Bucureştenii vor ajunge cu liftul la tramvai, pe Pasajul Basarab. Circulaţia se reia în martie

de:
03 nov. 2010
3 afișări
Bucureştenii vor ajunge cu liftul la tramvai, pe Pasajul Basarab. Circulaţia se reia în martie

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a traversat Pasajul Basarab miercuri dimineaţă, pe jos, pentru prima dată de la începerea lucrărilor

”Lucrările sunt în grafic. Acum se încheie şi ultimul act adiţional, după care se termină podul hobanat, se întind hobanele şi încep să se regleze, şi se montează apoi linia de tramvai. Încercăm, în funcţie de vreme să ne apucăm şi de străzile care sunt în jur, Banu Manta şi Nicolae Titulescu care încarcă şi descarcă podul. Sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie sper să ne prindă în circulaţie pe pod”, a anunţat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

La podul hobanat (partea suspendată pe cabluri a pasajului) , constructorii mai au de montat încă 33 din cele 60 de hobane. „La sfârşitul lui noiembrie, inceputul lui decembrie, în funcţie de vreme va fi finalizat podul hobanat”, a precizat primarul general.

Trotuar rulant de la staţia de tramvai la Gara de Nord

Potrivit constructorilor, tramvaiul va circula pe partea centrală a podului, autovehiculele având destinate câte două benzi pe sens pe părţile laterale. De asemenea, va exista o legătură directă de la staţia de tramvai la Gara de Nord.

„Am căzut de acord cu doamna ministru Boagiu să montăm din staţia de pe pod spre peronul gării, până în capăt la informaţii un trotuar rulant. Va avea conexiune cu metroul direct. Va fi un nod intermodal”, a precizat Sorin Oprescu.

La staţia de tramvai de pe podul hobanat pietonii vor putea ajunge cu ajutorul a patru lifturi sau a patru scări rulante, a precizat Francisco Torres, director de proiect. Pentru instalarea lifturilor, scărilor rulante şi a trotuarului rulant, Primăria va încheia un act adiţional, noile lucrări nefiind incluse în proiectul iniţial. Primarul general spune însă că nu va fi depăşit bugetul alocat pentru Pasajul Basarab.

Pentru pasaj vor fi utilizate nu mai puţin de 15 tone de vopsea fotocatalitică. „Este o vopsea antismog, are putere de autocurăţire, plus că împrospătează aerul din jur. Este singura lucrare din România care va avea o vopsea cu aceste calităţi”, a precizat Grigorie Verenciu, director executiv al firmei care realizează lucrarea de construcţie a pasajului.

„Sunt foarte mândru, am făcut o inimă mare de tot. Am găsit 320 de metri, acum e gata”, a spus primarul general, după ce atraversat pentru prima dată podul hobanat.

Pasajul rutier denivelat face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, Şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti, Bulevardul Vasile Milea şi Şoseaua Orhideelor. Proiectul cuprinde două traversări majore deobstacole, a râului Dâmboviţa peste podul existent şi a căii ferate în zona Gării de Nord, având o lungime de 1.450 de metri. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 160 de milioane de euro.

Cookies