Bucureșteancă revoltată de un șofer STB, care n-a lăsat să urce în autobuz un bărbat în scaun cu rotile. „N-a coborât rampa, i-a închis ușile în nas”

19 ian. 2023
14184 Afișari
Bucureșteancă revoltată de un șofer STB, care n-a lăsat să urce în autobuz un bărbat în scaun cu rotile.
Bucureșteancă revoltată de un șofer STB, care n-a lăsat să urce în autobuz un bărbat în scaun cu rotile. "N-a coborât rampa, i-a închis ușile în nas". Imagine simbol: Unsplash

Un șofer STB n-a lăsat să urce în autobuz un bărbat în scaun cu rotile, fapt ce a revoltat o bucureșteancă. Acțiunea s-a întâmplat pe 19 ianuarie, în jurul orei 13:00, în stația Opris Ilie.

Bucureșteanca a observat că în stația în care aștepta STB-ul, era și un bărbat în scaun cu rotile. La sosirea autobuzului, bărbatul l-a rugat pe șofer să coboare rampa pentru a putea urca cu scaunul în mijlocul de transport.

Însă, șoferul autobuzului a ignorat această rugăminte. Bărbatul în scaun cu rotile a încercat la toate ușile mijocului de transport, dar în zadar. Șoferul STB-ului a pornit autobuzul și l-a lăsat pe bărbat în stație.

Femeia, revoltată de cele văzute, a postat pe pagina de Facebook „Reclamații STB( fostul RATB) București” o reclamație adresată șoferului. Aceasta afirmă că speră ca cineva să ia măsuri cu privire la situațiile de genul.

Șoferul STB nu și-a îndeplinit obligațiile

Conducătorii STB au un regulament clar, care prevede exact ce este obligat șoferul să facă în astfel de situații:

g) să sprijine persoanele cu dizabilități la urcarea și coborârea din vehicul, prin
coborârea și retragerea rampei de acces, atunci când acestea nu au însoțitor.

Punctul 5, litera g) din Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București-Ilfov 2021.

Din păcate, această situație nu a fost singura.

O situație similară prin care a trecut o altă persoană în scaun cu rotile

Bloggerul Theo on wheels și-a povestit experiența trăită când aștepta STB-ul.

Tânăra a rugat conducătorul autobuzului să o ajute cu coborârea rampei, însă acesta a refuzat-o, spunându-i ca asta este datoria însoțitorului.

La coborârea din autobuz, șoferul i-a adresat vorbe urâte mamei fetei.

Pe lângă faptul că nu și-a făcut datoria de a coborî rampa, invocând DIN NOU scuza patetică „însoțitorul trebuie să facă asta”, și-a arătat misoginismul care putrezește în toată ființa lui. Nu a pornit din stație până nu s-a asigurat că noi ar trebui să-i mulțumim pentru buna lui voința de a ne permite să urcăm în autobuzul său ruginit.

Citește mai multe AICI.

Cookies