Bucureștean blocat pe Valea Prahovei de vineri. Vezi în ce stare se află acesta

30 ian. 2023
5012 Afișari
Bucureștean blocat pe Valea Prahovei de vineri. Vezi în ce stare se află acesta
Bucureștean blocat pe Valea Prahovei de vineri | Foto: Adrian Teleșpan

Bine v-am găsit, Lumini neprețuite ce sunteți. Savoarea la ochii mei ce sunteți voi, cititorii, dar și eu care, la rândul meu, vă dați seama, vă doresc să fiu savoarea la ochii voștri. Sticli-ne-ar ochii tuturor, unii la vederea altora, în fine. Acum începe povestea. A fost odată ca niciodată și, din cauza neîntâmplării acesteia, totul s-a oprit în loc.

Vineri, în jurul orei 12:30, împreună cu speranțele și cu visurile mele, am părăsit zona centrală a Bucureștiului, cu un taxi, spre cartierul Titan de unde urma să plec alături de un tovarăș cu mașina proprietate personală spre zona Brașovului. Purtam cu mine, pe lângă niște petece de demnitate, o sacoșă cu două sfeșnice imense și o oglindă pe care le transportam pentru doamna Pellea, pentru că eu m-am oferit să i le duc, nu m-a rugat dumneaei, la mulți ani pentru ieri, doamnă, așa, o sacoșă cu cumpărături mai mult mâncare, o geantă uriașă cu hainele mele, un rucsac burdușit cu mărunțișuri, gen laptop, cărți, cărți Tarot pe arhetipuri, obiecte sanitare și, pe lângă toate acestea, în brațe aveam câinele cu păturica lui. Nu era panică, cumva era door to door service, dar cu două mașini.

Am ajuns în Titan, am mutat tot dintr-o mașină în alta, m-am salutat cu bro ăsta al meu, hey, hey, hau, hau, era târziu, devenea din ce în ce mai aglomerat, dar chiar a fost ok să mai așteptăm pe cineva încă jumătate de oră, că mai venea o prietenă cu el, se duceau la o cină fensi după ce mă lăsau pe mine după Predeal. Surprinzător, am ieșit în 20 de minute din București și până spre Comarnic a fost țiplă. Waze zicea că la 17:34 mă lasă pe mine, cina era la 20:30, aur. Am stat vreo oră la Comarnic și apoi, fericiți că am trecut de cea mai grea parte a drumului, am plecat mai departe. Și aici începe frumusețea vieții. La Seenaia. 

La Seenaia (tot pun cu seen că am văzut-o), unde a început să ningă abundent, Waze ne-a recomandat s-o luăm pe sus. O mai luasem pe sus, așa că n-a fost o problemă să acceptăm și de data aceasta. La început, am luat-o încet pe sus, că e un pic de pantă ascendentă, dar părea să meargă treaba. Și am mers puțin câte puțin, tiptil cu mașina, abia așteptând să ieșim din nou în DN, unde nu era gheață pe jos. Pentru cei care nu știu, poți traversa Sinaia atât pe jos, pe DN, pe lângă oraș, cât și puțin mai sus, prin oraș. Or mai fi și altele.

Și, la un moment dat, aia a fost, întrucât mașina nu era chiar cea mai echipată pentru astfel de vreme. Era puțin echipată, să zicem. Precar. Brusc, eram în proba de patinaj, atât ca minte, cât și ca carosabil. Am decis să sunăm să fim tractați, pentru că blocam, practic, tot sensul în care mergea toată lumea. Orice tentativă de a mișca mașina o punea pe aceasta și mai de-a curmezișul drumului, dar nici nu aveam cum să întoarcem și să ieșim pe sensul celălalt. Stai, fă, calm, măcar să nu intre altcineva în noi să luăm foc și să nu putem ieși din mașină, mai bine-mi dau centura jos. Câinele în poală. E cam ora 16:30-17:00 deja. Am sunat și eu la primul număr găsit pe tractări, am zis unde suntem și să vină să ne ia, să ne salveze, că noi n-am știut viitorul. A zis că vine în trei ore. În cazuri din astea se recomandă resemnarea cu accente de speranță în miracol. Am acceptat că ne va tracta poliția și aia e. Am mai sunat în alte părți și suna ocupat, alte opțiuni de tractare rapidă nu mai erau pe Sinaia. Scroll, în jos, în jos, nimic pe Sinaia, aia e. 

Eu am un colț al minții foarte îndepărtat, cel mai îndepărtat, în spatele unui gard electric, împrejmuit de tufișuri care colcăie de șerpi veninoși din fire și, dincolo de gardul ăsta, stau ideile mele bune care, până nu înlătur eu gardul, nu au cum să vină la mine. Bă și mi-a venit una, pentru că în situații de criză, dacă ești calm, gardul dispare: “Hai, să mai dau scroll, poate, cine știe, nu renunța Adișorule, nu renunța, că dup-aia, cine știe de unde trebuie să-ți cari toate traistele după tine”

Găsesc încă un număr. Și sun. Și răspunde domnul Iulică și ne zice că vine imediat, ceea ce ne-a calmat, dar ce ne-a mai calmat cel mai tare e că pe lângă noi a trecut un utilaj micuț de deszăpezire cu remorcă și apoi s-a blocat în fața noastră. Yes, chakrele mele, acum nu mai blocam noi drumul, că blocau ei, deblocatorii. A venit poliția, polițiștii s-au dat jos din mașină și au început să împingă utilajul, ne-am dat și noi, cetățenii, turiștii, expații, am împins și noi, dar greu s-a urnit.  

Bă, și s-a urnit fix când a venit domnul Iulică de la Dampat Service, poate aveți nevoie în Sinaia, ne-a luat și ne-a dus la dumnealui la atelier unde urma să vadă ce e în neregulă cu mașina. Yes! Suntem cu toții în mașină, cald, bine. Dar cu ce ajung eu unde am nevoie să ajung? Tovarășul meu și prietena lui au plecat la ora 19:00 din service cu niște tovarăși de-ai lor care veneau de la București, iar eu am rămas să aștept o prietenă să vină să mă ia, doar că ea, la ora 20:00, era tot unde era la ora 19:00. La 20:00 s-a închis service-ul. M-am mutat cu câinele în mașină. La 21:00, prietena mea era tot acolo, i-am zis să se întoarcă și văd eu ce fac. 

Am căutat o soluție să ajung la o prietenă în Bușteni, era imposibil. La 21:10 am intrat pe Google, am găsit un hotel la nici 10 minute pe jos, am sunat, a răspuns o doamnă foarte drăguță, i-am explicat că sunt sinistrat cu câine. “Mă primiți cu câine mic, doamnă?”. “Da, vă primesc, dar băga-ți-l într-o plasă să nu se vadă pe cameră”.” Îl bag, doamnă, nu se vede”. 

Am luat doar rucsacul cu mine, n-avea mai mult de 10 kile, câinele în brațe, am încuiat mașina, am aruncat cheia în atelier și am plecat spre hotel. Viscolea ca palma tatălui nedrept peste obrazului copilului care nu greșise. Ia, uite, Teleșpane, mă gândeam, fix cum îți place ție, cu bagaje, pe jos, prin frig, cu câinele în brațe. Ce ușor poți să vezi cu ochii minții imaginea când autoritățile te găsesc înghețat, cu câinele la piept. La 21:30 am ajuns la hotel, nu s-a văzut câinele pe cameră, am băut 100 de whisky, m-am culcat. La ora 00:00, prietenii care mă lăsaseră la service s-au cazat la un hotel în Sinaia. Trei kilometri mai sus de unde mă lăsaseră pe mine.

Sâmbătă a venit prietena din Bușteni, m-a luat la ea și sunt acolo de atunci. Stau până mâine, marți adică, azi e luni, când voi pleca spre unde plecasem vineri. Sunt blocat pe Valea Prahovei de propriile decizii, dar ăsta nu e un lucru neobișnuit pentru oameni. Măcar să mai râdem din când în când cu blocajele noastre, chiar și când condițiile rutiere din interiorul minților noastre sau, chipurile, din afara minții nu sunt ideale. La urma urmei, dacă veneam să vă povestesc „Bă, am plecat cu trenul de la București la Cluj și am făcut 3 ore!”, nu v-aș fi auzit pe niciunul zicând “Vai, ce interesant!”, dar așa… Deci, da. Să fim mobili. 

Referitor la starea mea. Sunt uneori în stare să accept că lucrurile nu se întâmplă cum vreau eu. Mă simt bine. Toate bagajele sunt cu mine, emoționale sau nu. Câinele n-are nicio treabă nici aici. Momentan, sunt pe Valea Prahovei, e cald înăuntru și urmează să fac o mâncărică de cartofi cu afumătură pentru gazdele mele. O să pun și morcov și păstârnac și pătrunjel rădăcină. Călesc totul în untură de garniță. Și am descoperit că merge pus un pic de vin alb când e aproape gata. Gata. Să mâncăm încet ne doresc, că e mult de digerat. Doamne ferește și Doamne ajută, hai să ne-ntâlnim pe rută. Adi din Vale.

Nota B365.ro: Teleșpan, în (și despre) alte situații fără legătură cu Valea Prahovei:

Cookies