Primăria Sectorului 6 îi invită pe bucureșteni, în această după-amiază, la Opera Comică pentru Copii. Acolo va avea loc spectacolul „Partitura unei vieți”.
Primăria Sectorului 6 îi invită pe bucureșteni, alături de cei mici, la Opera Comică pentru Copii. Invitația a fost făcută pe pagina de Facebook a instituției.
Astăzi, începând cu ora 17:30, la Opera Comică pentru Copii, situată pe Calea Giulești nr. 16, va avea loc spectacolul „Partitura unei vieți”.
„Partitura unei vieți” este un spectacol cultural-muzical susținut de artiștii consacrați Alexandru Nuca (chitară, bandoneon), Kertész János (pian), Éltes Áron (clarinet, saxofon), Gyergyai Szabolcs (bas) și solista Monica Opra.
Este vorba despre un spectacol cu muzică de calitate într-o interpretare profesionistă, care conține un repertoriu de aproximativ 14 piese muzicale europene unele cunoscute, altele necunoscute publicului dar și compoziții proprii. În același timp, spectacolul este unul de tip interactiv, copiii fiind antrenați mereu să răspundă la întrebări, să ofere soluții și chiar să cânte împreună cu formația”, se arată pe site-ul Operei Comice pentru Copii.
Intrarea la spectacol este gratuită, anunță PS6. Costumele și scenariul au fost finanțate prin Programul „Cultura 2024”.
Sunteți așteptați la scena de la Căsuța din Copac, din grădină.
Petrecem împreună timp liber de calitate, în aer liber, la noi, acasă, în Sectorul 6!”, se mai arată în postarea Primăriei.
Cei care nu pot ajunge astăzi la spectacol, o pot face mâine, 6 octombrie, la ora 11:30.
Beneficiarii acestui proiect sunt familiile, copiii și adolescenții, dar și adulții care își doresc să se bucure de vizionarea unui spectacol de calitate. Prin intermediul poveștii și a personajelor, spectacolul transmite mesaje puternice despre curaj, prietenie și puterea de a visa.
Citește mai multe despre spectacol AICI.
Te-ar putea interesa și: