21st Europe, un grup de cercetători din Danemarca, propune construirea unui Metrou European, care să conecteze 39 de orașe de pe continent. Traseul depășește 22.000 de kilometri, iar pe listă se află și Bucureștiul.
21st Europe, un grup de cercetare, propune un proiect inedit pentru transportul prin Europa. Acesta presupune construirea unei rețele feroviare, de tip metrou, care să unească 39 de orașe mari ale continentului. Bucureștenii vor avea și ei stația lor în acest traseu de transport.
Proiectul de transport de numește Starline, iar inițiatorii doresc ca acesta să faciliteze transportul și călătoriile oamenilor între marile orașe ale Europei. Metroul European ar putea fi pus în funcțiune până în 2040.
Rețeaua feroviară Starline în Europa va avea circa 22.000 de kilometri. Traseul va avea 39 de opriri, în 39 de orașe mari de pe continentul european. Călătorii vor avea stații în metropole din Marea Britanie, Ucraina, Turcia, și multe altele.
Sistemul de transport va fi unul modern, având avantaje semnificative față de transportul rutier și cel feroviar actual. Trenurile din noua rețea vor fi cu aproximativ 30% mai rapide, circulând cu 300-400 km/h.
Aceste avantaje vor scurta cu mult călătoriile dintre marile orașe europene. Cercetătorii susțin că oamenii ar putea ajunge, folosind un tren din rețeaua Metroului European, de la Helsinki la Berlin în mai puțin de cinci ore, în loc să stea o zi pe drum, cum este nevoie la momentul actual.
De la Kiev la Berlin, istoric o călătorie de o noapte, devine o conexiune previzibilă, fără întreruperi, declară think tank-ul danez.
Milano-Munchen, o rută lentă în prezent, se transformă într-o legătură de mare frecvență între marile centre economice, adaugă grupul.
Trenurile Starline vor avea o culoare albastru închis. Iar vagoanele vor fi împărțite în spații adaptate diverselor nevoi ale pasagerilor. De asemenea, vor fi amenajate zone pentru lucru și spații dedicate familiilor.
21st Europe susține că sistemul va fi finanțat din fonduri publice. Acesta va fi gestionat de companiile feroviare naționale aprobate. În același timp, noul sistem de transport va fi supravegheat de o nouă Autoritate feroviară europeană (ERA) – un organism din cadrul UE responsabil pentru asigurarea coordonării, interoperabilității și extinderii pe termen lung a sistemului.