Bucureștenii din blocul distrus de explozia din Rahova pot rămâne fără case, dar cu rate la bancă. Dacă imobilul va fi demolat, dreptul la proprietate va dispărea

27 oct. 2025
908 afișări
Bucureștenii din blocul distrus de explozia din Rahova pot rămâne fără case, dar cu rate la bancă. Dacă imobilul va fi demolat, dreptul la proprietate va dispărea
Bucureștenii din blocul distrus de explozia din Rahova pot rămâne fără case, dar cu rate la bancă. Dacă imobilul va fi demolat, dreptul la proprietate va dispărea. Sursă foto: Meteoplus/ Facebook

După explozia devastatoare din blocul de pe Calea Rahovei din București, proprietarii care încă plătesc rate la creditele luate pentru apartamentele afectate pot rămâne datori la bancă, în cazul în care cerințele din asigurare nu au fost respectate.

Ce se întâmplă cu creditele în derulare

Primăria Capitalei își propune să reconstruiască blocul, iar locatarii afectați vor rămâne proprietarii apartamentelor lor. Într-o Hotărâre de Guvern aflată în dezbatere publică, se introduce opțiunea ca instituția să realizeze un program special de reconstrucție pentru astfel de cazuri.

Reprezentanții guvernului semnalează însă faptul că în prezent nu există un cadru legal clar pentru reconstrucție și redistribuire automată a locuințelor către foștii proprietari –  dacă imobilul va fi demolat, dreptul la proprietate asupra apartamentului se stinge, deoarece „obiectul lui dispare”.

În aceste condiții, proprietarii aflați în credit ipotecar rămân cu obligația de plată, deși locuința fizică poate să nu mai existe în starea inițială.

Polițele de asigurare pot despăgubi băncile

Conform Wall-Street.ro, orice credit ipotecar vine la pachet cu:

  • O poliță de asigurare obligatorie,împotriva dezastrelor naturale (polița obligatorie acoperă 3 dezastre: cutremur, inundații și alunecări de teren), care poate despăgubi cu până la 100.000 de lei
  • O poliță facultativă care vizează și alte riscuri, cum ar fi: incendii, furt, explozii, fenomene meteo, și care acoperă diferența de valoare a imobilului.

„La accesarea oricărui credit ipotecar, clientul are obligația să încheie două polițe de asigurare pentru imobilul ce constituie garanția băncii: polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale (PAD), care acoperă doar riscurile în caz de cutremur, inundație și alunecare de teren, cu o valoare maximă de despăgubire de 100.000 lei, și o poliță facultativă, pe valoarea evaluată a imobilului, care acoperă diferența de valoare, precum și alte riscuri, inclusiv incendii, explozii, furt, vandalism, fenomene meteo (grindină, furtună, trăsnet), inundații, infiltrații și răspundere civilă față de terți – în funcție de clauzele alese de client”, spun reprezentanții Imobiliare.ro Finance.

În cazurile în care locuința achiziționată prin credit ipotecar este distrusă într-un accident, polița de asigurare obligatorie este folosită prioritar pentru plata creditului:

„Dacă locuința achiziționată prin credit ipotecar este distrusă într-un accident (de exemplu, incendiu, inundație, cutremur etc.), intervine polița de asigurare obligatorie și, de obicei, și cea facultativă. Suma despăgubită de asigurare este folosită prioritar pentru plata creditului rămas de achitat băncii, deoarece imobilul reprezenta garanția acelui împrumut”, spun experții.

Există și cazuri în care românii cu credite ipotecare în curs trebuie să plătească în continuare rate la bancă, chiar dacă locuința este distrusă. Conform experților de la compania Imobiliare.ro Finance, dacă nu au fost îndeplinite condițiile asigurării, românii pot rămâne și cu datorii la bancă, și fără locuințe.

Dacă în cadrul analizei făcute de asigurator se constată că nu au fost îndeplinite cerințele din asigurare (de exemplu, nu a fost efectuată revizia periodică a centralei pe gaz), atunci este posibil ca asiguratorul să nu acorde despăgubirea, deoarece nu au fost îndeplinite condițiile asigurării. În această situație, împrumutatul va rămâne dator să respecte obligațiile ce decurg din contractul de credit, aflându-se astfel în situația de a rămâne și fără imobil, și cu datoria de a achita creditul ipotecar către bancă până la stingerea acestuia

Stelian Bujduveanu spune că fiecare caz va fi analizat din punct de vedere juridic

Pentru cei care au achiziționat apartamente cu credit ipotecar în blocul afectat, situația se complică: conform declarațiilor primarului interimat al Capitalei, Stelian Bujduveanu, fiecare caz va fi analizat din punct de vedere juridic: dacă apartamentul nu mai poate fi reparat sau va fi demolat, banca își va cere în continuare plata ratelor, iar creditorul poate pierde proprietatea fizică.

Deci, debitorii care încă plătesc rate pentru apartamente în blocul din Calea Rahovei:

  • Pe de o parte, pot purta în continuare responsabilitatea financiară a creditului
  • Pe de altă parte, se pot confrunta cu pierdea fizică a locuinței și pierderea dreptului de proprietate.

Ce sprijin și ce compensații le sunt promise oamenilor

Prefectul Capitalei a anunțat că persoanele evacuate vor primi un fond de 1.500 de lei pentru nevoi imediate, iar Primăria se angajează să suporte chirii pentru cazare pe termen lung, în funcție de dimensiunea locuinței originale.

În plus, asiguratorul Allianz-Țiriac Asigurări a declarat că va plăti integral despăgubiri pentru clienții cu polițe active, estimându-se că pagubele totale trec de 9 milioane de euro doar pentru imobilul afectat.

Te-ar putea interesa și:

Cookies