Bucureștenii vor plăti mai mult pentru parcările de reședință, după ce Consiliul General a decis majorarea tarifului cu 10,4 procente din 2025. Aceste scumpiri vin împreună cu scumpirea benzinei și a motorinei de la 1 ianuarie, dar și cu creșterea tarifului asigurării RCA pentru toate categoriile de vârstă, astfel că șoferii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar în noul an.
Tariful de parcare în Municipiul București se majorează din 2025, spre nemulțumirea evidentă a șoferilor din Capitală, care vor plăti cu 10,4% mai mult față de anul curent, potrivit Digi24.
De asemenea, în funcție de sectorul unde stau, șoferii vor plăti către primăriile de sector și o chirie pentru locul de parcare, încadrată între 370 și 750 de lei, în funcție de zona orașului. Desigur, există două tipuri de situații, respectiv sectoarele în care sunt și alte locuri de parcare pe lângă cele amenajate de către Primăria Capitalei, dar și sectoarele unde doar locurile de parcare puse la dispoziție de PMB există.
În prima situație se află Sectoarele 3 și 4, unde există forme diferite de plată. Prin urmare, în Sectorul 3 există locuri de parcare nominale, înregistrate ca fiind de reședință, și locuri de parcare nenominale, „la liber”. Pe locurile nenominale pot să parcheze orice șoferi în schimbul a 5 lei pe oră. În Sectorul 4 în schimb, există locuri de parcare de reședință, dar și locuri ce se achită cu ora sau cu ziua, pentru cei care nu locuiesc în Sectorul 4. Mai mult, în Sectorul 4 s-a introdus un tarif anual de 540 de lei pentru toți șoferii din Sectorul 4 care au mașină dar care nu dețin loc de parcare. Această decizie a fost contestată de cetățeni, deoarece aceștia sunt de părere că plata unui tarif nu îi va ajuta în niciun fel să aibă unde să parcheze, deoarece locurile de parcare vor fi ocupate în aceeași manieră.
Locuitorii din Sectoarele 1, 2, 5 și 6 beneficiază doar de locurile de parcare amenajate de PMB, respectiv cele albastre, unde tariful este de 5 lei pe oră, sau 30 de lei pentru o zi întreagă.