Mii de familii au rămas fără gaze naturale, după explozia de vineri, 17 octombrie, din blocul din Rahova. Distrigaz Sud Rețele anunță că echipele sale lucrează marți, 21 octombrie, pentru reluarea alimentării pentru bucureștenii de pe mai multe străzi afectate.
Deocamdată nu se știe ora la care fi reluată alimentarea. Din nefericire pentru mai mulți clienți, alimentarea cu gaze nu va fi reluată, se așteaptă finalizarea anchetei.
Distrigaz Sud Rețele a anunțat marți, 21 octombrie 2025, că ieri, în jurul orei 17:40, autoritățile au permis punerea în aplicare a strategiei tehnice prevăzute în aprobarea nr. 15/19.10.2025, emisă prin Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, potrivit News.ro.
Astfel, echipe din cadrul companiei au mers la fața locului și au început lucrările premergătoare de repunere în funcțiune a bucureștenilor care locuiesc pe străzile Malcoci, Oltina, Pecineaga, Slt. Popa, Popina, Pricopan, Rahovei, Sălaj și Vicina.
Distrigaz Sud Rețele anunță că pentru imobilele care se află pe strada Vicina nr. 1, blocul 32, scările 1 și 2; strada Vicina nr. 3, blocul 33, scările 1, 2 și 3; Calea Rahovei nr. 319, blocul 30, scările 1, 2; Calea Rahovei nr. 317, blocul 30A, reluarea alimentării cu gaze naturale se va face doar după finalizarea anchetei.
În prezent, echipele companiei desfășoară activități premergătoare, necesare pregătirii elementelor rețelei de distribuție din zonă, în vederea realimentării în siguranță a bucureștenilor din Rahova afectați de închiderea care nu era programată.
Deocamdată nu se cunoaște ora la care va fi reluată alimentarea:
Pe parcursul acestei zile, vom reveni cu informaţii actualizate legate de ora reluării alimentării cu gaze naturale a imobilelor mai sus menționate.
După explozia din blocul din Rahova de vineri, 17 octombrie 2025, Distrigaz Sud Rețele a întrerupt alimentarea cu gaze naturale pentru 1.086 de clienți. Amintim că, în urma exploziei puternice, trei oameni au murit și mai multe persoane au fost rănite, din care trei au ajuns la spital în stare foarte gravă.