Bucureştenii ar putea fi obligaţi să-şi renoveze locuinţele

de:
16 feb. 2011
0 Afișari
Bucureştenii ar putea fi obligaţi să-şi renoveze locuinţele

Astfel, Ministerul Dezvoltării şi Turismului a lansat un proiect de lege prin care proprietarii de locuinţe cu faţade degradate vor fi obligaţi să le renoveze, dacă nu fac asta din proprie-iniţiativă, potrivit Money.ro.

“Deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane, în temeiul şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind calitatea în construcţii şi a prezentei legi, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor” se arată în proiectul de lege elaborat de Ministerul Dezvoltării.

În plus, unul dintre motivele emiterii proiectului, aşa cum apare el în nota de fundamentare este acesta: “Datorită vechimii fondului construit existent se constată o creştere ingrijorătoare a accidentelor grave provocate de desprinderea / prăbusirea unor elemente de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor/teraselor clădirilor care, prin nivelul avansat de degradare, pun în pericol siguranţa şi sănătatea populaţiei, ameninţând dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică a tuturor persoanelor aparţinând comunităţii locale sau a celor care tranzitează localitatea”

Potrivit noilor reguli, renovările ar urma să se facă pe baza unor programe multianuale stabilite de autorităţile locale, acestea urmând să se ocupe şi de inventarierea clădirilor la care trebuie intervenit şi de notificarea proprietarilor care refuză să şi le renoveze.Astfel, lucrările se vor face pe cheltuiala proprietarilor, iar dacă aceştia refuză, lucrările vor fi efectuate de stat, care se va îndrepta apoi asupra proprietarului pentru a şi-recupera cheltuielile. Aceştia scapă doar dacă au venituri pe membru de familie sub câştigul mediu net pe economie, lucrările urmând să fie plătite de stat. De asemenea, asociaţiile de proprietari şi deţinătorii de apartamente pot beneficia de credite bancare garantate de stat, cu dobândă subvenţionată.

Cookies