Bucureșteni Morali. Sunt nebuni? Sunt loviți de pandemie? Au fandaxie cronică?

Unul. Cred că-l cheamă George.  L-am întâlnit la Universitate în parcare

Și George stă și se uită la mine cum parchez. În parcare publică, el, care nu era parcator, îmi spune vehement că de ce parchez prea strâmb că n-o să aibă celălalt bucureștean loc să parcheze. Mă uit la el. Nu-nțeleg ce vrea. Parcasem strâmb? Nu știu. Nu-mi păsa. Sigur parchez strâmb. Dar de ce să stea un ăla pe capul meu și să-mi spună greșelile? “Domnule, nu auzi?” „Ce să aud, bă?”, îmi vine să zic. „Cine ești tu?”. „Domnu’, eu sunt George și ați parcat greșit. Trebuie să respectăm regulile. Cum să trăim unii cu alții?” E soare. E torid. E asfalt la Universitate. Omul îmi ține socoteala. Ce vrea omul George? Omul este moral. Exigent. Nu urlă. Dar faptul că ar putea avea dreptate mă umple de spume. Ce vrea? Ce vrea? Ce vrea? Până la urmă nimic, nu mare lucru, să-ndrept roțile de la mașină, să mai fac vreo 2 manevre și să parchez mai bine decât am făcut-o.

Altul. Un Mitică. Ce crezi? Pe la Vasile Lascăr, pe acolo. Urlă și dă cu pumnul în oameni

Povestea lui spune multe. Putin, România, Orban ungurul și urlă de ce nu reacționăm? De ce? Ce vrem să ni se ia țara? E soare, e torid, e asfalt. Mă doare-n cot de țară. Merg, de data asta pe picioare, nu știu unde, nu știu de ce. Dar merg. Și vine un Mitică de ăsta și urlă să-mi apăr țara. Și-ncep să delirez în capul meu. Ce-i asta? Ce vrea ăsta? Naționalisme de asta de asfalt torid. Dar când văd, ce văd? Omul dă în cap la oameni. Bun, nu chiar în cap. Dar a atins-o pe umăr pe o doamnă în fața mea. Că de ce nu se implică. „Trezește-te!” și trosc! Una. Ca să ne trezim din această amorțeală. „Ni se fură țaraaaaaa!”

În sfârșit, fără sfârșit. Pentru că sunt mulți care, din mașină, te atenționează: E verdeee!

„De ce nu treci?| – este simplă, ți se bagă un claxon în prima clipire de secundă de când e verde. Sau ți se bagă claxon că lași oameni la zebră să treacă. Astea-s banale. Au apărut Moralii. Uite-l pe un B45 MO care urlă din mașină că de ce nu mă dau jos de pe bicicletă când traversez strada. Băi, te-a trimis Dumnezeu pe pământ să-mi amintești mie regulile de circulație? Se pare că da. Unul a venit cu viteză, n-a oprit pe zebră, eu treceam pe bicicletă și a oprit mașina să mă atenționeze că sunt de vină. Băi, opriseră trei mașini în șir ca eu să trec, el nu oprise la zebră. Eram eu de vină. Și nu doar un Adiță de ăsta moralistul am întâlnit. Vreo zece-cinșpe. Oameni cu mult mult nas pe sus. Foarte morali. Exigenți la păstrarea regulilor. Băi, stai puțin, trăim în junglă? Și nu știm să ne purtăm și ne trebuie astfel de oameni să ne facem etici până la sânge. A arăta cu degetul la ăla și al îngrădi cu reguli este ocupația cea mare a momentului. Ești belit cu etică. Excesul de etică, uite noua fandaxie a bucureștenilor. Hai, bă, mă leși?

Nota B365.ro: Mai mult Eugen, aici:

• Asasinatul de pe strada Matei Basarab. De ce a ucis primarului Negoiță un dud
• “Sunt Vlad. Vreau să te ajut.” Uite omul care face bine lumii și lumea îl înjură în autobuzul 133 din București
• București Văcărești: Trecerea de pietoni imposibilă și fântâna urâțeniei întruchipate