SMART CITY

Bucureştenii, de trei ori mai bogaţi decât ceilalţi români – studiu Eurostat

Raportul, publicat la data de 24 februarie, se referă la datele oficiale pe anul 2008. Conform studiului, în Bucureşti PIB-ul pe cap de locuitor se ridică la 15.800 de euro, sumă simţitor superioară celorlalte regiuni ale ţării, care se încadrează între cele mai sărace zone ale Europei. Astfel, în Macroregiunea 2 a României, Nord-Est, Sud-Est, PIB-ul pe cap de locuitor se ridică de-abia la 4.600 de euro, în timp ce în Macroregiunea 1, Nord-Vest, Centru, PIB-ul pe cap de locuitor se ridică la 6.000 de euro, aceeaşi sumă care se înregistrează şi în Macroregiunea 4, Sud-VEst Oltenia, Vest. Sudul Munteniei, cu care Bucureştiul formează Macroregiunea 3, este înregistrat cu un PIB pe cap de locuitor de 5.400 de euro.

Zona Bucureşti-Ilfov, fiind cea care concentrază sediile celor mai multe companii din ţară, este normal să se ridice la capitolul PIB deasupra celorlalte regiuni ale României. Pentru 2008, anul luat în calcul în acest studiu al Eurostat, capitala se ridica însă şi deasupra mediei europene, pe care o depăşea la putere de cumpărare pe cap de locuitor cu 13%, o putere de cumpărare estimată la 28.300 de euro.

De altfel, şi în comparaţie cu restul locuitorilor ţării, bucureştenii stăteau de aproape trei ori mai bine: media pentru celelalte regiuni de dezvoltare ale României fiind de 10.000 de euro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button