Bucureşti 2051: jurnal de turist

Am ajuns în Gara de Nord la primele ore ale dimineţii. N-am făcut mult cu TGV-ul. Cei aproape 300 de kilometri i-am parcurs cam într-o oră. N-am putut însă să merg cu naşul, aşa cum spunea că se purta bunicul meu,  fost ziarist în Bucureşti. Deh, sistemul naţional electronic integrat nu primeşte şpagă. Mi-ar fi plăcut să încerc, să văd măcar cum e.

De cum am coborât din tren m-a întâmpinat un domn îmbrăcat la costum care ţinea o tabelă electronică pe care era scris numele meu. Mi-a întins un POS şi un Ipad 3000 Deluxe, plin cu pliante multimedia. Mi-a zis că-i taximetrist de-al primăriei şi că dacă vreau va fi ghidul meu prin Bucureşti. Nu ştiu de unde şi-a dat seama că-s turist. Probabil tot prin sistemul electronic, care m-a inregistrat la municipalitate atunci când am bifat în dreptul Bucureştiului căsuţa cu atracţii turistice. L-am refuzat, nu de teamă c-ar fi vreo ţeapă, cum se făcea pe vremuri, ci pentru c-am vrut să iau la pas oraşul. Mai ales că Ipad-ul mi l-a făcut cadou şi că de câţiva zeci de ani sunt o grămadă de trasee turistice cu autobuze supraetajate. Mărturisesc că la început n-am ştiut încotro să apuc. Am avut intenţia la un moment dat să cobor la metrou şi să iau prima garnitură spre Tunari către Festivalul Internaţional de Film Bucureşti 2051. Am ieşit în faţă la coloane, în schimb, şi m-am îndreptat către Buzeşti să văd şi eu Hala Matache. Auzisem tot de la bunică-miu că a fost mare balamuc în trecut pe marginea ei din cauza demolărilor pentru Diametrala Nord-Sud. Dacă ştiau cei de-atunci că în 50 de ani în Bucureşti majoritatea traficului va fi sub pământ, şi aceasta va deveni pietonală, nu cred că se agitau atât.

În faţa Halei am găsit un ghişeu electronic de unde mi-am luat o cartelă pentru telegondolă. Am dat banii degeaba pentru că la faţa locului am aflat că în ziua respectivă cei de-acolo erau în grevă. Din câte am înţeles erau nemulţumiţi de concurenţa zeppelinelor turistice care făceau acelaşi traseu şi le furau clienţii. M-am mulţumit să-mi trag sufletul pe un şezlong pe plaja de lângă Lacul Pantelimon, timp în care am cotrobăit în Ipad-ul dat de taximetrist. Noroc că m-am uitat şi pe ultimele prezentări că altfel n-aş fi ştiut de mega-concertul de pe Insula Complexului Turistic Lacul Morii. Oricum mi-am făcut inimă rea pentru că atunci când am intrat pe telefon să-mi cumpar bilet am aflat că se epuizaseră de vreo două luni iar multe din ele au fost achiziţionate din stăinătate.

După vizitarea porturilor turistice de pe Lacurile Tei şi Floreasca, am profitat de aplicaţia Primăriei Generale de pe Android Market. Am descarcat-o şi am vizitat virtual câteva muzee, pentru că timpul oricum nu mi-a permis, la capitolul asta, să văd pe viu decât Muzeul Antipa. De acolo m-am dus la Arcul de Triumf. Am urcat la pas până sus pe scările rulante din cauza unei pene de curent. Paznicii de-acolo mi-au spus că se întâmplă asta des din cauza aparatelor de aer condiţionat de la zgârie-norii din Floreasca şi Pipera. De pe Arc am văzut şi Catedrala Mânturii Neamului. De la distanţă sincer mi s-a părut un kitsch. Era ca nuca în perete dar mi-am propus să o văd de-aproape. M-am urcat în autobuzul supraetajat, am făcut dreapta la Piaţa Victoriei şi-am intrat pe bulevardul Oprescu(fost Nicolae Titulescu). La intersecţia cu Calea Griviţei am rămas surprins să aflu că pe Pasajul Basarab nu mai circulă maşinile. Unii ziceau că ar fi fost prost făcut şi din cauza asta a fost transformat într-unul pietonal.

De la Catedrala Mânturii Neamului şi Palatul Parlametului(în care n-am putut să intru pentru că era în reabilitare) m-am îndreptat către Unirii. Restul zilei mi l-am petrecut în Centrul Vechi. Nu mi-a plăcut că la intrare a trebuit să plătesc o taxă destul de mare, ca turist. Cică ar fi ieşit primar în Sectorul 7 un moş oengist cu state vechi, unul Nicuşor Dan, care e pus pe strâns bani pentru restaurarea clădirilor. Doar cei cu buletin de Bucureşti ar avea voie gratis acolo, după ce şi ei ar fi plătit în trecut să intre cu maşinile.

Am plecat din Bucureşti pe la 11 şi un sfert, tot din Gara de Nord, la scurt timp după focul de artificii dat cu ocazia inaugurării celui mai mare parc de distractii din Sud-Estul Europei. Cu ochii pe cer, n-am mai fost atent in jur şi nu ştiu de unde naiba a apărut namila de câine care m-a agaţat de picior. Acum fac antirabic şi mă judec cu un ONG. Îmi cere daune că i-am pus viaţa în pericol, lăsându-l să mă muşte…