Anul 2024 începe cu tradiționalul „Concert de Anul Nou”, organizat de Filarmonica „George Enescu”. Bucureștenii sunt așteptați pe 5 și 6 ianuarie la Ateneul Român pentru a se bucura de spectacole.
Vineri și sâmbătă, Filarmonica „George Enescu” va susține concerte la Ateneul Român
Filarmonica „George Enescu” începe anul 2024 cu tradiționalul „Concert de Anul Nou”, ce va avea loc în serile de vineri, 5 ianuarie și sâmbătă, 6 ianuarie, de la ora 19:00, pe scena Ateneului Român din București.
Cu acest prilej, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va interepta, alături de dirijorul italian David Crescenzi, un program festiv, ce cuprinde pagini din creația compozitorilor francezi Franz von Suppé, Charles Gounod, Ruggero Leoncavallo, Giacomo Puccini, Johann Strauss-fiul, Léo Delibes și Franz Lehar. Soliștii vor fi soprana Paula Iancic și Teodor Ilincăi.
Programul evenimentului
- Franz von Suppé – Uvertura operetei „Poet şi ţăran”
- Charles Gounod – Air des bijoux din opera Faust
- Giacomo Puccini – Selecţiuni din opera Le Villi; Aria „Donna non vidi mai” din opera Manon Lescaut; Aria „Un Bel dì vedremo” din opera Madame Butterfly (100 de ani de la moartea compozitorului)
- Ruggero Leoncavallo – Aria „Vesti la Giubba” din opera Paiaţe
- Johann Strauss-fiul – Kaiser-Walzer
- Giacomo Puccini – Duetul „Bimba dagli occhi pieni di malia…”din opera Madame Butterfly
- Léo Delibes – Sylvia-pizzicato
- Johann Strauss-fiul – Banditen-Galop; Frühlingsstimmen-Walzer
- Franz Lehar – Duet din opereta „Văduva veselă”
- Johann Strauss-fiul – Valsul Dunărea albastrăâ.
Biletele au fost puse în vânzare pe data de 1 ianuarie 2024 și se pot cumpăra:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți – vineri 12:00 – 19:00. Telefon: 021.315.68.75)
- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.
Prețurile biletelor sunt următoarele:
- Categoria I: 130 lei
- Categoria II: 120 lei
- Categoria III: 110 lei
Te-ar putea interesa și: