Bucureştenii au intrat în noul an cu restanţe la bănci de 1,4 miliarde euro

de:
04 ian. 2011
0 afișări
Bucureştenii au intrat în noul an cu restanţe la bănci de 1,4 miliarde euro

Potrivit ultimelor date publicate de Banca Naţională a României (BNR), cuantumul restanţelor a urcat în Bucureşti până la 5,87 miliarde lei (1,4 miliarde euro) la finele lunii noiembrie 2010, ceea ce înseamnă că suma rămasă de plătit la bănci pentru împrumuturile bucureştenilor a crescut de 2,3 ori faţă de perioada similară din anul anterior.

Majoritatea restanţelor înregistrate în Capitală, adică două treimi din total, provin din credite în valută care nu au mai fost plătite la timp. Conform BNR, datoriile la bănci sunt de 4,04 miliarde lei la împrumuturile luate în euro, dolari şi franci elveţieni, respectiv de 1,83 miliarde lei la cele contractate în moneda naţională.

Mai bine de jumătate din banii pe care i-au luat bucureştenii de la bănci au fost băgaţi în consum, iar 47% din totalul creditelor au fost investiţi în achiziţionarea de locuinţe, potrivit BNR.

Dacă la sfârşitul anului 2009 ponderea restanţelor în volumul creditelor acordate era de numai 3,45%, la finele anului 2010 procentul se dublează până la 7,21%, la nivelul municipiului Bucureşti.

Cookies