Mai mulți cetățeni din S3 al Capitalei sunt din ce în ce mai deranjați de pubelele pe care Primăria le instalează pe lângă blocurile de locuințe. Pe lângă faptul că montarea acestora presupune desființarea unor locuri de parcare, și amplasarea acestora reprezintă un motiv de supărare pentru bucureșteni.
De câteva luni Primăria Sectorului a început montarea pubelelor subterane în aria administrată. Acestea sunt amplasate în apropierea blocurilor de locuințe și au scopul de a încuraja colectarea selectivă a deșeurilor produse de oameni.
Cu toate astea, pentru îngroparea lor a fost necesară desființarea mai multor locuri de parcare din sector. Conform informațiilor transmise de primarul Robert Negoiță, un total de 1.000 de astfel de pubele ar urma să fie instalate în aria administrată.
Cetățenii sunt deranjați de dispariția locurilor de parcare, mai ales că acestea sunt oricum insuficiente pentru numărul mare de mașini din Capitală. Iată una dintre zecile de postări făcute pe grupul de Facebook „Cetățean Sector 3”:
Aici vor să pună pubele sub pământ! La 10 – 15 metri de bloc. Miros nou frumos. Locul de parcare plătit să îl folosească Primăria.

Oamenii și-au arătat nemulțumirea și în secțiunea de comentarii a postării:
Robert Negoiță anunța, în data de 6 iulie 2023, că în jur de 800 de locuri de parcare vor dispărea pentru instalarea pubelelor subterane.
O altă problemă cu care se confruntă cetățenii din Sectorul 3 este proasta amplasare a acestor pubele. Un exemplu este ghena amplasată pe marginea trotuarului, iar cetățenii trebuie să stea în stradă dacă vor să arunce gunoiul.
Această amplasare pune în pericol bucureștenii. Strada respectivă este una pe care trec mașini, oamenii riscând să fie agățați de vehicule.
Iată mesajul transmis de un bucureștean pe Facebook:
S-au montat. Una din ele este cu fața spre carosabil. În timp ce arunci gunoiul, trece mașina razant pe lângă tine!

De asemenea, oamenii se plâng că zonele unde se află aceste pubele subterane vor deveni un adevărat focar de infecții. Aceștia sunt îngrijorați că perimetrul se va umple de șobolani sau de gândaci. Iată un mesaj publicat pe grupul de Facebook „Cetățean Sector 3”
Cam așa arată noile pubele mult comentate. Zona este înconjurată de gunoaie. Cum se vor igieniza oare aceste boxe de beton?
Șobolanii vor fi foarte fericiți, plus că miroase îngrozitor când treci pe lângă ele. Așa vrea UE să fim aliniați la standarde ecologice?
