București.
Vizitatorii vor putea descoperi lumea fascinantă a pâinii chiar în curtea muzeului, unde vor avea ocazia să afle mai multe despre semnificațiile acestui produs în diverse culturi.
Scena Dumitra va găzdui de Ziua Satului Românesc un recital al Corului Muzeului în aer liber din Tallin (Estonia), dar și un spectacol coregrafic al Ansamblului de dansuri al Asociației Italienilor din România (RO.AS.IT. ”Di nuovo insieme”). De la ora 11:00, tot la Scena Dumitra, va fi avea loc în premieră prima ediție a Festivalului Național de Folclor ”Victoria Darvai”, organizat de Fundația pentru cultură și artă ”Maria Tănase Marin”.
Slow Coffee Festival ajunge, anul acesta, la cea de-a zecea ediție, care are loc în weekend, la București. Timp de trei zile, cafegii pot explora arome de cafea din toată lumea, dar pot lua parte și la ateliere care sunt destinate pregătirii acesteia.
Evenimentul va avea loc la Romexpo, de vineri până duminică, între orele 10:00-18:00. Porțile festivalului Slow Coffee se deschid vineri, la ora 13:00, iar maestru de ceremonii va fi Mihai Morar. Tema acestei ediții este „It Takes a Village”, conceptul se referă la comunități și la relațiile dintre oameni, care fac posibilă funcționarea industriei de cafea. În acest sens, vor avea loc workshopuri și sesiuni de networking.
Pe lângă degustările de cafea, participanții se pot bucura și de ateliere, unde pot învața să prepare o cafea perfectă acasă, dar și de mâncare delicioasă care poate fi găsită la food-truck-uri-urile din interiorul evenimentului.
La festival vor fi prezenți peste 145 de expozanți din 23 de țări, iar organizatorii promit că activitățile pregătite vor fi pe placul participanților. Printre țările participante se numără Austria, Brazilia, Anglia, China.
Unul dintre momentele așteptate din acest an e Campionatul Național de Aeropress. Concurenții vor avea la dispoziție doar 5 minute pentru a demonstra în fața juriului de ce merită să reprezinte România la finală World Aeropress Championship.
Pentru a câștiga, ei vor trebui să prepare și să prezinte cafeaua într-o manieră inedită.Biletele sunt disponibile și pe site-ul festivalului, aici, pe iabilet.ro iar prețul acestora este de 45 de lei pentru un adult/zi, iar copiii până la 12 ani beneficiază de intrare gratuită.
A fost introdusă și opțiunea pentru abonament pentru cele 3 zile, la prețul de 82 de lei.
De asemenea, poți să mergi cu pisica ori cățelul, festivalul este pet-friendly.
Sâmbătă, 26 septembrie
Duminică, 27 septembrie
Sâmbătă, 26 septembrie
Duminică, 27 septembrie
Sâmbătă, 26 septembrie
Sâmbătă, 26 septembrie
Duminică, 27 septembrie