Bucureștenii la vot, în Vechiul București. În ziua alegerilor, cine făcea “vuiet, comploturi sau demonstrațiuni amenințătoare” era pedepsit cu “osândiri oțărâte”

În București, primul act electoral a fost cel în urma căruia a luat naștere statul român: dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova și Țara Românească, pe 5 și respectiv 24 ianuarie 1859.

În anul 1864, Domnitorul Cuza a organizat un plebiscit pentru adoptarea legii electorale și a instituit sistemul parlamentar bicameral.

De-a lungul timpului, România a trecut de la votul censitar (aveau drept de vot numai cei înstăriți sau cei care formau elita țării) la votul universal, apoi la lichidarea și prăbușirea democrației, odată cu instaurarea comunismului.

1864-1919, votul censitar. Aveau voie să aleagă numai cei care se nășteau români, munceau, plăteau impozite și aveau vârsta de 25 de ani. Dacă te nășteai sărac sau femeie, nu votai, simplu

Legea electorală din 2 iulie 1864, promulgată de Alexandru Ioan Cuza, prevedea ca alegerea deputaților la Adunarea Electivă să se facă prin votul censitar (de la cuvântul “cens”, adică partea de impozit prevăzută în legile electorale, necesară pentru acordarea dreptului de alegător). Astfel, votul avea o structură bipolară, cu o elită restrânsă numeric și care deținea bogățiile țării și țărănimea săracă și analfabetă sau plebea.

Dreptul de vot era condiționat de un cens de avere, iar corpul electoral era împărțit în colegii, după starea materială și numărul proprietăților.

Astfel, pentru alegerea Adunării Deputaților, alegătorii erau grupați în patru colegii. Din primul colegiu făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 de galbeni, din al doilea cei care aveau între 100 și 300 de galbeni, din al treilea cei care plăteau o dare de 80 de lei, iar din cel de-al patrulea colegiu cei care plăteau o dare cât de mică la stat

Nu votau nici „faliții” și nici cei „oândiți la pedepse infamante”

Conform legii electorale din 1884 erau excluse de la vot “persoanele supuse vreunei protecțiuni străine, servitorii carii primesc simbrie, interzișii, faliții nereabilitați sau acei ce vor fi fost osândiți la pedepse aflictive (care răpesc unui condamnat libertatea, n.n) și infamante sau numai infamante”.

“Toți cei ce plătesc o dare către Statu’ de 48 de lei, de 80 sau de 110 sunt alegători în comunele rurale”

Potrivit Legii Electorale din 1884 (sursa Enciclopedia Română) votau direct în orașe sau sate “toți cei născuți români sau având naturalisațiunea cea mare, carii vor avea un venit de una sută galbeni. Venitul trebuie dovedit prin biletele de plată ale impositului (patru galbeni) sau prin ori ce alt chipu’ îndestulător. Alegătorii trebuie să aibă 25 de ani împliniți.

Cei care nu trebuie să-și justifice venitul sunt: preoții parohiilor, profesorii academiilor sau colegiilor, doctorii și licentiații facultăților, avocații, inginerii și arhitecții, toți aceștia având diplome eliberate sau recunoscute de guvern.

Cine “viola” scrutinul sau avea arme, cine “vindea sau cumpăra sufragiul” sau făcea scandal în ziua alegerilor primea pedeapsa cu închisoare și “globire” (amendă)

Articolul 39: Dacă prin vuiete sau demonstrațiuni amenințătoare în localul alegerilor sau în giurul său, ar fi atinsă sau s-ar fi încercat a se atinge esercițiul dreptului electoral și libertatea votului, vinovații se vor pedepsi cu închisoare de la o lună până la un anu’ sau cu globire (amendă, n.n) de la 30 până la 300 galbeni.

Dacă vinovații vor fi purtat arme sau dacă scrutinul s-ar fi violat, pedeapsa va fi închisoarea de la un an până la cinci. Închisoarea va fi de la un an la cinci până la zece, dacă crima s-a comis în urma unui plan complotat.

ArtIcolul 32: Oricine se va dovedi că a cumperat sau a vândut un sufragiu, orice prețu’ ar fi, se va pedepsi cu interdicțiunea dreptului la vot, precum și cu aceea a dreptului de a ocupa o funcțiune sau serviciu public, pe timp de 5 ani cel puțin până la 14 ani cel mult. Vânzătorul și cumpărătorul sufragiului se vor osândi totodată, fiecare la o globire îndoită a valoarei lucrurilor primite sau făgăduite.

Neștiutorii de carte nu aveau dreptul să voteze

Pe lângă censul de avere, mai erau în vigoare censul de domiciliu, de sex, de vârstă, profesional sau de educație. Censul de sex însemna înlăturarea femeilor de la exercitarea dreptului de vot iar votul capacitar era cel la care aveau dreptul doar cetățenii care dovedeau un anumit grad de instruire.

Legea a fost dată la Bucuresci, la 2/19 iulie anul 1864 și este semnată de Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu, Generalul Manu și P. Orbescu.

Votul universal fost introdus după formarea României Mari, în anul 1919

Conform Constituției din 1866, care definea statul ca fiind “un singur stat indivizibil, sub denumirea de România” și stabilea monarhia ereditară ca formă de guvernământ, Reprezentanta Națională păstra forma bicamerală, fiind compusă din Adunarea Deputaților și Senat.

Votul Universal a fost lichidat de Regele Carol al II-lea. Alegea mai mult Regele, că știa mai bine pe cine vrea, decât poporul

Introducerea votului universal din 1919 înlătura toate condițiile de avere, de capacitate, etc. Totuși, legea pretinde o serie de obligații: calitatea de cetățean român, sexul masculin, votul fiind rezervat doar bărbaților, maturitatea judecății, presupusă a exista pentru toți cei care ating majoratul (la vârsta de 21 de ani). Votul era obligatoriu și egal, fiind exclus cel plural sau multiplu.

Regele Carol al II-lea va schimbă radical regimul electoral în momentul instaurării monarhiei autoritare. Votul era obligatoriu

Prin Decretul Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938 Regele a promulgat o nouă Constituție. Ca să ai drept de vot, trebuia să ai peste 30 de ani și să lucrezi, fie în agricultură, comerț, industrie, muncă manuală, fie având ocupații intelectuale.

Senatorii erau numiți de Rege, fie de drept, fie aleși, proporția dintre cei numiți și cei aleși fiind la jumătate. Noua Constituție modifica caracterul votului universal, acesta transformându-se din vot universal, direct și egal în vot secret, obligatoriu și exprimat uninonimal în circumscripții.