LA MINE-N CARTIER

Bucureștenii se pot vaccina anti-COVID-19 fără programare la centrele de la Romexpo

Cetățenii se pot vaccina împotriva virusului SARS-CoV-2 fără să se programeze în prealabil, doar pe baza buletinului sau a cărții de identitate, și în cele nouă centre cu 50 de puncte de vaccinare organizate în pavilionul C2 din cadrul Complexului Expozițional Romexpo, situat în Sectorul 1 al Capitalei. Mai mult, tot în Sectorul 1 s-a deschis săptămâna aceasta un centru de vaccinare drive-thru, în incinta parcării Metro Băneasa.

Primăria Sectorului 1 a publicat miercuri pe pagina sa de Facebook un comunicat de presă menit să informeze cetățenii cu privire la noul program pe care îl vor avea fluxurile de vaccinare organizate la Romexpo, cel mai mare centru de vaccinare din România. Comunicatul include și o declarație pe tema vaccinării din partea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.

Care este programul centrelor și ce vaccinuri sunt disponibile

Astfel, bucureștenii se vor putea vaccina doar pe baza buletinului și la cele nouă centre de vaccinare organizate la Romexpo, nefiind necesară programarea și înscrierea în prealabil pe platforma de vaccinare.

„Bucureștenii au la dispoziție zeci de puncte de vaccinare anti-COVID în Sectorul 1 unde își pot administra vaccinul fără o programare inițială, doar pe baza buletinului sau a cărții de identitate.

Este vorba de nouă centre cu 50 de puncte de vaccinare situate în pavilionul C2 din cadrul Complexului Expozițional “Romexpo”, Bulevardul Mărăști nr. 65-67, cel mai mare centru de vaccinare din România.

Punctele de vaccinare sunt deschise în fiecare zi de luni până duminică, între orele 08:00-20:00, iar vaccinurile folosite pentru imunizare sunt Pfizer, Moderna și AstraZeneca.”, potrivit comunicatului Primăriei Sectorului 1.

Vârstnicii se vor putea vaccina fără să se programeze pe parcusul întregii zile, în limita locurilor disponibile, în timp ce persoanele sub 65 de ani se pot vaccina „la liber” doar după ora 14:00.

„Vârstnicii peste 65 de ani se pot vaccina la liber la orice oră din timpul programului de vaccinare, iar persoanele cu vârsta până în 65 de ani după ora 14:00.
În cadrul centrului de vaccinare de la Romexpo este permis accesul auto până în fața acestuia, fiind asigurate și locuri de parcare.”, au scris cei de la Primăria Sectorului 1.

„Sănătatea noastră, a tuturor, depinde de numărul celor care se vaccinează”, spune Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a subliniat în declarația sa importanța vaccinării pentru a reveni cât mai repede la o viață normală, lipsită de restricții. Până atunci însă, trebuie respectate restricțiile și trebuie ca populația să se vaccineze, spune edilul.

„Vaccinarea și respectarea în continuare a măsurilor de prevenție recomandate de specialiști reprezintă singurele soluții prin care putem stopa răspândirea virusului în comunitate. Sănătatea noastră, a tuturor, depinde de numărul celor care se vaccinează și care conștientizează că numai așa putem opri pandemia și ne putem relua viața normală”, a precizat Clotilde Armand.

S-a deschis primul centru de vaccinare drive-thru din Sectorul 1

În comunicat se menționează și deschiderea primului centru de vaccinare de tip drive-thru din Sectorul 1, în parcarea magazinului Metro Băneasa.

„De la începutul acestei săptămâni, bucureștenii au la dispoziție și un centru de vaccinare drive-thru în Sectorul 1 al Capitalei. Centrul de vaccinare a fost deschis în incinta parcării Metro Băneasa (cu acces din Calea Ion Zăvoi) în colaborare cu Centrul Medical Dr. Furtună și cu sprijinul Complexului Multifuncțional Caraiman și Poliției Locale Sector 1.
Cei care doresc să se vaccineze o pot face în acest centru de luni până sâmbătă între orele 08:00-20:00, iar duminică între orele 08:00-18:00.”


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button